E bine să înveți de mic,
Să știi din toate câte-un pic!
Te-am învățat să mulțumești,
Să îți ceri scuze când greșești,
Să numeri, să vorbești frumos,
Să-i duci cățelului un os.
Să papi spaghete, să te speli,
Să socotești, să recunoști greșeli.
Îți pui papucii, îți deschizi umbrela,
Ma ajuți să șterg vesela.
Știi despre univers și dinozauri,
Știi că doar în basme există balauri,
Îți perii parul, îți închizi fermoarul,
Povesti și poezii știi deja cu carul.
Totuși e ceva ce nu vrea să învețe
Și despre asta n-am găsit povețe
In cărți sau în atlase:
In vacanță nu ne mai trezim la șase!