Zilele trecute tati aduce puiul mic de la gradi si fiindca mai avea treaba prin oras cobor eu jos sa o iau. Pup sotul si plec cu omuletul de 4 ani si aproape 14 kg in brate, pupacindu-l si adulmecandu-l cu zambetul pe buze. Pana la etajul 2 ma intersectez cu vecina de vis-a-vis care fara nici un alt avertisment ii zice micutei: „Da-te jos, pe mami o doare spatele!”.
„Cum?” imi spun eu in gand, nu ma doare nimic doamna! Ma uit la Ami, micuta vizibil timorata dadea sa planga. O linistesc zicandu-i ca nu ma doare spatele si ii zic doamnei ca „niciodata nu am avut probleme cu spatele.” Cum sa ma doara, de la 14 kg? Pai Nati are 22 si tot sta putin in brate la mine cand o iau de la scoala sau oricand cand vreau eu, sau vrea ea.
Nu-mi plac copii timorati si nici oamenii care timoreaza copii! Cum sa nu o tin in brate cand nu am vazut-o de dimineata?! Trupul meu tanjeste dupa mirosul si pielea ei inconfundabil de catifelata. O tin in brate deci si pentru mine, nu doar fiindca ridica ea manutele mici, grasute si roz cerand o imbratisare. Avem si o expresie pentru statul in brate cu pupici, cuvinte dulci si dragaleli – „La iubit”. Ambii omuleti vin la mine sau la tati spunand ca vor „La iubit”… si pe noi nu poate decat sa ne bucure asta. Nevoia de dragoste e una primara, cum altfel sa creasca un om fericit fara dragoste?!
Eu am crescut fara prea multe dovezi de dragoste si nu pot sa zic ca nu se vede asta… se vede din plin. Intr-o zi m-am trezit vorbind cu puiul mare despre asta:
-Mami, si pe tine te pupa bunica asa mult?
-Nu iubita mea, nu ma pupa!
-Dar te imbratisa?
-Nu, nici nu ma imbratisa!
-Dar iti spunea „te iu!”?
-Nu micuto, nu mi-a spus niciodata „te iu”!
-Inseamna ca nu era o mama iubitoare!
-Ma iubea in secret – ii zic eu, incercand sa salvez situatia! E prea mica sa stie ca nu in toate familiile dovezile de dragoste sunt ceva normal.
-Tu esti toata iubirea mea! imi zice ea cu compasiune!
-Si eu te iubesc, ii raspund cu ochii usor umezi!
-Eu nu o sa ma casatoresc niciodata, zice ea!
-Cum asa? Toti oamenii se casatoresc!
-Dar eu vreau sa stau cu tine, cu tati si cu Amelie toata viata!
-Poti sta cu noi chiar daca te casatoresti, o sa luam o casa mai mare si vom locui cu totii acolo!
-Atunci o sa ma casatoresc cu Rares!
Ce declaratie mai mare de iubire decat asta?!
Cred cu tarie ca iubirea fata de cei mici trebuie exprimata prin vorbe si gesturi, conteaza mult acum cat sunt mititei, ii face sa se simta iubiti, in siguranta, increzatori, si se va vedea si atunci cand vor creste, vor fi aulti impliniti, increzatori si pozitivi. Ca si copil nu am resimtit lipsa dovezilor de dragoste din partea parintilor, dar faptul ca m-am trezit vorbind despre asta cu copilul meu de 6 ani e clar ca este ceva care m-a marcat in mod negativ, o neimplinire, o durere surda si permanenta scoasa la iveala de o intrebare inocenta.
Spuneti „te iubesc!”, pupati, mangaiati, rasfatati si imbratisati, conteaza enorm!!!
Melancolica,
MamiFlorentina