Cam cat de obositoare e o zi plina cu 2 copii

…cam cat sa vina copilul la ora 10 seara sa-ti ceara apa si tu sa ii dai lapte cu cereale!
Ieri tati a fost plecat din oras cu jobul, asa ca am avut exclusivitate cu fetele. Imi plac weekendurile fiindca facem doar ce ne place – ne trezim fara alarma, mancam pancakes, ne jucam, gatim, ascultam muzica, iesim afara, vizitam locuri noi, ne pupam si imbratisam des, dormim impreuna de pranz! Weekendurile sunt vesele, dar si foarte obositoare… iar cand se intampla cum s-a intamplat ieri sa fiu singura cu puii, seara ma prinde epuizata.
Dupa o zi plina pe la 9 seara le-am dat pupicul de noapte buna, am facut un ocol pe la frigider, mi-am luat o felie de tort cu portocale si ciocolata(pe care l-am facut dimineata cu fetele) si m-am dus in dormitor cu gandul sa vad un film pe Netflix. Fara tati mi-am „permis” sa scriu in cautare „romantic” – am ales un film cu Bradley Cooper, am mancat tortul si… urmatoarea scena e cu mine si Ami in drum spre bucatarie.
O iau in brate, o pup si o pun pe scaun, deschid frigiderul si scot laptele, apoi punga cu cereale:
-Mami, dar eu vreau apa!
-Iti dau si apa!
-De ce imi faci lapte cu cereale?
-Ca sa papi la micul dejun!
-Dar e noaptea!
Atunci imi dau seama ca afara e bezna. Am adormit inaintea ei si micuta nu m-a strigat ca sa nu-si trezeasca surioara, a venit la mine ca sa ii dau apa. Obisnuita cu scena asta dimineata, m-am gandit ca e timpul pentru micul dejun!
-Ce mama zapacita, imi zice Ami!
-Doar somnoroasa, ii raspund eu!
O duc inapoi in pat si ma intorc la mine in dormitor gandindu-ma ca intradevar sunt cam zapacita!

Zapacita rau,
MamiFlorentina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *