Ești stresată că ești stresată,
Că nu ți-e casa mai curată,
Că cei mici nu papă ciorbă,
Că n-ai cu cine sta de vorbă,
Că nu mai încapi în blugi
Și n-ai nici timp la sală să ajungi,
Nici la dentist, nici la ginecolog,
La dermato sau la psiholog.
Că nu ai timp de manichiură
Că un spălat pe păr îți pare „coafură”,
Că îi dai sân deși e mare,
Că strigi din când în când prea tare,
Că nu ești ca din reviste, sau povești,
… dar ești perfectă fix așa cum ești!