Jucaria cu care nu poți da greș – Playmobil

Simt miros de vată pe băț, e clar, se apropie Ziua Copiilor, abia aștept! De fete nici nu mai zic, practic numără zilele până la 1 iunie. Îmi place ziua asta fiindcă are un efect bizar asupra mea – îmi instalează un zâmbet șotios pe față, îmi îndeasă niște fluturi în stomac și ceva săltăreț în inimă – probabil e bucurie contagioasă de la micuțele mele. Uite cum se probează teoria conform căreia părinții transmit copiilor starea lor și viceversa! Și zic asta fiindcă de cele mai multe ori când cei mici sunt agitați fără motiv, motivul ești tu, adultul de lângă ei, pe când dacă tu ai o zi bună și ești zen, copiii vor țopăi și ei veseli pe lângă tine, dar asta e deja filosofie și filosofia e plictisitoare, ori „plictisitor” nu are nici o treabă cu ziua aceasta mult așteptată.
Fetele își așteaptă cu atâta nerăbdare „aniversarea” recunoscută la nivel internațional din 3 mari motive:
1. Pentru că vor fi răsfățate și alintate toată ziulica;
2. Pentru că vor participa la un eveniment dedicat copiilor;
3. Și, cel mai important, pentru că vor primi cadouri!
Spre marea lor bucurie unele cadouri au sosit în avans. Ieri am primit o cutie uriașă de la Playmobil, si, cum fetele sunt mari fane Playmobil s-au bucurat enorm și mi-au transmis și mie emoțiilor lor de fericire.

-Wow, cât sunt de frumoase! Le spun eu în timp ce ele despachetau de zor cutiile colorate în culoarea cerului de vară!
-Mami, și tu ai avut Playmobil când erai mică?
-Nu draga mea, nu am avut… nu existau când eram eu mică!
Ulterior răsfoind cărticelele din pachet am aflat că primele figurine Playmobil au luat ființă în anul 1974!
-Ar trebui să o sun pe bunica să o cert că nu mi-a cumpărat și mie figurine Playmobil când eram copil!
-Da! Dar de ce nu ți-a cumpărat oare?
-Puiule, probabil nu apăruseră și în țara la noi!
-Mami, dar putea să-ți comande de pe internet!
Am bufnit în râs și le-am răspuns în glumă:
-Chiar așa, putea să-mi comande de pe internet!
Sincer va spun că am încercat să mă închipui pe mine copil în cameră lor de azi, plină cu Playmobil. Probabil că nu m-ar mai fi scos nimeni de acolo preț de câteva zile, probabil că aș fi adormit cu capul în micuță piscină ținând în mână o înghețată în miniatură.
Fetele și-au găsit surpriza în camera lor seara când s-au întors de la Afterschool și de la grădi, le-au despachetat și asamblat și s-au jucat cu ele până la ora de nani. Azi dimineață abia le-am convins să meargă la școală. Mi-au spus că vor să rămână să se joace cu noile jucării. (Noroc că nu știu încă să ne mintă că le doare burtică!:) Le-am pus câte 2 omuleți Playmobil în mână și le-am zis că musai trebuie să meargă să le povestească și colegilor despre seturile lor noi de la Playmobil. Bucuria de a împarți cu colegii impresii despre super jucăriile primite le-a adus un zambețel pe fățucile roz, ștrengare și așa am reușit să le duc la școală/grădiniță.
Să vă povestesc despre Playmobil. Și am să încep prin a vă spune că sunt cele mai faine jucării de pe piață în momentul de față! Știu că prea sună a reclamă de aceea voi încerca să mă justific:
– Sunt concepute în Germania și asta se transpune în calitatea jucăriilor. Noi avem omuleți și accesorii Playmobil vechi de peste 4 ani, purtați prin multe rucsace, ascunși în nisip, îmbăiați în piscină sau în cadă, scăpați în farfuria cu paste, pierduți și recuperați din iarbă, bulgăriți cu zăpada, etc. și care arată ca la început! Fac parte din jucăriile pe care mi-am propus să le păstrez amintire pentru nepoți. Ne plac fiindcă pot sta atât în picioare cât și așezați, se pot apleca, pot ține obiecte în mână, pot fi îmbrăcați și încălțați, pot sta pe cal, bicicletă, în mașini sau bărcuțe – și fac toate astea deși sunt micuți – au 7,5 cm – mărimea ideală , de altfel, pentru mânuțele mici și jucăușe ale copiilor. Sunt atât de bine gândite și realizate încât te pot uimi și pe tine ca părinte. Privindu-le te simți că într-o lume paralelă, una de jucărie, unde omuleții își pot ține cana de cafea, bebelușii au biberoane, cățelușii câte un un os, ușile și geamurile căsuțelor se închid și se deschid, scafandrii chiar plutesc, dușul de la piscină chiar picură apă, copii au pixuri și caiete mici pe care le pot pune în ghiozdane mici, paturile au saltele și perne, copacii au frunze și flori și tot așa!
-Sunt fabuloase pentru cei mici fiindcă se pot juca atât de frumos cu ele. Sunt jucării de rol cu care îi puteți învața atât de multe – de la cum să stea pe oliță(da, există și oliță Playmobil), la cum să mănânce legume, cum să se joace cu alți copii, cum să își împartă jucăriile, cum e la doctor, cum e la piscină, cum e la grădiniță, cum e la fermă sau la circ, în pădure sau la munte, cum sărbătorim Crăciunul sau Halloweenul, ce fac pirații sau astronauții, cum lucrează pompierii, medicii sau vânzătorii și cam tot ce trebuie să știe un copil. Pentru toate acestea și multe altele există jucării în seturi mai mari sau mai mici de la Playmobil. În prezent există peste 5000 de modele de figurine Playmobil, așa că nu veți putea rămâne niciodată în pană de idei de joacă.
Eu, spre exemplu, am ajutat-o pe Natalie să își învingă o frică printr-un joc cu Playmobil. Micuța se temea de femeile însărcinate, era vorba de o combinație între teamă și compasiune pe care am reușit să o depășim jucându-ne cu figurinele de la Playmobil. Pur și simplu ne-am jucat de-a „viitoarea mămică” cu o figurină cu burtică. Apoi un doctor Playmobil a operat-o și a apărut în viață ei și a lui tati un bebe, tot Playmobil.
-Figurinele Playmobil vin în viața celor mici cu o multe, multe beneficii: îi ajută să își dezvolte abilități motrice precum coordonarea, le dezvoltă imaginația, creativitatea, puterea de concentrare. Le aduce bucurie și îi învață să împartă sau să facă schimb cu alți copii.
-Sunt potrivite atât pentru copilași mai mici(recomandate peste 3 ani fiindcă pot conține părți mici) și mai mari fiindcă se pot asambla ușor și, spre deosebire de alte jucării de genul, cele de la Playmobil nu se desfac cu ușurință în timpul jocului. Nati și Ami și-au asamblat singure seturile primite ieri.
În cutia uriașă de la Playmobil micuțele mele au găsit: 1 set Playmobil Vila de la mare, 1 set Piscina, 1 parc de joacă pentru copii, 1 bicicletă mobilă de înghețată, 2 cărți de colorat, 2 puzzle-uri și revista Playmobil. Jucării „de vară” cum au spus mogâldețele mele. Perfecte pentru vacanța mare care acuși-acuși bate la ușă. Bucuria lor a fost maximă și timp de 3 ore nu au mai ieșit din cameră nici măcar ca să meargă la baie, noroc că am fost inspirată și le-am pus la masă înainte să le arăt cadourile, căci altfel sigur și-ar fi adus farfuriile printre omuleții Playmobil. Au convenit, singure-singurele, încă de când au văzut cutiile albastre că se vor juca împreună și așa au făcut.

Le-au pus nume copiilor și atât de bine au intrat în lumea jocului încât eu și tati ne-am ales și o sperietură aseară când am auzit-o pe Amelie:
-Tati mă prinzi?
Am fugit panicați amândoi în cameră lor, gândindu-ne că cine știe unde s-a cocoțat și vrea să sară! Ne-am alarmat degeaba – fetița mea blondă se juca cu un copil Playmobil la tobogan și copilașul își striga tatăl să îl prindă la capătul toboganului, așa cum ne strigă ea pe noi când mergem în parcul de joacă.
Ne-am și amuzat aseară când le-am întrebat care dintre jucării le place fiecăreia cel mai mult:
-Mami, mie îmi place piscina! ne-a mărturisit Amelie.
-De ce puiule, ce-ți place la ea?
-Îmi place că are o saltea care chiar plutește și un dus adevărat!
-Dar ție Natalie, care e preferata ta?
-Mie îmi place căsuța, mami!
-De ce puiule?
-Îmi place că are WC adevărat cu capac, hârtie și perie!
Fericirea stă, așadar, în lucruri mici, iar Playmobil are multe, multe lucruri mici!

Mulțumim Playmobil pentru cel mai frumos cadou! Mie și lui tati, ne va fi greu să egalam bucuria care le-ai oferit-o micuțelor noastre cu cadoul care îl vor primi, acuși, de 1Iunie. Cel mai probabil le vom întregi colecția cu alte produse Playmobil.

Cu chef de joaca si dor de vară,
MamiFlorentina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *