In drum spre magazinul de unde cumparam de obicei lapte, trecem printr-un parculet cu cateva banci, o fantana arteziana si, din cand in cand, cu artisti stradali care insufletesc micul parc cu muzica lor. Mereu copiii imi cer bani ca sa puna in cutia artistilor care canta fie la vioara, fie la chitara, acordeon sau muzicuta. Mereu le-am dat si ne-a bucurat initiativa lor de a darui si celorlalti. Ieri eram in drum spre magazinul de lapte cu fetele, cu cat ne apropiam se auzea muzica, de data aceasta un acordeon.
-Mami, cred ca e domnul cu acordeonul la fantana, imi zice Natalie.
-Da, se aude un acordeon.
-Mami?
-Da!
-Mami, as vrea de data asta sa ii dam 10 lei!
(de obicei le dadeam cate 1-2 lei sa puna in cutie)
-De ce puiule?
-Pentru ca prea putini oameni ii dau! Mereu cand merg sa ii las banii are cutia goala!
-Nati nu cred ca trebuie sa te ingrijorezi! Sunt sigura ca exista suficienti oameni buni care ii lasa banuti in cutie. Cred ca ii ia el din cutie si ii pune in buzunar!
-Da, da mami! II strange ca sa nu-i ia vantul, ca banii sunt tare usori si i-ar lua vantul!
-Exact! :)))
Asa e Natalie! Un copil care vede si imparte bunatate! Un copil prea empatic, dupa parerea mea, pentru varsta ei. Un copil care imi face adesea inima sa creasca precum cozonacul bine framantat de atata mandrie cand e generoasa, miloasa, empatica!
Imi amintesc acum ca in perioada Craciunului s-a pus intr-o noapte pe plans cu lacrimi mari, de crocodil, din cauza colindului pe care il invatase la scoala, mai precis din cauza versului „Caprioare n-au vanat, si-au vanat un iepuras.”
-Mami, cum sa vaneze cineva iepurasii?! Eu cred ca ar trebui sa mearga la inchisoare!
-Dar merg puiule, ii spun eu, incercand sa o linistesc!
-Si stau mult acolo?
-Da stau mult, ca sa se invete minte si sa nu mai vaneze!
-Mami, dar daca stau prea mult, familiilor lor o sa li se faca dor de ei!
-Hei, nici chiar atat de mult!
-Doar cateva ore, nu?!
-Exact! :)))
Eu m-am obisnuit cu empatia ei crescuta asa ca incerc sa o salvez din diverse situatii care i-ar activa-o, insa tati nu e asa de sensibil la sensibilitatea ei, asa ca o aduce intr-o zi de la after plansa tare:
-Ce-ai patit Natalie? De ce plangi?
-Am vazut un catel bolnav!
-Nati, linisteste-te, sunt sigura ca stapanii lui il vor duce la veterinar!
-Nu, nu-l vor duce, sunt saraci, aveau o casa veche!
(Asta e momentul cand i-am cerut lui tati explicatii – din priviri, iar el mi-a zis ca a uitat sa cumpere paine, si a fugit)
-Ce avea catelul puiule? Animalele sunt foarte rezistente, ele se vindeca mai usor!
-Nu se va vindeca fara medicamente, avea conjuctivita, cum am avut si eu!
-Da?! (conjuctivita?!)
-Da, tati mi-a zis!
-Sigura ca tati ti-a zis! Stii ceva, eu mai am crema pentru conjuctivita, mergi si scrie un mesaj pe o foaie si impreuna cu tubusorul de crema pentru ochi, o punem maine in posta.
-Ce sa scriu?
-Scrie: v-am lasat in plic crema pentru ochii catelului!
… Da, am pus plicul cu biletelul plin de inimioare, scris cu pixuri cu sclipici, si tubul de kanamicina in posta casei unde un dog argentinian avea probleme la ochi. Ce or fi zis oamenii cand or fi gasit remediul de la Natalie habar nu am. Sper doar ca scrisul ei stangaci le-a dat de gandit si nu i-au pus crema catelului.
Si astea sunt doar 3 exemple care imi vin acum in minte… Sunt mamica unui copil prea bun, si asta nu e usor!
Mamica de copil bun,
MamiFlorentina