Daca veti auzi intr-o zi la stirile de la ora 17 ca o persoana a ajuns la urgente cu supradoza de ciocolata sa stiti ca eu sunt! Imi place atat de mult ciocolata incat evit sa o cumpar – ca sa nu mananac prea multa! Zilele trecute ne-au vizitat niste prieteni si au venit cu daruri, jucarii micutelor, un vin pentru tati si o cutie mare de ciocolata pentru mine. I-am primit, i-am imbratisat, apoi mi-am pus ochii pe cutia de ciocolata si nu m-am putut abtine sa ma gandesc ca dupa ce vom lua cina, ei vor pleca, copii vor fi in camera lor la nani, iar eu… eu voi fi in pat cu toata cutia aceea de praline!
Mai mult ca sigur ciocolata e viciul meu! Am incercat sa o inlocuiesc, dar nimic nu-mi aprinde un becusor roz si sclipicios in acea parte a creierului responsabila cu fericirea. Mi-am zis ca o sa beau vin – un pahar de vin seara o sa-mi faca atat de bine! Are resveratrol, vitamina C, calorii putine, face bine la inima, la viata de cuplu, merge deopotriva in timpul mesei sau dupa, la televizor, nu trebuie baut pe ascuns de teama ca vor cere si piticii, te racoreste sau te incalzeste cand e cazul. Am inceput cu rosu, apoi alb, apoi rose – nu mi-a placut! Pur si simplu toate imi par amarui, urat mirositoare si acide. Asa ca m-am intors la ciocolata! 🙂
In zilele cand am nevoie de un rasfat, dupa o zi obositoare, sau ca sa incununez o zi minunata – culc mandrutele, trec pe la frigider, imi iau doza de fericire si ma duc in pat. Primul rand din tableta il rontai verificandu-mi email-ul si raspunzand la mesaje, al doilea in timp ce urmaresc serialul de pe Netflix si al treilea cand vine si tati. De cele mai multe ori mai ramane „ceva” din tableta. La inceput ramanea pur si simplu pe noptiera, asa ca sa visez frumos :), apoi a aparut Nati in viata noastra! Cand avea cam 1 anisor jumatate a venit la mine, foarte precipitata si incantata strigand „ciocio!”. Tati ii aducea din cand in cand cate un baton de kinder din care primea cam 1cm patrat :). Bucatica aceea minuscula o lumina la fata :).
-Ii spun lui tati sa iti aduca „ciocio”!
-Ciocio-ciocio – continua sa zica micuta, tragandu-ma dupa ea!
M-a tarait pana in dormitor, in dreptul noptierei unde a descoperit prima ei comoara – un ambalaj cu 2 patratele de ciocolata. Si acum am in minte fetisoara ei strengara, roz si voioasa. Am luat o patratica, m-am „sacrificat” si am muscat cam 80 din ea si i-am dat ei restul. A fost prima(si ultima) data cand a mancat ciocolata dimineata! Cum sa nu iubesc ciocolata cand uite ce amintiri mi-a creat?!
Dupa aceasta „patanie” nu am mai adormit cu ciocolata pe noptiera… o puneam in sertar. Nati isi prinsese degetelele la un sertar din bucatarie asa ca se temea de sertare, nu umbla la ele, deci multa vreme ciocolata a fost in siguranta acolo.
Apoi a aparut si Ami in viata noastra si ea e matinala si curioasa, asa ca imediat ce a invatat sa se dea jos din patut si sa vina la noi in dormitor ne-am si trezit ca umbla si in sertar… „Noroc” ca prima data cand mi-a descoperit locul secret de tinut ciocolata, in sertar era doar un ambalaj gol – „uite e gol” ii zic eu bucuroasa! „Gol” zice si ea nedumerita! Dar Amelie nu se lasa cu una cu doua, asa ca un prim loz necastigator nu au facut-o sa nu mai joace la loto si in fiecare dimineata deschidea sertarul curioasa. Nu dupa mult timp norocul i-a suras si a gasit cam jumatate de tableta de ciocolata, pe care a scos-o din ambalaj in timp ce eu incercam sa mai stau 2 minute cu ochii inchisi, si si-a indesat-o in gura satisfacuta. Fosnetul ambalajului m-a facut sa dechid ochii fix in momentul cand un purcelus roz imi manca ciocolata: „nu e buna!” ii spun eu „buna” spunea ea, „o sa te doara burta, e prea dimineata, hai la titi!”, „nu!”… cui ii mai trebuie lapte cand are ciocolata?!
Dupa ce am fost pradata pentru a doua oara de ciocolata mi-am zis ca trebuie sa ii gasesc un loc mai bun… desi daca ma gandesc mai bine cea mai la indemana solutie ar fi fost sa desfac tableta din bucatarie, sa arunc ambalajul la cos si sa termin tableta ca sa nu mai las „urme”. Glumesc! Deci, pe noptiera nu mai putea ramane, in sertar nu mai putea ramane, asa ca am inceput sa o ascund sub pat. 🙂
Multa vreme a stat acolo in siguranta, pana ieri cand fetele se jucau de-a v-ati ascunselea si Natalie s-a gandit sa se ascunda sub patul nostru. „Mami! E o ciocolata aici!”… „OOO, nu! unde o sa o mai tin de acum inainte?!”.
Voi unde va tineti ciocolata? :))
Cu cioco-n cap de dimineata,
MamiFlorentina