Tabietul nostru de vacanta implica doua reprize de joaca afara – una dimineata, pana la masa de pranz si a doua dupa-amiaza pana la cina(una mai tarzie vara). Ieri dimineata fetele au tras o fugareala pe cinste cu ceilalti copii, asa ca dupa ce au mancat de pranz au adormit, amandoua. M-am bucurat de linistea nesperata de dupa amiaza, in schimb, seara, cand a venit momentul somnicului, minunea cea mare nu reusea deloc sa il prinda pe Mos Ene si sa-l aseze frumos pe gene. S-a tot plimbat prin bucatarie sa bea apa, la baie pentru pipi si la noi in dormitor pentru extra pupici. La un moment dat o aud din nou la baie si merg sa-i dau un pupic:
-Tot n-a venit Mos Ene?
-Nu, mami… nu vrea deloc sa vina! Dar de ce ai picioarele asa?
Aveam venele picioarelor umflate dupa o zi caniculara si obositoare, cu mult stat in picioare.
-Mi-am pus o crema si asa mi se fac venele de la crema.
-Dar nu te dor?
-Nu, deloc! Cum sa ma doara?!
Sunt genul care se plange, ca-s obosita, ca ma dor picioarele, ca vreau un moment de respiro, ca n-am apucat sa-mi beau cafeaua, ca n-am timp sa-mi cumpar sandale sau sa-mi vopsesc parul, ca m-am saturat de trezit cu noaptea-n-cap, ca mi-e greu sa gatesc/lucrez/fac curatenie/dorm cu intreruperi, ca as citi si eu o carte care sa nu inceapa cu „a fost odata ca niciodata”, ca nu mai pot sa fac kilometri cu un copil in brate, unul de mana si ceva jucarii pe la subrat, ca mi-ar place sa am si eu rochia frumos calcata mai mult de 2 minute sau pantalonii albi nepatati mai mult de 5 minute, ca mi-as pune tocuri si cu alta ocazie decat la sedintele cu parintii, ca nu-mi place sa fierb paste la repezeala dupa ce am fiert si descantat 3 ore o ciorba, ca as sta sa citesc o revista cu o ciocolata calda langa fara sa vina un pitic sa ma intrebe „ce-i aia… dar aia?!”, etc. Da, ma plang… sotului, prietenilor, mamei, soacrei, cumnatei, etc. dar NICIODATA copiilor! Copiii mei nu vor sti niciodata ca mi-a fost greu! Da, e greu sa fii parinte, dar m-am ales cu titulatura „mami” de buna voie si nesilita de nimeni, asa ca ar fi bine sa imi asum toate momentele grele!
De ce sa-i spun copilului ca ma dor picioarele fiindca nu am apucat sa stau jos toata ziulica? Ce poate face el? Asta doar l-ar intrista. De ce si-ar dori o mamica sa-i dea motive in plus de suparare copilului? Parca el nu are atatea griji si suparari pe cap – ca nu gaseste osul catelului Lego, ca nu reuseste sa coloreze fara sa depaseasca linia neagra, ca nu-i plac sosetele verzi, ca vrea mai mult de 1 patratica de ciocolata, ca nu-i place ca Plusica are un dinozaur albastru si nu verde, ca nu-si gaseste furnica pe care a pus-o in buzunar afara, ca puzzle-ul e prea greu, ca iar nu are varf la creionul roz, ca ii trebuie la baie desi n-a terminat castelul din cuburi, ca i s-a terminat bateria la pian, ca nu reuseste sa o pieptane pe Barbie, etc. Spuneti si voi, cand ai atatatea probleme serioase cum sa-ti mai faci griji si pentru mami?!
Nu ma intelegeti gresit, nu-mi cresc copiii intr-un glob roz cu sclipici in care nimeni nu le spune nimic negativ – stiu si ei ca oamenii au si momente grele, dar nu vreau sa se simta vinovati, fiindca pana la urma nu e vina lor! E alegerea mea sa ma implic si complic atat de mult! Copii nu pot fi vinovati de greutatile parintilor fiindca inocenta nu e, in nici un caz, compatibila cu vinovatia.
Pentru copii e o nevoie primara sa se simta iubiti si doriti si, din punctul meu de vedere, e singurul mesaj care trebuie sa il primeasca de la parinti. Asa le cladim o incredere de sine solida si ii ajutam sa devina adulti echilibrati si fericiti.
Nu dati vina pe ei!
In vacanta mare,
MamiFlorentina