Le zic eu mândruțelor de dimineață:
-Azi facem ciorbiță, să mergem la piață!
Să luăm cărniță, smântână, verdeață.
-Nu ne place ciorba, dar vrem la piață!
În drum spre piață fețele se opresc
La fiecare pisică pe care-o-ntalnesc,
Văd apoi un tobogan și îmi zâmbesc,
Săltând amândouă spre parc o zbughesc!
Trec două ore și noi tot în parc,
Piața de-acum poate mâine s-o fac.
Se joacă frumos, le zâmbesc și tac,
E metoda lor de-ai veni ciorbei de hac!