Cândva cu o cafea caldă în mână
Ai să înghiți în sec plângând
Căci liniștea care în jur răsună
Îți intră-adânc în inimă și-n gând!
Ți-e dor de gălăgia glasurilor mici,
De mofturii lor mieroși de dimineață,
De cafeaua băută-n grabă printre pici,
De acel haos perfect din a ta viață!
Nu plânge mami că-ți bei cafeaua rece,
Ci bucură-te cât mai mult de ea,
Căci vremea iute, mult prea iute trece!
Și într-o zi vei fi doar tu și-a ta cafea!