Sunt zile când clachez
Și plâng, zicându-mi că e greu
Dar mă îmbărbătez
Îndată ce te văd copilul meu!
Sunt zile când oboseala
Efectiv mă doare
Dar tu-mi încaleci poala
Și-mi bei copile tot ce doare!
Sunt zile când am de făcut
Multe, atât de multe,
Dar tu-mi adormi la sân tăcut
Și treburile se fac dispărute!
Mă vindeci, mă ridici
Și-mi furi din greutăți,
Mă-nalți spre cele mai senine bolți,
Și fericirea pură mi-o arăți!