Am crescut cu cate o palma la fund, cu „taci nu mai comenta!”, cu „nu mai vorbi neintrebata”, cu „ma faci de ras”, „a lui X-ulescu cum poate si tu nu esti in stare!” si cu genul acela de libertate – „du-te afara, nu sta pe capul meu!”…
Nu ma intelegeti gresit – imi aduc aminte cu drag de copilarie si imi iubesc mama, il iubesc si pe tata care nu mai e, dar ca si adult am realizat ca ceva nu a fost exact cum ar fi trebuit sa fie in copilaria mea. Ca sa nu mai spun ca in momentul in care am vazut 2 liniute pe testul de sarcina nu am putut sa nu ma gandesc ca poate terioa conform careia „aschia nu sare departe de trunchi” va fi valabila si in cazul meu:
Daca nu voi fi o mama buna?
Noroc ca hormonii se sarcina care ma faceau sa fiu fericita fara vreun motiv anume si dragostea infinit de mare care s-a cuibarit in inima mea, m-au facut sa uit de gandul acela. Tot dragostea aceea nemarginita m-a ghidat si ma ghideaza inca pe cararile vietii de parinte. Imi arata pur si simplu cum sa o fac bine, cum sa o fac cu blandete, cum sa o fac cu bucurie si stiu ca atata timp cat merg dupa coordonatele ei TOTUL VA FI BINE – copiii mei vor creste iubiti si fericiti! M-am lasat ghidata de dragostea pentru copiii mei din prima zi cand i-am vazut si asta m-a ajutat enorm fiindca, desi uneori a fost greu, am stiut ca pana la urma va fi bine, fiindca dragostea nu poate face decat bine!
Mi-am montat GPS-ul asta marca LOVE si el imi dicteaza pe unde sa merg in lumea asta intortocheata a parentingului. Imi zice asa:
– Sa il tin de mana, fiindca mana mea mare ii ofera siguranta lui, iar manuta lui mica imi elibereaza oxitocina si ma face fericita.
– Sa ii spun ca il iubesc, fiindca vorbele astea il fac pe el sa se simta apreciat, protejat, fericit si linistit, iar mie, mie imi aduc aminte ca fac ce trebuie!
– Sa il iau in brate, fiindca atunci se contopeste atat de multa dragoste incat orice e negativ efectiv se sparge si dispare.
– Sa il ascult fiindca doar asa va sti, doar asa va invata, doar asa va evolua, doar asa va intelege!
– Sa fiu blanda fiindca in blandete se traieste frumos, el e fericit si tu esti linistita si mandra de tine ca poti fi blanda desi uneori iti vine mai degraba sa racnesti.
– Sa il laud fiindca trebuie sa stie ca face bine.
– Sa il corectez fiindca trebuie sa stie ca oricine greseste si ca orice se poate repara.
– Sa nu il compar fiindca unicitatea lui e minunata!
– Sa nu imi para rau ca ma dedic lui fiindca nimeni nu o putea face mai bine.
– Sa nu ma neglijez fiindca asta e oglinda in care se va vedea cand va fi mare!
– Sa fiu ferma cand stiu ca nu e de gluma cu anumite lucruri si cel mai bun exemplu e sanatatea si siguranta lor.
– Sa fiu pozitiva fiindca rasul se ia!
Nu sunt, in nici un caz, un mentor cand vine vorba de parenting, dar stiu ca ce e facut cu iubire e bun si frumos si de aceea am ales sa imi cresc copiii punand iubirea inaine de orice, inainte de ce oi fi avand in ADN, sau in amintiri. Am dat deoparte teoriile si mi-am urmat ce a am gasit inlauntrul inimii mele si fac parte dintr-o generatie de care sunt atat de mandra:
Generatia mamicilor care isi duc copiii la scoala de mana,
Generatia mamelor care ii pupa apasat, le cauta privirea si le spune „Te iubesc!”, acolo in fata scolii de fata cu alte mamici. Ba chiar mai striga o data dupa copil „Te iubeste mami!”
Generatia mamicilor care se uita pe pozele de pe telefon la semafor in drum spre birou, desi abia i-a lasat la scoala!
Generatia aceea care isi deschide bratele cand puiul ii iese pe poarta scolii.
Generatia aceea care ii intreaba „Cum a fost la scoala?” si piticul se pune pe vorba nu doar zice „bine!”.
Generatia mamicilor care primesc „Te iubesc, mami!” din senin!
Noi suntem, generatia Mami si copiii nostri, acestia crescuti sub pecetea iubirii, vor face lumea una mai buna pur si simplu fiindca o merita si noi i-am crescut sa stie asta!
Sunt atat de mandra de mine si de toate mamicile din generatia „Mami”!!!
Florentina