Mami zice că par rupt din soare
Și că miros a înghețată și a mare,
Că florile din gradinna au zâmbit când m-am născut
Iar râul din padure a tăcut
Și n-a mai susurat ca să m-audă gângurind,
Și păsărelele s-au adunat să mă vadă dormind
Grâul s-a copt de dragul meu,
Iar floarea-soarelui mă caută mereu
Și merele din pom s-au rușinat
Cireșele rămase-n ram de ciudă s-au uscat
Că eu sunt mult mai dulce decât ele
Și mai parfumate-s ale mele degețele!
Da, sunt nascut în miez de vară
Și când mă scoate mami-afară
Lumea întreaga se voioșește,
Și cerul albastru îmi zâmbește!