Ciorba ba, supa da!

Imi amintesc cu groaza cum mancam eu tot din farfurie pe cand eram mica; mai exact mama imi spunea mereu ca pot pleca de la masa cand termin tot-tot… si nu cred ca s-a razgandit vreodata doar findca ii spuneam eu ca nu imi place. Din acest motiv mi-am propus ca niciodata sa nu insist ca ale mele micute sa manance ce nu le place. Cu primul copil a fost usor, a mancat de toate, la fel papa si acum. Are si ea mancaruri preferate, dar nici nu spune nu daca la masa gaseste ceva care nu e in top 10 „papa bun” pentru ea. Cu a doua gargarita lucrurile au fost si sunt putin altfel: nu a fost incantata de diversificare pana pe la 10 luni, apoi a papat cam orice gasea in bolul ei, iar de cand a mai crescut putin, mai precis in ultimul an, a devenit extrem de selectiva. Pur si simplu ne spune ca nu-i place, alege doar ceva din farfurie, insista pe paine si apa :), cere altceva!
Marea noastra provocare: legumele! Nu-i place nici o garnitura care nu inseamna cartofi sau orez alb, nu-i place decat sosul rosu si cel cu smantana pentru paste, nu vrea decat ciorba/supa care sa aiba strict carnita si cartofii/taiteii…atat, orice fir de patrunjel, morcov sau alta leguma ii compromite pofta de mancare. In schimb e innebunita dupa crotoane, atat de mult ii plac ca sta langa cuptor si asteapta sa fie gata, iar mai apoi la masa nici nu mai conteaza in ce le pune… crutoanele transforma orice fel de supa in ceva super delicios!
Da…supele crema au devenit salvarea noastra! Fetele le papa, tati isi adauga felii de chorizo picant sau parmigiano si e multumit, iar eu, super fericita ca familia mea e hranita corespunzator cu toate legumele din lume!
Facem supa crema des – fie ea de brocoli, de linte, de rosii, de dovleac, de morcov, de mazare sau cu legume combinate. Ca sa fie gustoasa folosim ulei de masline de calitate, uneori un cub de unt sau parmigiano proaspat ras si ierburi aromatice si ca sa o facem si mai sanatoasa cand o mancam rece uneori ii punem avocado pasat… si, cel mai important, niciodata fara crutoane proaspat facute din paine frecata cu usturoi, stropita cu ulei de masline si presarate cu frunze parfumate de busuioc.
Traiasca blenderul!

Mandra de mine,
MamiFlorentina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *