Săptămâna trecută mezina noastră a împlinit 4 ani. Va spun sincer că nu știu când au trecut anii aceștia. Am încă vie in minte și in inimă prima noastră întâlnire, m-am minunat de cât era de mică și de blondă si casca, s-a născut somnoroasă (dar nu a ținut-o prea mult). Încă e mărunțică, blondă precum un gălbenuș și creață. Pielea încă îi e rozalie și fină că a unui bebeluș. O mai strig „bebe” deși are 4 ani. Cresc atât de repede și știu că în curând o să îmi lipsească atât de mult să am copii mici, încât sper să rezist tentației de a mai face un copil :).
O să îmi lipsească multe din perioadă asta, mirosul lor, cutișoarele, părul fin, vocea și cuvintele stâlcite. Mi-am dat seama zilele astea că mai au atât de puține cuvinte stâlcite – ultimile. Imi crește inima de drag când o aud pe Ami(doar ea mai are câteva cuvinte în limbă bebelușească) zicând „precă” în loc de „cred că”, sau „roțică” în loc de „rochiță” ori „dipluș” în loc de „pluș” si „paine cu mutela” in loc de „paine cu nutela”.
La Natalie am încercat să o lungim „corectând-o” când a început să spună corect „pentru că” în loc de „patu că” și „Natalie” în loc de „Itili”… acum ea scrie și citește!
Am plâns când am lăsat în urmă etape importante din creșterea lor – le-am alăptat pentru ultima data cu ochii umezi, am aruncat ultimul pampers uscat cu nostalgie, am strâns pătuțul cu gărduț cu atâta melancolie, le-am lăsat la gradi pentru prima data plângând, nici nu mai zic de prima zi de școală. Uneori mă gândesc că am fost făcută doar să fiu mamă de copii mici… e simplu să fii mamă de copii mici – e suficient să îi iubești, sa ii pazesti și să te joci cu ei! Ce o să mă fac eu cu 2 fetițe mari, care stau din ce in ce mai mult fără mine, care știu tot mai multe, care mănâncă singure, se spăla singure, se îmbracă singure… care nu mai stâlcesc cuvinte?!
Nostalgică,
MamiFlorentina