Cea mai bună mămică

Se-ntreabă o mămică ‘nainte de culcare:
-Astăzi am fost o mamă bună oare?
Oare i-am dat apă sufcientă?
Oare am fost destul de-atentă?
Oare i-am spus suficient că o iubesc,
Of Doamne, nu-mi mai amintesc!
Dar de citit, azi n-am citit!
M-aș duce-acum, dar cred c-a adormit!
Dar mâinile i le-am spălat?
Că în nisip, afară, s-a jucat!
Oare, oare, oare…
Deja capul mă doare!

-Tocmai fiindcă-ți pui întrebări cu „oare”
Înseamnă că ai fost o mamă iubitoare,
Atentă, bună, grijulie,
Culcă-te liniștită spunându-ți „bravo mie!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *