Peste cateva zile mezina noastra va implini 3 ani, o cifra mica, dar o schimbare mare! Ca sa vedeti cat de unici suntem cu totii! Cred ca v-am mai spus ca ale mele mandrute sunt tare diferite, desi am folosit aceeasi reteta ca sa le facem si sa le crestem, personalitatea isi spune cuvantul. Nu ca asta ar fi ceva rau, doar ca ne-a facut noua procesul de crestere mai greoi, cam nimic din ce s-a aplicat la bebe numarul 1, nu s-a aplicat si la bebe numarul 2… inclusiv crizele de la 2 ani. Ca orice parinte „documentat” 🙂 stiam ca exista o varsta teribila si ca ea incepe imediat ce sufla in lumanarica cu numarul 2 si se incheie imediat ce sufla in cea cu numarul 3(glumesc!), doar ca la prima fetita faimoasele crize au fost cat sa le numeri pe degetele de la o mana si sa-ti mai ramana cateva si nu s-au manifestat chiar atat de furtunos, pur si simplu a fost, si este, un copil mai linistit, inetelegator, ascultator. La junioara au fost tot cam atatea doar ca pe zi! 🙂
De, ce sa-i faci?! unii sunt mai chill, altii mai colerici… ideea e ca daca ar fi sa mai facem vreodata un copil as prefera sa stiu cuvintele magice care sa ma ajute sa sar de la un anisor direct la trei… cam asa de teribile au fost lunile ce raman de acum in urma. Cum s-au manifestat la noi crizele cu pricina? – Cu multi mofturei, alergie la „nu e voie”, „asta e doar al meu”, „nu vreau acasa”, „nu pap”, „nu dorm”, „nu fac baie”, „nu-mi place aia, sau aia, sau aia”, „nu-nu-nu!” … toate pe un ton ridicat, atat acasa cat si in public!
Stiu ca intrebarea urmatoare e „cum scapam de crizele acestea?” – habar nu am! La noi nu prea a functionat nimic! Pur si simplu cu sau fara motiv puiul devenea agitat si iesea din starea asta asa cum a intrat, adica pur si simplu. Eu pun crizele acestea pe fondul adaptarii la viata de copil, adica vorbesc, merg, nu mai pap titi, merg la gradinita, pot sa cer, sa intreb, cresc, am gusturi si preferinte… toate astea sunt bulversante pentru cineva care pana nu demult statea mai mult in brate la mami, papa doar laptic sau pireuturi, se juca cu ce i se oferea, dormea mai mult, etc.
Am incercat deci sa fim intelegatori, sa-i ignoram pe cat posibil iesirile, i-am gasit un loc pentru „linistit” in casa – un scaunel de pe hol – unde ea ar fi trebuit sa stea pana se linisteste si i-am oferit intotdeauna si posibiliateta sa se linisteasca in brate la mami – „ne linistim pe scaunel sau in brate la mami?”. Bineinteles ca nu a preferat niciodata scaunelul :)) si de obicei sfarseam intr-o imbratisare stransa si destul de lunga!
Incet-incet crizele s-au rarit si intensitatea lor s-a redus considerabil… invatam sa acceptam cand nu e voie, acceptam incet-incet si sa impartim lucruri si sa acceptam si ideeile altora, sa nu mai tipam („doar vorbim”) sa fim „cuminti” ca sa primim laude sau recompense. Ma astept, deci, ca dupa ce va sufla in a treia ei lumanare crizele acestea sa ramana undeva in trecut si sa inceapa o perioada in care comunicarea si cooperarea sa fie de baza!
In concluzie nu disperam, asteptam, toate furtunile trec si iese soarele!
Mami Flor