Îți place de mami?

-Ce zici, îți place de mine?
-Cred că se putea mai bine!
-Vai de mine, cum așa?
Spune-mi sincer, nu trișa!
-Faci în fiecare zi supică,
Dar foarte rar prăjiturică!
Nu îl primești pe Moș Crăciun
Decât în ziua de Ajun.
Mi-ai cumpărat doar 1 ponei
Când mie mi-au plăcut toți 3!
Nici nu mai zic că dimineața
Nu mă lași să ling dulceața!
Pentru tine nu contează
Dacă nu vreau să dorm de-amiază!
Acum, na, spune și tu
Am motive, da sau nu?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *