Recunosc ca dupa ce al doilea copil a ajuns pe la 2 ani admosfera din casa noastra a avut de suferit. Si prin admosfera vreau sa zic liniste :). Cea mica s-a transformat intr-o mica soprana, mai mereu pusa pe miorlaieli si tipete, cea mare si-a dat seama ca a fi egoist nu-i chiar asa rau si a pus un fel de monopol pe jucariile casei, mami se simtea neputincioasa, tati nu voia sub nici o forma sa dublam jucariile din casa, si asa prea multe dupa parerea lui. Satula sa tot arbitrez cine si cu ce se joaca am inceput sa tip… si tipatul asta e ca si fumatul, tipi o data si apoi nu ti se mai pare ceva „rau”! Da, tipatul e un viciu de care va recomand sa nu va apucati niciodata.
Copii s-au uitat initial ciudat la mami, apoi au inteles ca doar daca ridic vocea e de rau… asa ca mai chinuie-te mami sa le explici cu calm ceva. In cateva luni am crezut ca ajung la nebuni, pana cand le-am dus la gradinita si mi-am dat seama cat e de minunata linistea si ca e datoria mea sa o aduc inapoi in casa noastra si sa o mentin.
Ce-am facut? Pentru ca principala problema erau jucariile le-am invatat sa imparta. Cum? Intr-un mod mai neortodox, ca sa zicem, dar care a functionat: le obisnuisem sa primeasca o jucarie la sfarsit de saptamana, acum jucaria de la sfarsit de saptamana avea sa vina doar daca se jucau impreuna cu cele de saptamana precedenta…Dupa ce au ratat cateva jucarii noi, s-au prins care e ideea. Ce-i drept o perioada se abtineau sa para interesate de jucaria celeilalte, nu asta am urmarit, dar macar nu se mai certau. Apoi au inceput sa foloseasca termeni precum „ti-o dau putin”, „facem schimb”, „uite mami impart jucaria”. Acum se joaca frumos, cu toate jucariile, impreuna. Si uite asa am scapat de fumat, pardon de tipat!
Au mai fost momente cand deveneam nervoasa fiindca ajungeam sa fiu coplesita de sarcinile zilnice in combinatie cu copii. Asta s-a rezolvat cu putina introspectie: decat sa fie toate puse la punct dar mami coplesita, mai bine „nepuse la punct” si mami voioasa! Acum sa nu credeti ca nu mai facem curatenie in casa sau ca mancam numai pizza comandata, dar cu putina organizare toate se fac. Evit sa fac prea multa curatenie cat fetele nu sunt la gradi, la fel si cu mesele. In timpul saptamanii imi pregatesc cina pana sa le luam de la gradinita, iar in weekend mancam in oras sau gatim chestii usoare. Asa copii sunt fericiti ca au atentia mea exclusiva iar mami e linistita.
Ce-am mai facut ca sa devin zen? Ca sa nu mai enervez usor, ca sa nu fiu trista? Am incetat sa-mi fac planuri marete, am incetat sa am asteptari nerealiste. Cand ai copii e o prostie sa visezi la un weekend linistit, poti in schimb sa visezi la unul distractiv. Cand ai copii e o mare tampenie sa crezi ca daca iei cina in oras totul va merge ca pe roate… ceva, ceva tot nu o sa le placa, sau o sa le placa prea mult, si asa ca nu va mai fi o cina perfecta, dar va fi un moment pentru noi 4 impreuna si asta ar trebui sa fie suficient. Cand ai copii trebuie sa te mai astepti si la cate o noapte nedormita, chiar daca au trecut deja de colici si alaptat. Cand ai copii incepi un film lunea si il termini saptamana viitoare, dar care-i graba?! Cand ai copii camasa ta abia calcata devine creponata imediat ce un strumfici ridica sus crengutele mici si grasute si cere in brate, ei si ce? Cand ai copii cafeaua e buna si la 1 ora dupa ce ai pus-o in cana, nu de alta dar sunt alte lucruri importante de facut dimineata – cum ar fi sa colorezi, sa faci lapte cu gris si apoi iaurt cu fulgi si pana la urma sa-ti ceara lapte cu orez… ei si, nu-i tot cafea?! :))
Ati prins ideea, asteptari mici, bucurii mari, chiar si dintr-o cana cu cafea rece!
Acum sunt zen fiindca mi-am dat seama ca nu eram si mi-am dorit sa devin, si daca mami e zen, intreaga casa e zen!
Mami Flor