M-am trezit pusa pe filozofat! 🙂
Ma uit la generația noastră, la oamenii din jurul meu, la mine(de ce nu?!), si mai-mai ca mi se face mila de noi! Am ajuns sa ne ghidam dupa lucruri atât de mărunte și uitam, încet-încet, de ceea ce ar trebui sa conteze cu adevărat – iubirea, familia, bunătatea, fericirea.
Lumea noastră e prea grăbită, totul se face pe ceas. Cuvinte precum „stres”, „frustrare”, „obosit” sunt prea la ordinea zilei. Oameni sunt din ce în ce mai triști, superficiali, neadaptați. In încercarea noastră de a fi mai buni în ceva, uitam sa fim buni cu noi înșine.
Avem tot ajutorul erei moderne în care trăim și tot nu facem fata vieții de zi cu zi. Ma gândesc la bunicii mei, încă împreună după 1 secol+10 ani de căsnicie, ei cum pot?! Si lor le-a fost greu, mai greu de cat ne e noua, cu gospodărie, multi copii, ogor de lucrat, fără aparatura asta moderna care face totul pentru noi. Iubirea lor cu ce e diferita de iubirea noastră? Cum renunță oamenii din ziua de azi atât de repede la căsniciile lor? Pe mine cuvântul divorț ma înspăimântă și ma dezgustă în același timp… cum adică sa nu mai fim o familie, asa de pe azi pe mâine?! Pai cu iubirea ce s-a întâmplat? Cum adică „nu se mai înțeleg?!”, cum adică „are pe altcineva?!”, cum adică „vrea sa o ia de la capăt?!”… E clar o consecință a secolului în care trăim! Bunicii noștri cum de încă se înțeleg? Ce iubirea lor nu-i tot iubire?
Exista un singur fel de iubire, sunt sigura de asta! Oamenii care nu o mai simt de fapt nu mai cred în ea, de fapt nu o mai pun pe primul loc și în cazul acesta iubirea se răzbună și dispare… și nici nu vreau sa ma gândesc cum e sa trăiești cu asa un gol în suflet!
Cu iubire înainte!
MamiFlor