Un om ce nu avea copii,
Un om cu brațele pustii,
Cu ochii neinduioșați
Și mii de pupici nedați,
I-a spus plângând lui Dumnezeu,
De ce Doamne n-am și eu
Un prunc să-mi lumineze fața
Când mă trezește dimineața,
Să-mi umple inima de fericire
Cu-a lui miros, cu-a sa privire!
Să-mi facă inima să bată
Cu-a sa voce minunată?!