Nu stiu daca vremea ploioasa de afara, cele 4 luni scurse de cand stau cu copiii non-stop, menstruatia, sau faptul ca dl. Covid nu se mai da plecat de pe frumoasa noastra planeta, m-au adus in pragul disperarii! Pur si simplu m-am saturat sa traiesc cu reperele mic-dejun – gustari – pranz – nani – gustare – cina! Simt ca m-am intors in timp 3 ani, inainte ca fetele sa mearga la gradi, doar ca atunci nu stiam cat e de bine ca ele sa mearga la gradi! Da, stiu, suna urat, dar am nevoie de o pauza! Stiu ca ei pot si vor sa stea cu mine fiecare secunda din cele 60 ale unui minut, fiecare minut dintr-o ora si fiecare ora dintr-o zi intreaga, le iubesc si vreau sa le dau toate secundele mele, doar ca ma implora creierul pentru putintica liniste!
Lucrez de mult de acasa, deci nu pot spune ca nu stiu de inseamna sa stai mult cu copiii, dar parca mai greu ca acum nu mi-a fost niciodata! Stiu ca e doar o stare care imi va trece si voi fi din nou ok, dar scriu randurile acestea pentru toate mamele care stau acasa cu copiii de 4 luni, fara sa stie cate asemenea luni vor mai fi!
Imi lipseste „libertatea” care mi-o ofereau scoala si gradinita! Puteam sa lucrez, sa scriu, sa ies la cumparaturi, sa gatesc, sa ma vad cu cineva in oras, sa stau doar cu sotul, sa orice in liniste! Imi e greu si fiindca sunt nevoita datorita situatiei actuale sa le ajut sa se joace mai mult impreuna fara alti copii, trebuie sa suplinesc si activitatile care le-ar fi facut la gradi sau la scoala, trebuie sa lucrez, trebuie sa tin casa curata si burticile pline… lucruri normale de altfel doar ca inainte de nebunia Corona le combinam cu mici momente de bucurie de oameni mari si asta imi era suficient ca sa imi tina bateriile zen-ului incarcate.
Acum „primesc” cam 15 minute de liniste dimineata sau seara cand ies sa alerg, in rest sunt pe baricade! Sunt bune si acestea, poate sunt mamici care nu au nici aceste 15 minute de „libertate”! Mi-ar fi prins atat de bine o bunica, sau niste bunici, cu care sa „impartim” copiii, dar nu e cazul la noi! Ferice de cei care au parintii aproape, sper ca stiti cat sunteti de norocosi si ii apreciati pentru ca va ajuta cu cei mici!
Sper sa iasa soarele la Piatra Neamt, cand putem iesi mai mult pe afara e mai usor, desi inca imi e putin frica de socializare, stam cu ochii pe ele sa nu se „buluceasca” prea mult cu alti copii, sa nu isi bage manutele in ochi, gura sau nas, nu mai mergem la cofetarie, teatru, film, biblioteca, spatii de joaca… ne plimbam mult cu trotinetele, iesim des la padure, in parc, la terase, si vrem sa ne cumparam o rulota ca sa putem pleca mai des in vacanta, vacantele ma vindeca de orice „depresie”!
Voi cum sunteti dupa 4 luni de „vacanta” cu cei mici acasa?
Usor disperata, dar imi trece 🙂
Florentina