Ți-e casa plină și totuși câteodată
Te simți atât de singură și îngândurată.
Când gătești cu orele în bucătărie,
Când calci rufele privind în gol ca o stafie,
Când cureți gresia și ușa de la duș cu clor
Sau freci o pată care nu iese de pe covor,
Când stai pe hol și ștergi noroiul de pe papuci
Sau când alergi iute pe scări gunoiul să îl duci,
Când a adormit pe mâna ta și nu vrei să-l trezești,
Sau când strângi zeci de jucării din locuri nefirești,
Când zăbovești pe balcon lângă stendină
Te uiți pe geam la ei și te simți ca o străină,
Dar nu ești străină, numai ți se pare,
Și ești supărată fără un motiv de supărare,
Ești doar obosită și-i normal,
Să fii mamă implică un efort fenomenal,
Și nu, nu ești singură fiindcă vei avea mereu
Pe cineva bine ascuns în suflețelul tău!
Puiuțul ce-n burtică l-ai ținut
Ți-a lăsat un dar când s-a născut:
Ți-a lăsat în piept o dragoste atât de mare
Care îți va da mereu speranță, putere și răbdare!