Daca tot e luna în care sărbătorim femeia și mamele în special m-am gândit sa scriu despre o teorie care e foarte la moda în zilele noastre, aceea cum ca nu suntem mame bune pentru ai noștri pui fiindcă ceva din subconștient ne face sa acționam de multe ori asa cum acționau mamele noastre… care nu ne-au crescut tocmai bine. (Da sunt ironica!)
Nici mama mea nu a fost numai lapte si miere, dar de aici pana la a da vina pe ea ca nu-mi iese mie scorul mare la testele de parenting modern e un drum tare întortocheat! Înțeleg rolul psihologiei, a terapiei, al introspecției, dar pe asta nu prea imi bine sa o aprob! Nu numai ca mi se pare o abordare care strica relații, bune-rele, relații de familie pana la urma, aduce învrăjbire, resentimente, frustrări, cauzează durere și de o parte si de alta(ma refer și de partea celor ce sunt acum mame si de partea mamei-mamelor…înțelegeți voi :)). Apoi eu nu înțeleg si cum un sentiment negativ (cand dai vina pe cineva sigur nu o faci cu cele mai bune gânduri) ne poate face bine?!
Părerea mea vis-a-vis de acest subiect e următoarea: ne e greu ca si mame fiindcă e ceva nou, ceva pur si simplu greu! Da, e greu/copleșitor pur si simplu sa porți atâta responsabilitate și atâta grija concomitent cu atata iubire! E atât de greu fiindcă noi vrem sa le oferim totul din toate punctele de vedere, și um ar putea fi asta usor?! Asta ar trebui sa fie singura explicație, nu e vina nimănui!
Excludem acum acele cazuri de mame abuzive, violente care cu siguranță își marchează copii pe viata, dar restul mamelor noastre au fost mame normale, care ne-au crescut după „standardele” de atunci. Iar dacă „standardele” s-au schimbat asta nu e vina lor! Nu?!
Eu zic asa – dați puțin timpul înapoi! Sunt sigura ca exista amintiri atât de dragi cu mama voastră, nu doar ca nu au făcut niște lucruri dintr-o lista care atunci nici nu exista! Eu imi amintesc cu drag ziua mamei pe vremea când eram copil, strângeam bănuți ca sa ii cumpăr flori mereu, ma emoționa ziua de 8 Martie. Daca pe atunci eram mulțumiți de el, de mamele, noastre eu cred ca asta e tot ce contează, și-au împlinit misiunea. Multe dintre aceste mame vor acum sa fie bunici pentru copii voștri, asa cum știu ele, dar nu sunt lăsate fiindcă „dacă nu au fost mame bune, cum ar putea fi bunici bune?”. Trist, fiindcă copii noștri au nevoie și de bunici, tânjesc după bunici!
E greu și atât!
MamiFlor