Îți pieptăn părul cu melancolie
E tot și tot mai lung, mai viguros,
Și îmi aduc aminte micuță bucurie
De vremea când aveai numai un moț haios!
Îți pun jacheta și mi dau seama
Că nu-ți mai vine, ți-este mică,
Când ai crescut scumpa lui mama?!
Când te-am adus pe lume erai cât o pâinică!
Ma uit la tine cum citești
Și aproape că mă panichezi,
Spune-i lui mama unde te grăbești?!
Te rog cu crescutul ăsta iute să-ncetezi!
Ești o mândrețe de copil,
Și te iubesc de nu mai pot,
Dar câteodată, plângând, pe ascuns, tiptil,
Hăinuțele tale de bebe din dulap le scot!