Ți-e tare greu cu puiul mic,
Ai multe treburi și nu poți face nimic,
Doar îl veghezi, îl ții în brațe, îi dai să pape,
Și îl adormi cu capul pe umăr, mângâindu-l pe spate,
Îl plimbi pe-afară și te joci cu el,
Nu-l scapi din ochi fiindcă-i mititel,
Și când clipești mai strâns de 2 ori
Nu se mai vede soarele printre nori,
S-a inserat și tu n-ai aspirat,
Nici n-ai spălat, nici n-ai călcat…
Dar, într-o zi ai să le poți face pe toate,
Dar cine-o să-ți mai zică „iami” la bucate?!
Într-o zi nu o să te mai întrerupă de la cafea,
Și nimeni nu-ți va mai dezordona ordinea ta.
Și vei avea timp de calcat și de aspirat,
Și de cumpărături și de tricotat,
Dar fără ei pe lângă tine
Timpul asta mult nu o să-ți facă bine.
Așa că fă cât poți mamico, dar fă cu bucurie,
Și bucură-te mult cu el de copilărie!