Mami s-a echipat astăzi bine
Într-o mână mă are pe mine
Și în cealaltă un aspirator
Cu care face du-te-vino pe covor!
Nu face mult fiindcă eu vreau lăptic
Așa că se așează să-mi dea țițic!
Apoi tot cu mine în brățică
Aduce o lavetă verde, mică
Și șterge praful de pe rafturile toate
Și eu sunt cam grăsuț, nu stiu cum poate!
N-o las prea mult praful să-l șteargă
Și-i arăt o jucărie care mi-e dragă!
Ar vrea să șteargă apoi faianța din baie
Mă pune jos și-mi dă o păpușă bălaie
Cu care ar trebui să mă joc cât ea sterge cu spor
Dar eu îi înmoi părul în vc și râd de zor!
Mă vede și panicată mă spală pe mânuțe
Și mergem în cameră să-mi dea alte hăinițe!
Eu iar vreau țiți și iar vreau joacă
Așa că mami lasă treaba oleacă
Și-mi arată cum să înalț din cuburi un castel
Și cum să bag un căluț cu călăreț în el,
Apoi facem nani și când mă trezesc
Ce să vezi – toate în jurul meu lucesc!