Zilele trecute am dat peste batranul meu Braun, epilatorul pe care nu l-am mai folosit de… minim 1 deceniu. Și mi-am zis că musai o să-l pun la treabă – pe principiul „am tot tuns buruienile cu mașina de tuns iarba, dar din când în când trebuie să pui sapa la treabă!” 😂
Când s-au împărțit chestiile acelea feminine cu placerea de mers la coafor și cosmetică, eu cred că eram la baie 😂
Adică nu-mi place deloc să merg la vopsit și la manichiură și la tratamente! Cumva le găsesc obositoare și mi se pare că îmi iau prea mult din programul meu zilnic. Recunosc că din când în când înnebunesc și lipsesc câte o zi de acasă, iar seara când vin coafată, cu manichiura impecabilă și pielea considerabil mai catifelată se uită bărbatul la mine și se întreabă în sinea lui dacă mă pregătesc să fug de-acasă cu vreun june ☺️… Apoi când dă un refresh la sold și vede cât am cheltuit aproape că își dorește să fug de-acasă ca nu cumva să repet „trăsnaia” 😂
M-am lungit și am deviat de unde am pornit – găsit epilator, găsit și o zi în care să mă epilez! Era sâmbătă, soțul a fost cu ele la librarie să le ia câte o carte de bucurie că le-a trecut enteroviroza. Ajung copiii acasă și dau năvala peste mine în baie ca să îmi arate cărțile:
– Mami uite ce ne-am luat! Zic mândre arătându-mi cărțile noi. Dar ce-ți faci acolo?
– Mă epilez puiule, ca să am picioarele fine și frumoase mai mult timp!
– Dar de ce nu te mai dai cu razatoarea?
– Răzătoare? Aparatul de ras vrei să spui!
O să mai folosesc și aparatul de ras, dar azi mi-am propus să folosesc aparatul de epilat fiindcă am timp. Voi ați fost plecate și acum citiți…
Nici nu termin bine de explicat că apare Natalie care între timp fugise cu cartea ei pe canapea la citit:
– Mami știi ce zi e azi?
– Da! E ziua în care mami se epilează în liniște, singură, aici în baie cu ușa închisă!
– Nu mami, azi e ziua cinematografiei! Și acum ca am aflat asta din carte mi s-a făcut poftă de un film. Tare demult nu am mai fost la cinema.
– Hai că am fost… în primăvară…
– Și uite, intervine și soțul, strigând din birou – azi biletele la film costă doar 8 lei!
– Super zic! Vă duceți cu tati la film!
– Nu! Nu pot, am de terminat ceva aici! Te rog du-le tu, au stat 3 zile în casă, chiar le-ar prinde bine! În 30 de minute începe o animație.
– 30 de minute? Dar eu abia am terminat un picior! Cum să ies cu un picior epilat și unul neepilat?!
– Îți pui pantaloni, nu se vede!
– Serios?! Dar eu o să știu!
– Și doar nu o să zici tu oamenilor – „bună, să știți că eu am doar un picior neepilat!” 😂
– Ok, ok! Mergem!
Asta a fost sâmbătă! După film am rămas prin Mall la magazine, apoi duminică a fost frumos afară și am ieșit dimineața și ne-am întors seara, așa că abia luni i-a venit rândul și celuilalt picior la epilat…
În concluzie pentru mine 8 septembrie nu e ziua cinematografelor, e ziua internațională a mamelor cu un picior epilat și unul neepilat! 🥰