Uneori regret că le-am învățat pe fete că e foarte important să ne cerem scuze. Ba chiar le-am zis-o și pe aia cu „o greșeală recunoscută e pe jumătate iertată” … dacă mai pui și un „scuze” – gata, e iertată de tot! Și acum îmi pare rău fiindcă asta mică a mea se scuza non-stop:
Da, non-stop, chiar și noaptea: „scuze, mami, pot să ma duc să beau apă?” Cum să nu poți? Bea mami câtă apă vrei că asta încă nu s-a scumpit! Deși nu înțeleg de ce ai ocolit casa toată când bucataria e fix lângă camera ta și dormitorul părinților hăt în celalat capăt de apartament!
Sau
„Scuze mami, dar ciorba asta are gust a ceapă!”… Are, cum să nu aibă, că am pus și două cepe la fiert!
Sau
„Scuze mami, dar am șters aici la temă până s-a rupt foaia, mă ajuți?”… Eu te-aș ajuta, dar nu știu cum că încă nu s-au inventat grefele pentru caietele de mate!
Sau
„Scuze mami, dar mi-am uitat mănușile la școală!” Te scuză mama, chiar dacă e a 50 pereche de mănuși uitată!
Și o scuz mereu fiindcă începe cu scuze și nu mă pot supăra pe cineva care își cere scuze!
PS – am zis să încerc și eu puterea scuzelor… pe soț:
-Scuze, iubi, poți să-mi transferi 100 de lei?!
-Dar ieri ți-am transferat!
– Scuze, dar i-am terminat!
– Scuze, dar azi nu se mai poate! 🙂