Întrerupel

Tu lapte-n păhărel,
Eu lapte în cafea,
Totuși nu bei din el
Zici că vrei altceva!

Spăl vasele de-aseară,
Tu pare că te joci.
Ma strigi că vrei afară:
-„Le speli când te întorci!”

Pe blat multe legume
S-ajungă-n borș așteaptă
Dar tu ai chef de glume
Și mă mai strigi o dată!

Îmi trebuie la baie
Si-n drumul meu grăbit,
Cu vocea ta vioaie
Mă strigi, vrei la iubit!

Te las în pat la nani,
O carte-mi pregătesc,
Dar parcă fără mami
Sa dormi e nefiresc!

Ramai puțin cu tata
Eu merg să fac un duș,
Tu vrei să-ți cant cu roata
Degeaba-ți zic „acuș’!”.

E ora două noaptea
Și eu dorm iepurește
Ai uitat să-închizi cartea
Și asta te trezește!

Mă întrerupi din toate,
Dar nu-i cu supărare!
O să-ți arat cum este
Când o să crești mai mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *