Spune aici tot,
Spune cu litere de tipar “NU MAI POT!”
Și vei vedea că nu ești singura care
E prinsă între teme și făcut mâncare,
Între călcat rufe și aspirat pe jos,
Între schimbat cearșafuri sau liniștind un mofturos!
Ba mai poți! Stai puțin pe canapea,
Bea un pahar de apă sau o cafea.
Respiră adânc și încearcă să îți amintești
Că ai pentru cine să trudești!
Clipele astea nebune și grele sunt trecătoare,
Zâmbește, fă cât poți și fii recunoscătoare!