Autor: Doicopii

Aud in jurul meu tot felul de cazuri care mai de care mai triste legate de naștere, de copii… asta ma face sa ma simt o norocoasa. Norocoasa fiindcă am avut doua sarcini si doua nașteri fara probleme, totul a mers ca la carte. La primul bebe chiar am nascut exact in ziua probabila a nașterii calculata de medic… avem un copil punctual!
Am născut natural de ambele dăți, intr-un spital privat, cu un medic de exceptie – Dna. Dr. Cacicovschi Cristina – nu mi s-a sugerat cezariana cum mai aud ca se practica prin alte părți. Sincera sa fiu asa mi-am dorit sa nasc, natural, cred cu tarie ca suntem creati astfel incat sa putem da nastere puilor fara probleme, insa daca, din anumite motive obiective, ar fi trebuit sa fac cezariana nu as fi refuzat. Nu-i un capat de tara, daca ar fi trebuit sa fiu operata pentru siguranța mea sau a copiilor, as fi acceptat! La fel nu inteleg nebunia asta cu alaptatul, desi mi-am alaptat ambele fetite exclusiv si un an de zile chiar si concomitent pe amandoua, dar nu cred ca e vreo tragedie daca mami nu are laptic… nu e chiar atat de important. Bebe se bucura de caldura bratelor lui mami, de surasul ei, de mirosul si vorba lui mami chiar daca mami ii ofera biberonul nu neaparat sanul. Conteaza iubirea, asta il hraneste cu adevarat!
Sunt atat de recunoascatoare ca totul a decurs fara probleme, medicului si Celui de Sus! Sunt o persoana extrem de sensibila si nu stiu cum as fi trecut peste vreo drama legata de sarcina sau nastere! Ma gandesc la asta in contextul dramelor pe care le-am citit in presa in ultima vreme si imi dau seama ca paharul meu e plin ochi cu apa minerala, nici un gol, nimic de care sa ma plang…stresul, grijile si frustrarile din viata mea sunt doar bulbuci efemeri care ies la suprafata si dispar! Goluri minuscule de care n-ar trebui sa ma cramponez nicidecum!
Uitati-va in jur doar ca sa realizati cat e de frumoasa viata voastra, chiar daca uneori va e greu! Eu o fac adesea cand mi se pare ca nu pot, nu ma descurc, cand sunt coplesita sau obosita, alti parinti tanjesc dupa „bulbucii” nostri!

MamiFlor

Recunosc ca dupa ce al doilea copil a ajuns pe la 2 ani admosfera din casa noastra a avut de suferit. Si prin admosfera vreau sa zic liniste :). Cea mica s-a transformat intr-o mica soprana, mai mereu pusa pe miorlaieli si tipete, cea mare si-a dat seama ca a fi egoist nu-i chiar asa rau si a pus un fel de monopol pe jucariile casei, mami se simtea neputincioasa, tati nu voia sub nici o forma sa dublam jucariile din casa, si asa prea multe dupa parerea lui. Satula sa tot arbitrez cine si cu ce se joaca am inceput sa tip… si tipatul asta e ca si fumatul, tipi o data si apoi nu ti se mai pare ceva „rau”! Da, tipatul e un viciu de care va recomand sa nu va apucati niciodata.
Copii s-au uitat initial ciudat la mami, apoi au inteles ca doar daca ridic vocea e de rau… asa ca mai chinuie-te mami sa le explici cu calm ceva. In cateva luni am crezut ca ajung la nebuni, pana cand le-am dus la gradinita si mi-am dat seama cat e de minunata linistea si ca e datoria mea sa o aduc inapoi in casa noastra si sa o mentin.
Ce-am facut? Pentru ca principala problema erau jucariile le-am invatat sa imparta. Cum? Intr-un mod mai neortodox, ca sa zicem, dar care a functionat: le obisnuisem sa primeasca o jucarie la sfarsit de saptamana, acum jucaria de la sfarsit de saptamana avea sa vina doar daca se jucau impreuna cu cele de saptamana precedenta…Dupa ce au ratat cateva jucarii noi, s-au prins care e ideea. Ce-i drept o perioada se abtineau sa para interesate de jucaria celeilalte, nu asta am urmarit, dar macar nu se mai certau. Apoi au inceput sa foloseasca termeni precum „ti-o dau putin”, „facem schimb”, „uite mami impart jucaria”. Acum se joaca frumos, cu toate jucariile, impreuna. Si uite asa am scapat de fumat, pardon de tipat!
Au mai fost momente cand deveneam nervoasa fiindca ajungeam sa fiu coplesita de sarcinile zilnice in combinatie cu copii. Asta s-a rezolvat cu putina introspectie: decat sa fie toate puse la punct dar mami coplesita, mai bine „nepuse la punct” si mami voioasa! Acum sa nu credeti ca nu mai facem curatenie in casa sau ca mancam numai pizza comandata, dar cu putina organizare toate se fac. Evit sa fac prea multa curatenie cat fetele nu sunt la gradi, la fel si cu mesele. In timpul saptamanii imi pregatesc cina pana sa le luam de la gradinita, iar in weekend mancam in oras sau gatim chestii usoare. Asa copii sunt fericiti ca au atentia mea exclusiva iar mami e linistita.
Ce-am mai facut ca sa devin zen? Ca sa nu mai enervez usor, ca sa nu fiu trista? Am incetat sa-mi fac planuri marete, am incetat sa am asteptari nerealiste. Cand ai copii e o prostie sa visezi la un weekend linistit, poti in schimb sa visezi la unul distractiv. Cand ai copii e o mare tampenie sa crezi ca daca iei cina in oras totul va merge ca pe roate… ceva, ceva tot nu o sa le placa, sau o sa le placa prea mult, si asa ca nu va mai fi o cina perfecta, dar va fi un moment pentru noi 4 impreuna si asta ar trebui sa fie suficient. Cand ai copii trebuie sa te mai astepti si la cate o noapte nedormita, chiar daca au trecut deja de colici si alaptat. Cand ai copii incepi un film lunea si il termini saptamana viitoare, dar care-i graba?! Cand ai copii camasa ta abia calcata devine creponata imediat ce un strumfici ridica sus crengutele mici si grasute si cere in brate, ei si ce? Cand ai copii cafeaua e buna si la 1 ora dupa ce ai pus-o in cana, nu de alta dar sunt alte lucruri importante de facut dimineata – cum ar fi sa colorezi, sa faci lapte cu gris si apoi iaurt cu fulgi si pana la urma sa-ti ceara lapte cu orez… ei si, nu-i tot cafea?! :))
Ati prins ideea, asteptari mici, bucurii mari, chiar si dintr-o cana cu cafea rece!
Acum sunt zen fiindca mi-am dat seama ca nu eram si mi-am dorit sa devin, si daca mami e zen, intreaga casa e zen!

Mami Flor

Puii mei au avut vărsat de vânt primăvara trecuta, prin mai. Am fost anunțați ca sunt cazuri de varicela la grădiniță asa ca, oarecum, ne așteptam sa ajungă si la noi… si a ajuns, la 20 de zile dupa primul caz depistat. Nu am sa va mint, am trăit atunci cele mai urate 3-4 zile din viata mea de mămică.
Pana sa apară bubițele propriu zise fetitele păreau răcite, mucisori, mofturei si stare subfebrila 37,5. Asta duminica. Am dat panadol, febra s-a dus. Luni dimineața erau doar mucoase. Luni cand le-am luat de la gradi am gasit primele bubițe, cam 3 la cea mare si 2 la cea mica, pe burtica si pe spate. Pana seara la ora 21:00 cea mare avea peste 15 bubițe – tot pe spatic si burtica. Adus pediatrul acasă, rețeta: calamine lotiune, Bioderma cicabio, panadol pentru febra. Alte indicații: aplicat solutie de 2-3 ori pe zi cu un bețigaș, baie după ce incepe sa cada cojita bubutelor, evitat scărpinatul, pot ieși afara, dar fără sa interacționeze cu alte persoane(ținutul în casa are doar rol de evitare a răspândirii bolii – noi le-am scos in curte), copii sunt contagioși pana se usucă si ultima vezicula, în stadiul cu bubițele uscate nu mai sunt contagioși, cam după 10-14 zile… bafta multa! Puiul mare avea 37,8 cea mica deloc. Mofturei cat casa!
Prima noapte – cea mica a dormit fără probleme, cea mare s-a trezit cam din 30 în 30 de minute, fără sa spună ca o doare/deranjează ceva, pur și simplu era agitata. Dimineață era plina de bubute, fără febra sau stare subfebrila doar mofturici. Mi-am propus sa le dau sa pape doar ce știu ca le place, asa ca nu pot sa spun ca au mâncat mai puțin in perioada cu varicela. Cea micuță a rămas tot cu ale ei 2 bubițe pana în ziua a 3 a când i-au mai apărut vreo 10 plus stare subfebrila si agitație. Noaptea s-a trezit cam din 10 in 10 minute, am avut o noapte alba pe care nu o sa o uit prea curând. Pur și simplu adormea la mine sau la tati in brate și în 10 minute se trezea plângând.
A patra zi am întrebat la farmacie dacă ii putem da ceva pentru starea de agitație. Ni s-au recomandat granulele homeopate de la Boiron cu mușețel Chamomilla – 3-4 granule dizolvate în apa seara înainte de nani. La noi au funcționat de minune, puiul a dormit toată noaptea.
Din ziua a 5 a fetele nu au mai fost agitate, fără febra sau stare subfebrila, doar cu bubute peste tot. Au avut inclusiv in guriță si la puțică. Acestea le-am dat cu o apa+bicarbonat și pana seara le-au disparut veziculele.
Băiță le-am putut face abia în ziua a 6 a, in rest le-am șters cu apa călduță cu un prosopel, doar tamponări, evitând pe cat posibil zonele cu bubițe.
Au avut bubițe peste tot, fiecare pui și-a spart 2-3 bubite si acestea s-au vindecat mai greu. La noi a funcționat foarte bine crema de la Bioderma. Aceasta le-am aplicat-o după ce bubițele nu mai aveau vezicule. Nici un copil nu a rămas cu nici un semn. Totuși pielea a rămas curata, fără nici o urma de bubiță cam după 1 luna.
După 11 zile puii s-au putut întoarce la grădiniță. La amândouă ne-am confruntat cu scăderea poftei de mâncare in perioada ce a urmat. Am rezolvat problema cu vitamine Cavit… la noi funcționează de minune. Încercați sa luați un drajeu dimineața după micul dejun și o sa vedeți ca va fi nevoie sa decalați ora prânzului, cam asa o pofta de mâncare da.
In concluzie varicela/vărsatul de vânt a fost o perioada urata… îmi era asa mila de ele sa le vad pline de bubițe, dar, partea buna e ca după acest episod, am sesizat ca imunitatea lor a crescut, mai precis vara si toamna au trecut fără nici o răceală, iar iarna aceasta ne-am confruntat doar cu cate un „rosu in gat”, ceva mucisori… si facturi mai mari la grădiniță, fiindcă nu au lipsit deloc…ura!!!
La fetita cea mica, 3 ani, bubitele au fost considerabil mai putine decat la cea mare, 5 ani. Citisem ca in Anglia exista asa numitele „Chickenpox party-uri” unde copii de 1-2 ani sunt adusi la un copil cu varicela pentru a se molipsi cat sunt mai micuți, pentru ca fac o forma mai ușoară și capătă apoi imunitate sporita… mie mi se pare o prostie, dar ce știu eu?!
Atât eu cat și tati stiam ca am avut varicela în copilărie, dar au fost părinti la gradi care s-au molipsit de la copii si unii chiar au avut nevoie de internare.
Bubițele vin și trec cu răbdare și multă cremiță!

Mami Flor

Peste cateva zile mezina noastra va implini 3 ani, o cifra mica, dar o schimbare mare! Ca sa vedeti cat de unici suntem cu totii! Cred ca v-am mai spus ca ale mele mandrute sunt tare diferite, desi am folosit aceeasi reteta ca sa le facem si sa le crestem, personalitatea isi spune cuvantul. Nu ca asta ar fi ceva rau, doar ca ne-a facut noua procesul de crestere mai greoi, cam nimic din ce s-a aplicat la bebe numarul 1, nu s-a aplicat si la bebe numarul 2… inclusiv crizele de la 2 ani. Ca orice parinte „documentat” 🙂 stiam ca exista o varsta teribila si ca ea incepe imediat ce sufla in lumanarica cu numarul 2 si se incheie imediat ce sufla in cea cu numarul 3(glumesc!), doar ca la prima fetita faimoasele crize au fost cat sa le numeri pe degetele de la o mana si sa-ti mai ramana cateva si nu s-au manifestat chiar atat de furtunos, pur si simplu a fost, si este, un copil mai linistit, inetelegator, ascultator. La junioara au fost tot cam atatea doar ca pe zi! 🙂
De, ce sa-i faci?! unii sunt mai chill, altii mai colerici… ideea e ca daca ar fi sa mai facem vreodata un copil as prefera sa stiu cuvintele magice care sa ma ajute sa sar de la un anisor direct la trei… cam asa de teribile au fost lunile ce raman de acum in urma. Cum s-au manifestat la noi crizele cu pricina? – Cu multi mofturei, alergie la „nu e voie”, „asta e doar al meu”, „nu vreau acasa”, „nu pap”, „nu dorm”, „nu fac baie”, „nu-mi place aia, sau aia, sau aia”, „nu-nu-nu!” … toate pe un ton ridicat, atat acasa cat si in public!
Stiu ca intrebarea urmatoare e „cum scapam de crizele acestea?” – habar nu am! La noi nu prea a functionat nimic! Pur si simplu cu sau fara motiv puiul devenea agitat si iesea din starea asta asa cum a intrat, adica pur si simplu. Eu pun crizele acestea pe fondul adaptarii la viata de copil, adica vorbesc, merg, nu mai pap titi, merg la gradinita, pot sa cer, sa intreb, cresc, am gusturi si preferinte… toate astea sunt bulversante pentru cineva care pana nu demult statea mai mult in brate la mami, papa doar laptic sau pireuturi, se juca cu ce i se oferea, dormea mai mult, etc.
Am incercat deci sa fim intelegatori, sa-i ignoram pe cat posibil iesirile, i-am gasit un loc pentru „linistit” in casa – un scaunel de pe hol – unde ea ar fi trebuit sa stea pana se linisteste si i-am oferit intotdeauna si posibiliateta sa se linisteasca in brate la mami – „ne linistim pe scaunel sau in brate la mami?”. Bineinteles ca nu a preferat niciodata scaunelul :)) si de obicei sfarseam intr-o imbratisare stransa si destul de lunga!
Incet-incet crizele s-au rarit si intensitatea lor s-a redus considerabil… invatam sa acceptam cand nu e voie, acceptam incet-incet si sa impartim lucruri si sa acceptam si ideeile altora, sa nu mai tipam („doar vorbim”) sa fim „cuminti” ca sa primim laude sau recompense. Ma astept, deci, ca dupa ce va sufla in a treia ei lumanare crizele acestea sa ramana undeva in trecut si sa inceapa o perioada in care comunicarea si cooperarea sa fie de baza!
In concluzie nu disperam, asteptam, toate furtunile trec si iese soarele!

Mami Flor