Puișor de iulie

Mami zice că par rupt din soare
Și că miros a înghețată și a mare,
Că florile din gradinna au zâmbit când m-am născut
Iar râul din padure a tăcut
Și n-a mai susurat ca să m-audă gângurind,
Și păsărelele s-au adunat să mă vadă dormind
Grâul s-a copt de dragul meu,
Iar floarea-soarelui mă caută mereu
Și merele din pom s-au rușinat
Cireșele rămase-n ram de ciudă s-au uscat
Că eu sunt mult mai dulce decât ele
Și mai parfumate-s ale mele degețele!
Da, sunt nascut în miez de vară
Și când mă scoate mami-afară
Lumea întreaga se voioșește,
Și cerul albastru îmi zâmbește!

O iubire tot mai mare

Cu cât crești mare, cu atât
Simt că te iubesc copile tot mai mult
Și știu că atunci când ai să pleci de lângă mine
Iubirea mea va fi suficient de mare cât s-ajungă la tine!

E cea mai frumoasă perioadă din viață

Tu nu știi, dar trebuie să știi
Că o perioadă mai frumoasă nu vei mai trăi!
Așa cu nopți albe și multă oboseală,
Cu mofturi și plânsete și nebuneală.
Așa cu multe vase fiindcă tot încerci
Să-i dai și orez și supă și terci
Și el tot la pieptul tău visează
Așa că nu papă nimic și te stresează.
Așa fără nani la de ora nani
Și cu treburi o mie care o așteaptă pe mami,
Dar cu mult roz în obrajori
Și cu cârlionții după care mori,
Cu mânuțe pufoase ca pâinea de casă
Și cu ochi care urmăresc și nu te lasă!
Ține-l în brațe și privește-l bine
Clipele astea nu se mai întorc la tine!

Când mă rogi așa frumos

Mai copile, tie chiar nu ți-e rușine
Să vii cu fățuca aia perfectă la mine
Să-mi ceri ciocolata și jucării
Sau să te duc afară la copii,
Să mă rogi frumos să dorm cu tine
Sau să te plimb în brațe la mine

… cum aș putea, spune și tu
Cum aș putea să iți zic nu?!

Ziua Copiilor

-Inchide laptopul! se-aude răstit,
Parcă ai înnebunit!
În fiecare zi comanzi cărți și jucării
Și noi avem doar 2 copii!
Vine curierul de 4 ori pe zi,
Balconul pare depozit de jucării!

-Da, tati, avem 2 copilași
Cuminței și drăgălași,
Poate-ți pare ție balconul prea plin
Și da, curierii la noi încă vin,
Dar o dată în an e ziua lor,
1 iunie – Ziua Copiilor!

Când primește mami flori

Câteodată mami se poartă ciudat
Nu-i pasă că Azorică vrea plimbat,
Nu-i pasă că pampersul meu e plin
Sau că am scris pe perete puțin,
Nici de cină nu-i pasă prea tare
Pur și simplu zâmbește și se uită în zare
… în zare și la vaza cu flori
Despre care tati zice că îi dau fiori!

De ce nu mi-ați spus?

De ce nu mi-ați spus
Că nu voi mai dormi deajuns,
Că voi fi prizonieră în colanți
Și că sânii îmi vor fi mai lungi decât lați,
Că voi mânca pe apucate,
Că nu voi bea cafea fiindcă tu bei lapte,
Că voi face duș în 3 minute,
Și nu-mi voi mai cumpăra poșete multe,
De ce, de ce nu mi-ați spus
Că voi fi mereu în casă la apus
Ca să-ți fac băiță și masaj și să-ți citesc
Și să-ți spun că abia acum simt că trăiesc!
De ce nu mi-ați spus că mă voi trezi
Cu și mai multă iubire pentru tine în fiecare zi!

Primul, primul fel!

Iată c-a sosit ziua cea mare:
Când n-o să mă mai vezi ca pe-un fel de mâncare!
2 ani de zile mi-ai fost client fidel,
E timpul puișor să treci la al doilea fel!

Iți va da mami morcovel
Și măr și păstărnac și dovlecel,
Cărniță, ou și cartofei,
Pește și brânză și ardei!

…și-a mai trecut un an de-atunci
Și plâng cu lacrimi și cu muci
Căci nu-ți place diversificarea defel
Și deschizi gura doar la primul fel!

După Paște…

Stai, Iepurașule, nu pleca!
Ia-mi vreo 2,3 kg în desaga ta!
Și du-le undeva departe tare
Că vine acuși vreme de mers la mare
Și după atâția cozonaci și drob de miel
Semăn cu un elefantel!