Îmi faci lumea mai bună, copile
Cu pielea-ți cu aromă de zambile,
Cu ochii mari și curioși
Și obrăjorii delicioși.
Cu glasul care face inimi să zâmbească
Și pașii tăi micuți să urmărească.
Îmi schimbi în roz clipele toate,
Îmi pui sclipici în ziuă și în noapte!
Alte țiți cu lăptic
Moșule te rog pe tine
Când ai să vii pe la mine
Nu-mi adu dulciuri sau jucării,
Așa cum duci tu la alți copii,
Adu-mi în schimb, te rog frumos,
Ceva mai important, mai valoros,
Adu-mi 2 țiți noi pentru mama mea
Ca să poată iar țițică să îmi dea
Fiindcă ea spune că acum sunt mare
Și că pieptul ei lăptic nu mai are!
Eu am vrut să ud florile
Moșule lămurește-mă pe mine,
Nu-nțeleg ce n-am făcut bine:
Am vrut să ud florile din casă,
Am luat o caniță mică și frumoasă
Și am luat apă de la baie, din toaletă
Și cu o precizie nu chiar perfectă
Și am turnat la florile din bucătărie,
Apoi la cele din sufragerie,
Dar, de la atât cărat puțin pe jos am udat
Și mami a alunecat!
Legumele din ciorbă
Moșule e foarte important
Când vii, să iei ceva ce am eu în dulap!
Am pus pe șervețel legumele din ciorbă
Cât mami și tati stăteau nitel de vorbă
Și apoi le-am pus acolo sub tricou
Unul cu tractoraș de sub cel verde, nou.
Mami a crezut ca am păpat borșucul tot
Și mi-a dat o felie bună de tort,
Una mare cu ciocolată
Și cu o căpșună în două tăiată,
Iar acum mă întreb o să-mi mai dea
Dacă găsește legumele colea?
Dragă Moș Crăciun,
Promit să fiu mai bun
Și mai cuminte și mai ascultator,
Dar am nevoie Moșule de ajutor!
Uite, vezi brăduțul acesta frumos
Care stă acum întins pe jos?
Mami mi-a zis de multe, multe ori
Să nu tragi de globuri, poți să îl dobori!
Dar vezi tu, Moșul meu drag,
Eu chiar nu am vrut să trag,
Doar să iau acea turtă dulce în formă de căsuță
Să mă joc cu ea fiindcă-i așa drăguță!
Mami se antrenează
Pe la 12 si un pic
Mă duc la puiucul mic
Să văd dacă doarme profund
Fiindcă va trebui în curând
Să înghesui jucării și dulciurele
În ale lui ghetuțe mititele.
Se pare că profund nu prea dormea
Și s-a pus pe plâns fiindcă nu mai vrea
Să doarmă în cameră la el
Poate doar dacă stau si eu nițel.
Și când credeam că s-a liniștit și gata,
Țipă că vrea musai să vină și tata!
-Ce-ai facut mami?! Mai dormim o laie!
-Mă antrenam pentru Moș Nicolae!
Frici de mămici
Dă Doamne să nu se răzgândească și să scrie altă scrisoare
Fiindcă eu tocmai am dat comanda aia mare!
Și mă pune tati să-i trimit scrisoarea înapoi copilului
Și iar îmi zice că Mosu’ se dă mare pe salariul lui!
Pamperși cu arici
Moșule dacă vii azi pe-aici
Adu-mi și niște pampersi cu arici
Fiindcă pachetul acela de tati adus
L-am desfăcut și la păpuși i-am pus
Și ca să pară că au făcut pipi cu adevărat
Cu ceiuc din bibi i-am udat
Și-acum mami vorbește cu tati la telefon
Și-i povestește cu supărare-n ton
Cum că e timpul ca a ei fetiță
Să ceară pipi la oliță.
Eu chiar nu vreau la oliță, știi de ce?
Fiindcă nu au oliță și păpușile!
Mami și pregătirile de Crăciun
Se apropie Crăciunul și mami se gândește
La tot ce în casă îi trebuiește:
De pus sub brad o carte, două,
Mai bine trei, patru sau… nouă.
Și jucării nu multe, câteva
Câteva… zeci, cum altcumva?!
Și niște paste integrale
Că puiul nu papă sarmale.
Și un brad mare și frumos
Și un Moș din ăla dolofan cu nasul roș.
Și hăinuțe cu steluțe
Și, vai de mine, cadoul de ghetuțe?
Înțelegeți voi ce vreau să zic
De Crăciun pe mami o interesează doar puiucul mic!
Jucarii handmade de lemn perfecte pentru joaca in adevaratul sens al cuvantului
Lumea a evoluat, totul evolueaza de la telefoane, masini, biciclete, pana la… jucarii. Majoritatea sunt din ce in ce mai alambicate, cu butoane, lumini, fel si fel de accesorii. Nu neg e bine, desi uneori imi vine sa innebunesc cand scriu in cautare „papusa” si imi apar 10 pagini cu 50 de papusi pe pagina. Cine mai are timp azi sa le vizualizeze pe toate?! Eu nu! Apoi ii alegi una, i-o cumperi si i-o dai copilului si afli ca face parte dintr-o colectie si incepe nebunia – ia si cauta mami toate papusile din colectie! Si ce face copilul cu papusile astea multe si scumpe? Le pune in cutia de colectionat papusi multe si scumpe si… acolo raman… pana cand apare alta colectie! Fix ca la posete, an de an, alte colectii!
Coplesitor! Si mai trist – coplesitor si pentru copii! Ei nu isi mai doresc jucariile ca sa se joace ci ca sa-si completeze colectiile, intre timp sunt nefericiti ca nu le au pe toate si se uita cu jind la colectiile colegilor. Unde mai e bucuria de a primi o jucarie? Nu mai e!
Vreau sa va vorbesc astazi despre jucariile de tip Montessori si Waldorf si sa va dau cateva exemple minunate de pe site-ul Papucila.ro.
Stiu, Montessori suna pompos… doar vi se pare, fiindca de fapt promoveaza simplitatea in viata celor mici. Fiindca asta le deschide de fapt o lume fascinanta – le deschide usa imaginatiei si creativitatii! Ati incercat sa mergeti vreodata in parc cu cei mici fara sa aiba jucarii la ei? Si, s-au plictisit? Nicidecum! Fiindca iarba, pietrele, betele, frunzele, furnicile sunt acolo pentru ei!
Uitati-va la aceste jucarii de pe Papucila.ro:
Cat de simple sunt ele! Lasati un bebelus sau un copil mic in prezenta lor si urmariti-l cu atentie: cate poate face cu ele, in cate feluri se poate juca! Da, incredibil!
Jucariile de lemn vin cu o serie de beneficii pe care jucariile pompoase care au invadat rafturile din magazinele cu jucarii nu le vor avea niciodata, cum ar fi:
– Jucariile handmade de lemn sunt SIGURE! Copilul tau nu se poate lovi cu o jucarie din lemn fiindca acestea nu sunt ascutite, nu se rup, nu sunt taioase, nu sunt toxice.
– Jucariile handmade de lemn sunt FRUMOASE! Cat de dragalase sunt manutele mici ale copiilro tinand o jucarioara din lemn. Sau cat de minunante sunt rafturile cu jucarioare din lemn din camera bebebicului.
– Jucariile handmade din lemn sunt REZISTENTE. Nu se rup, nu se crapa, nu se sparg! Le poti scapa fara grija, le poti calca sau le poti uda – nimic nu le strica. Gandeste-te cat e de frumos sa poti pastra jucariile pentru fratiorii mai mari sau, de ce nu, pentru nepotei.
– Jucariile handmade de lemn sunt SENZORIALE – da, copiilor le vine sa le tina in mana. Cei mai micuti le vor cerceta fiecare parte, le vor mirosi si le vor roade si fiindca sunt din lemn, iar vopselele folosite pentru ele sunt non-toxice, nimic rau nu se poate intampla.
– Jucarioarele handmade din lemn dezvolta creativitatea si imaginatia copiilor! Copiii trebuie sa se joace, asa cum trebuie sa pape sau sa doarma! Daca jucaria nu ii va indica ce sa faca – sa apese un buton sau sa traga de vreo maneta, atunci creierul va inventa o joaca – creativitatea se va activa si copilul isi va crea propriile jocuri si modalitati de joaca.
– Jucariile din lemn sunt educative. Cele mai multe dintre aceste jucarioare au fost gandite ca sa ii poti invata pe cei mici culorile, formele, literele, animalele sau numerele. E mai usor sa inveti ce inseamna un romb cand ai unul micut si frumos colorat, e usor sa numeri cand ai mai multe cuburi sau piese dintr-un puzzle.
– Si, nu in ultimul rand, jucariile din lemn sunt ECO-FRIENDLY. Un cuvant din ce in ce mai folosit in zilele noastre, unul pe care trebuie sa il stie si micutii nostri fiindca viitorul nostru si mai ales al lor, sta in cuvantul acesta, dar asta e din alt film, unul despre care nu vorbim astazi.
Ca sa intelegeti si sa vedeti mai bine jucariile in actiune Papucila are si un canal de youtube – ii gasiti aici – papucila
Nu va indemn acum sa cumparati doar jucarii Montessori, sau sa le aruncati pe celelalte, dar sunt sigura ca v-ar place sa vedeti cat de frumos se joaca un copilas cu astfel de jucarii, mai ales cei mai micut. S-ar putea sa va surprinda placut, foarte placut!
Puneti si o jucarie de lemn in ghetute sau sub bradut si stati la panda… ceva fascinant se va intampla! Promit!
Semnat
O mamica iubitoare de jucarii din lemn!