Cand esti insarcinata cu primul bebe iti faci mii de vise despre cum vor fi zilele voastre impreuna. Asa am fost si eu! Am fost atat de fericita cand testul de sarcina mi-a confirma ca voi fi mamica, iar cele 9 luni cate au urmat sunt trecute in cartea vietii mele ca fiind cele mai frumoase luni din viata mea. Visam doar gangureli, hainite mici si dragalase, dintisori mititei, parfum de pudra de talc, balbaieli nostime si primi-pasi de pus pe youtube. Pur si simplu eram in extaz non stop, indiferent de cat de greata imi era, indiferent de cat de des mergeam la baie, indiferent de cat de dureroase au fost contractiile din timpul travaliului. Si imi inchipuiam ca daca sunt atat de zen cat e puiul in burtica voi fi si mai fericita dupa ce se va naste si vom fi zi de zi cu ea. Sigur ca am fost si sunt fericita alaturi de copii mei, dar… viata cu copii nu e doar roz bonbon, pete(destul de multe) cacanii imi strica peisajul idilic pe care eu mi-l imaginasem.
Da, din pacate, sa fii mamica nu e doar frumos, e si foarte greu. Am invatat de cand sunt mama ce inseamna cu adevarat sa fii ingrijorat. Singurele mele griji inainte de a deveni mama erau: sa nu uit de programarea la unghii sau sa nu se termine cumva lamaile bio la supermarket. Cand primul copil s-a lovit serios pentru prima data am vazut ce inseamna cu adevarat grija si tot atunci teama si neputinta.
Pana sa devin parinte nu stiam ce inseamna „responsabilitate”! E un sentiment puternic, coplesitor… sunt responsabila pentru viata, fericirea, sanatatea si siguranta copiilor mei… Deciziile, actele, vorbele, gesturile mele ii pot marca, rani sau supara. Credeam ca daca fac totul cu dragoste va fi suficient… dar nu e. De cand am copii mi-am dat seama cat de importanta sunt, imi port de grija mai mult, ma ingrozeste ca as putea pati ceva si copii mei ar trebui sa creasca fara mine.
Nu mi-am inchipuiut ca dragostea mea fata de copii imi va genera si un soi de dependenta… nu am stat nici o zi departe de ele si, desi tanjesc dupa o vacanta doar cu sotul, stiu ca mi-ar fi greu fara ele.
Mai e o pata mare pe rozul meu bonbon – oboseala! Mereu e ceva de facut cu sau pentru cei mici. Primele nopti cu bebe au fost cele mai obositoare din viata mea. Nu am mai prins ora 8 in pat de acum 6 ani. Uneori atipeam cu ele la pranz, dar nu imi permiteam „luxul” acesta mereu. Jobul, casa, ceva cat de cat gustos si sanatos pentru masa familiei, minim de timp pentru mine ca sa nu arat ca un zombi… si ziua s-a terminat. Desi acum rar se mai trezesc noaptea tot nu dorm ca inainte, probabil vreun „beculet”, ceva, in capusorul meu, ramane aprins in caz ca striga piticii. Da, am invatat ce inseamna oboseala! Totusi are si oboseala partea ei frumoasa: cafeaua! Am invatat sa o apreciez si sa ma bucur de aroma si efectele ei, desi uneori am tendinta sa exagerez :).
Totul e despre copii de cand suntem parinti. Casa, masina, vacante, mancare, poseta, pantofi, iesiri, etc. totul porneste de la ei: daca le-ar place, daca e sanatos, daca se pliaza pe programul lor, daca nu sunt bolnavi, etc.
Nu am fost pregatita pentru toate acestea – au aparut la pachet cu omuletii si le-am asimilat pe toate din mers, ca timp prea mult de gandit si obisnuit nu a mai fost… ne-am adaptat si acum viata mea e cu si despre ei pentru totdeauna! Asta ma face fericita, dar m-a schimbat mult si asa fericita cum sunt totusi inainte zambeam mai mult, fiindca nu erau griji si responsabilitati si temeri care sa imi stearga zambetul…Cred ca fericirea din casa noastra a ramas cantitativ aceeasi, doar ca acum se imparte la 4 si fiindca mogaldetetele sunt mereu vesele ramane mai putin pentru noi, cei mari.
