Mami și curățenia de primăvară

Mami s-a echipat astăzi bine
Într-o mână mă are pe mine
Și în cealaltă un aspirator
Cu care face du-te-vino pe covor!
Nu face mult fiindcă eu vreau lăptic
Așa că se așează să-mi dea țițic!

Apoi tot cu mine în brățică
Aduce o lavetă verde, mică
Și șterge praful de pe rafturile toate
Și eu sunt cam grăsuț, nu stiu cum poate!
N-o las prea mult praful să-l șteargă
Și-i arăt o jucărie care mi-e dragă!

Ar vrea să șteargă apoi faianța din baie
Mă pune jos și-mi dă o păpușă bălaie
Cu care ar trebui să mă joc cât ea sterge cu spor
Dar eu îi înmoi părul în vc și râd de zor!
Mă vede și panicată mă spală pe mânuțe
Și mergem în cameră să-mi dea alte hăinițe!

Eu iar vreau țiți și iar vreau joacă
Așa că mami lasă treaba oleacă
Și-mi arată cum să înalț din cuburi un castel
Și cum să bag un căluț cu călăreț în el,
Apoi facem nani și când mă trezesc
Ce să vezi – toate în jurul meu lucesc!

Scrisoare pentru Iepuraș

Uite Dragule am să-ți dau ceva:
Scrisoarea pentru Iepuraș era pe noptiera ta!
Și vrei s-o duc la poștă? De ce mi-o dai mie?
M-am săturat să le iau daruri și ele să nu știe!
Eu cheltui și Urecheatul primește
Laude despre cât de darnic este!
Gata! Adio iepuraș, adio Moș Crăciun,
Cheamă-i chiar acuma, adăvarul le spun!

Calmează-te! Lasă copiii în pace, nu-i chema,
Știi, scrisoarea era… din partea mea!

Bobocel de Aprilie

Odată cu soarele călduț de primăvară
Am scos și eu capul afară
Și mi-am făcut părinții fericiți,
Mândri foc și împliniți!

Mami mă alintă pui,
Tati zice că-s bobocul lui,
Bunicii fac cu rândul ca să stea cu mine,
Să fii bobocel de Aprilie e tare, tare bine!

10 bile albe

10 avantaje ale vieții
Cu copii:
Ai dulciuri în casă mereu,
Ai lapte pe sub maieu,
Ai șampon cu miros de căpșuni
Și biscuiți din aia buni,
Mai ai șervețele parfumate
Și umede și uscate,
Ai loc pe hol de papuceii mici
Și propriul culegator de furnici.
Ai motiv de alergat,
Făcut fandări și aplecat,
Ai somnul de prânz asigurat
Și mereu ceva de spălat
Ups, ăsta nu-i un avantaj, am uitat!

Vreme de ținut in brațe!

Dă-ți mamico voalul jos,
Voalul care te-mpiedică să vezi frumos!
Lasă-l cu tot cu grijile lui multe și prostești
Pierzi clipe după care ai să tânjești!
Lasă-le-ncolo de rufe și scame și gătit
Și ține-ți în brațe puiul ce-abia pe lume a venit,
Știi ce puțin din viață la piept îl poți ține?
Dă-o-ncolo de treabă, dă-o-ncolo de lume!

Ești Viața din viața mea!

Lumea ta începe cu mine
A mea începe și se încheie cu tine!

Hrana ta e de la mine,
Dar de fapt tu mă hrănești pe mine!

Graiul tău a început cu numele meu
Mama – așa mă voi numi mereu!

Primii pași i-ai făcut de mână cu mine,
Fără să știi că îmi arăți drumul spre Bine!

Are mama o minune

Are mama o minune
Cu falcute numai-bune
De pupat și mângâiat,
De mirosit și dezmierdat!

Are mama o minune
Care a-nvățat a spune
Mami te iubesc
Și pe loc mă topesc!

Are mama o minune
Care doarme ore bune
Doar lipit de pieptul meu
Ca să-l pot privi mereu!

Mami s-a cam îngrășat!

În casă la noi se întâmplă ceva ciudat:
Mami s-a cam îngrășat
Și cred că o doare burtica tare
Fiindcă mereu o mână pe burtică are!

Și mai ciudat
E că tati e mândru că mami s-a îngrășat!
Îi place atât de mult noua ei burtică
Încât o alintă „minune mititică”!

Ce-o fi cu ei?
Ce-au pățit părinții mei?
Trebuie să fiu atent la ce-mi pun în farfurie
Ca să nu-mi crească burtica și mie!

De ce oare?

Nu știu ce am în scutecel
De mami și tati se tem de el!

Strâmbă din nas, se înroșesc,
Aproape vomită, brusc tușesc!

Le văd iar chipul relaxat
Abia după ce-s schimbat!

Buna dimineața, mami!

Mami trezește-te
Și zâmbește
Încă o zi nebunească
Stă să plesnească!
Îndată pași mici și voioși
Te vor cauta pentru gogoși
Și o mânuță pufoasă
Te va plimba prin casă
Și o guriță mică-mică
Te va striga mămică!