Categorie: Fără categorie

O proaspata mamica ma intreaba cum m-am obisnuit fara „libertate” de cand am copii fiindca ea se simte prizoniera in casa de cand are bebelusul. Mi-a parut rau pentru ea! Eu nu m-am simtit asa nici la primul copil si nici acum cu doi, din contra ma simt mai libera ca inainte, sa va spun de ce:
Noi am fost si am ramas plimbareti, mereu ne urcam in masina si plecam pe undeva. Asta nu s-a schimbat nici dupa ce am devenit parinti. Copii s-au obisnuit cu statul in masina si cu micile noastre excursii. Le place si lor sa descopere locuri noi, sa manance in diverse localuri si chiar sa viziteze muzee, castele, parcuri, case memoriale. Noi evitam hotelurile, ne cazam la casa sau apartament folosind Booking-ul. Pur si simplu alegem o locatie cu reviewuri bune si rezervam… si nu am fost nici macar o data dezamagiti. Fetele isi aleg primele camera si imediat incep sa isi despacheteze jucariile din bagaj ca sa o decoreze dupa gustul lor :).
Despre luat masa sau mers la cafea/suc/bere/inghetata in oras: nici astea nu ne lipsesc fiindca am continuat sa iesim la fel de mult, vara aproape seara de seara. Ne-am facut o lista cu cateva locatii unde copii sunt bine vazuti, unde mancarea e variata si proaspata, unde e curat si iesim ori de cate ori vrem. Copii se joaca frumos in asteptarea desertului, noi ne bucuram de o masa buna, de o limonada sau o cafea. Am mai mereu in geanta cutia cu carioci, o carte/foi de colorat si cateva jucarioare gen Lego cu care ele isi gasesc de lucru pe masa si sub masa :). Toata vara au facut omuletii Lego baie in scumierele de la terasa… uneori chiar si tratamente cu apa minerala :).
E drept nu am mai fost in club de cand avem copii, dar nu pot sa zic ca imi lipseste. Chiar radeam cu sotul intr-o seara cand mama era la noi daca sa ne „riscam” la o sambata noapte in club, am zis pas amandoi. Poate suna patetic, dar ceasul meu biologic zice ca pot adormi dupa 12 noaptea o singura zi pe an… asa ca o pastrez pentru Revelion. Imi place muzica, imi place sa dansez, dar cred ca nu as mai rezista o noapte la disco, cel mai probabil as adormi cu capul pe masa si asta nu de la prea multe margarita :).
Cumparaturi cu copii: trebuie sa recunosc ca nu mergem des in supermarket, ne-am invatat cu magazinele si piata din apropiere asa ca un drum la magazin ne poate costa cel mult o punga de pufuleti in plus. Pentru innoit garderoba prefer variantele online sau momentele cand ele sunt la gradinita ca sa nu devina o experienta obositoare pentru ele, statul prin cabine de proba nu-i tocmai activitatea preferata a celor mici.
Concluzia: copii nu ne-au transformat in prizonieri! E vorba doar de adaptare si rabdare! Da, uneori copii te pot face sa ceri chelnerului sa-ti impacheteze cina, dar nu e vina lor si in nici un caz nu inseamna ca data viitoare va fi la fel.
Despre prieteni si socializare ca parinte cu copii mici: da, recunosc, prietenii s-au mai schimbat, unii s-au evaporat, dar altii, mai frumosi si mai potriviti noua le-au luat locul. Da, majoritatea prietenilor nostri au copii, copii lor sunt prietenii copiilor nostri si asta nu poate fi decat perfect. Nu va sfiiti sa socializati cu mamicile din parc, cu vecina de la 2 care are un pitic, cu parintii copiilor de la gradinita copiilor… sigur veti descoperi si oameni cu care sunteti pe acceasi lungime de unda, cu care sa iti faca placere sa interactionezi sau sa iesi la o plimbare.
Mai e ceva care imi da libertarea asta de care ma bucur azi – nu imi mai pasa, mai deloc, de ce spun altii. Treaba lor, parerea lor! Imi pasa doar de familia mea, de cum ma vad copii mei, de cum ma vede sotul meu, atat! Sunt libera sa duc gunoiul fara rimel la ochi, sunt libera sa port costum de baie fara burete, sunt libera sa iau masa in oras fara tocuri de 10, sunt libera sa port rucsac in loc de poseta, sunt libera sa imi usuc parul si atat…fara alte 3 produse care sa il aranjeze nu stiu cum! Inca imi place sa ma „fac frumoasa”, o fac aproape zilnic, dar fiindca imi face placere, nu fiindca m-ar vede stiu eu cine!
Sunt zilnic in preajma copiilor mei si in relatia cu ei sunt 100% naturala, cum ma simt bine, cum imi place, cum imi vine, cum vreau eu… spuneti si voi daca asta nu e libertate?!

Cu drag,
MamiFlorentina

Saptamana asta Natalie a implinit o luna de cand merge la școală. Toate bune si frumoase: nu am avut probleme de adaptare, doamna de invatatoare e asa draguta incat Natalie mi-a spus ca i se face dor de ea in weekend, clasa e perfecta, gradinita unde face clasa 0 m-a facut sa imi schimb mentalitatea despre invatamantul de stat(am sa o laud intr-un post ulterior fiindca chiar merita!), colegi frumosi, poezioare si lectii despre cum sa stam mereu cu spaticul drept sau cum sa ii facem mamei o bucurie spalandu-ne singurei farfurie… altfel spus totul roz cu sclipici si parfum de huba-buba pana la – pachețelul lui Nati.
Copii din clasa 0 papa in pauza ce le pune mami in cutiuta de mancare. Fetele mananca mereu acasa micul dejun. Am grija sa le intreb seara ce vor si sa ma trezesc nitel mai devreme ca sa le pregatesc papa-bun pentru prima masa a zilei, cea mica papa acolo si micul dejun, pranzul si gustarile, mai ramanea gustarea lui Nati pe care mie mi s-a pus pata. Da, parca am luat-o razna timp de o luna:
M-am apucat de facut produse de patiserie-cofetarie acasa. Dupa mintea mea entuziasmata de toata treaba asta cu scoala, gustarea copilului trebuia sa fie musai frumoasa si sanatoasa. Am copt cozonaci, pentru care am cojit nuci, cautat lamai si portocale bio, ca ce fel de cozonac e acela fara aroma de coaja de citrice bio?! Am facut briose pentru care am cautat unt bio si ciocolata fara chimicale. Am facut strudele pentru care mi-au trebuit mere bio. Am facut cornuri cu unt pentru care am stat cu alarma la ceas ca asa spunea „procedura” aluatului. Era sa uit de placinte pentru care am cumparat lapte, bio, cum altfel, pe care l-am lasat la prins si din care am facut branza. Mi-am trimis sotul in cautare de oua adevarate atat de des incat s-a speriat sursa noastra de oua bune gandindu-se ca trebuie sa-si sporeasca efectivul de producatoare de oute bio!
O gramada de bani si mai ales o gramada de timp irosit pentru o gustare! E drept, e foarte important ca ai nostri micuti sa pape doar ce e mai bun si mai potrivit varstei, dar sa ii privam pe ei de timp petrecut cu mami la joaca, citit, gugulit, pentru niste „bioșenii” zau ca nu se merita!
Ca sa nu mai zic ca odata casa inundata de miros de cozonac, briose sau cine stie ce checuri atat copii cat si noi am ajuns sa mancam prea mult dulce… si, sa fim cinstiti, oricat de bio ar fi ele, dulciurile multe nu ne fac bine!
Asa ca de saptamana asta cuptorul meu a luat pauza! Cumparam o data pe saptamana gustari variate si cat-de-cat sanatoase din comert si nu mai „suferim” toti doar ca sa umplem cutiuta lui Natalie cu bioșenii. Am cumparat rondele de orez sau grau si cacao de la Sanovita, am mai cumparat pachetele mici de Leibniz, cozonac bun de Gheorghieni, sandwish-uri cu paine si branzica(preferata lui Nati e Mozzarella de la Delaco) sau prosciutto crudo, batoane din cereale Organix, migdale/nuci, alaturi de un fruct. Inca suntem in cautare de alte bunatati asa ca daca mai stiti bunatati gata preparate si potrivite pentru pachetelul micilor scolari astept sugestiile voastre.

O zi relaxanta!
MamiFlorentina

Da, sa fii parinte e ca si cum ai merge la scoala! Si nu spun asta fiindca invatam cu si de la copiii nostri, nu… spun ca e ca la scoala fiindca desi e greu, ai multe de „invatat” pentru a doua zi, e obositor, uneori nu intelegi, si ai tot felul de „teste”, totusi iti place la scoala! Si cum sa nu-ti placa?! De obicei mergi la scoala cu drag si nerabdare fiindca acolo te indragostesti pentru prima data si apoi odata inima inunadata de dragoste, restul nici nu mai conteaza!
Cam asa ma simt de cand sunt mamica! Ma trezesc nerabdatoare sa-mi intalnesc iubirile! Si sunt nerabdatoare chiar daca uneori primesc cate o lucrare de control neanuntata, adica vreo viroza sau vreo indigestie, care o sa-mi strice media(ziua)! Sunt nerabdatoare chiar sa ajung la „scoala” (sa ies din dormitor), chiar daca sunt franta deoarece am dormit doar 2 ore fiindca am avut mult de „invatat”(despre dintisori, spre exemplu). Sunt nerabdatoare sa inceapa o noua zi de părințeala chiar daca nu toate materiile imi plac:
Spre exemplu nu-mi place matematica – „cate guri mai trebuie sa pap?” – zice omuletul care abia s-a asezat pe scaun sa ia pranzul pentru care am gatit cam 1 ora si jumatate!;
Sau limbile straine „Ce zici tu acolo puiule?!”;
Ori fizica – cand forta gravitationala exercitata asupra copilului se lasa cu un cucui sau vreo julitura;
Uneori nu-mi place nici chiar muzica desi e o materie usoara – prea multe replay-uri la „ratustele mele” ma fac ca imi pun intrebarea „de ce atata muzica?”,
Chimia nu mi-a placut niciodata – „oare de la ce e pata asta?”
Religia – „Dumnezeule, ce-ai facut copilas?!”
Sportul – uneori ma uit cu invidie la cei scutiti la sport – „nu te mai pot tine in brate!”
Limba romana – „cum spui tu ma-ma?”
Biologia – „legumele sunt sanatoase, zau!”
Desenul – „nu coloram pe perete… nici pe frigider… nici pe bluzita!”
Geografia:
Dupa vacanta la mare:
„-Am ajuns acasa!”
„-Nu vreau acasa, vreau la Piatra Neamt!”
„-Suntem in Piatra Neamt pui, aici e casa noastra!” :))
Ma trezesc cu bucurie chiar daca orele sunt lunnnnggggiiiii si pauzele scurte – fix cat sa mergi la baie sau sa mananci ceva repejor! Da, sunt iremediabil indragostita de copiii mei si asta ma face sa ma trezesc nerabdatoare pentru o noua zi cu ei, mai ales ca, spre deosebire de scoala, „părințeala” nu are nici note si nici examene, toata lumea trece, nimeni nu ramane repetent! 🙂

Sa va povestesc cate ceva despre dintisorii copilasilor fiindca noi am avut „experiente” de tot genul pe acest subiect.
Copilul numarul 1, la 6 luni avea deja 2 iepurasi jos si doi iepuroi sus. Au erupt usor, fara febra, fara scaune moi… poate doar ceva mofturei in plus in cateva zile. Apoi usor, usor gurita s-a umpult de dintisori mici, albi, adorabili. Am inceput sa ii periem folosind pasta speciala pentru bebelusi, noi ne-am inteles de minune cu President(acum tot pe aceasta o folosim). Toate bune si frumoase pana la 1 an si 6 luni cand a cazut si a dat cu gurita de un scaunel de copii. A fost groaznic, cel mai groaznic eveniment din viata noastra de parinti – mult sange, lacrimi multe si panica mare. In 2 minute eram cu ea la UPU. Aici ne-a vazut un medic de la maxilo-faciala care a diagnosticat-o cu un dintisor de lapte, de sus, infundat in gingie. Ne-a prescris nurofen si o solutie locala ca sa prevenim infectarea gingiei. Ne-a mai zis ca cel mai probabil dintisorul va erupe din nou si totul va fi cum a fost. Nu a fost asa!
Copilul nu a mai avut dureri dupa prima doza de nurofen, apoi dupa cateva zile in care i-am aplicat solutia farmaceutica pe gingia ranita, rana s-a inchis, a ramas un gol in locul dintisorului care era partial vizibil din gingie.
Am consultat mai multi stomatologi care ne-au sfatuit sa asteptam sa vedem ce se va intampla cu dintisorul, posibilitatile fiind sa erupa inca o data, sau sa necesite extractie cand copilul va fi suficient de mare cat sa i se poata face o radiografie dentara. Cand avea 4 ani am cerut si sfatul lui ortodont care ne-a sugerat sa ii facem un CT la gurita si sa vedem ce se intampla cu mugurii dintisorilor definitivi. In urma CT-ului ni s-a recomandat extragerea chirurgicala a dintisorului blocat in gingie pentru ca dintii definitivi de sus erau stanjeniti de pozitia acestuia. Asa ca i-am facut o programare la Iasi la cabinatul D-lui Dr. Victor Vlad Costan si impreuna cu un anestezist pediatric i-au scos dintisorul captiv. Totul a durat 10 minute cu tot cu anestezie si a decurs perfect. Puiul a adormit in brate la mami si s-a trezit tot in brate la mami. A primit o reteta cu un antibiotic, un antiinflamator si o inghetata ca si recomdare imediata. Locul s-a vindecat repede si frumos.
Pentru ca dintisorii i-au iesit relativ devreme, la 4 ani jumatate a inceput sa i se clatine primul dintisor, unul de jos. Cum l-am scos? Usor! Am asteptat sa se miste cat mai tare, am pregatit pansament steril si o ata, am legat si am tras in sus. Dintisorul a iesit imediat iar sangerarea s-a rezumat la o picatura de sange pe pansamentul steril. Bineinteles ca am pus dintisorul deoparte pentru Zana Maseluta si am sarbatorit cu o inghetata. Micuta a fost foarte incantata de faptul ca o sa aiba un dinte „nou” si mai ales ca Zana Maseluta ii va lasa in locul dintisorului de lapte un ban, asa ca nu s-a speriat, nu a durut-o si nici nu a plans.
Dintisorul nou si-a facut aparitia cam in 2 saptamani moment in care am constatat ca si vecinul de jos se misca. Am asteptat pana mititelul se „balanganea” foarte tare si am repetat procedura de la primul. Al doilea dintisor nou a aparut mai repede in 2-3 zile, asa ca acum avem 2 dintisori cu zimtisori.
Saptamana trecuta, adica dupa un an distana, fata de cei de jos, fetita si-a scos un dintisor de sus. Da, si l-a scos singura. Ne a spus o vecina ca fetitei ei i-a cazut dintisorul care se misca in timp ce papa un mar. Atat de interesant i s-a parut ei treaba asta ca nu ne-a mai lasat sa i-l scoatem cu ata si s-a pus pe mancat multe mere. Nu, nu i-a cazut mancand mere, in schimb abia-abia se mai tinea, asa ca intr-o seara s-a pus ea tacticos pe canapea si l-a plimbat fata-spate, stanga-dreapta pana si l-a scos. Ce mandrie pe capul ei! M-a pus la 9 seara sa sun tot familionul si toti prietenii ca sa le povesteasca ea cum a procedat cu dintisorul si cat e de curajoasa! 🙂
In concluzie dintisorii de lapte se scot foarte usor!
Sa nu credeti ca daca am intampinat tot felul de probleme legate de dintisori cu prima fetita am fost scutiti de probleme cu cea de a doua, nu, nu am fost scutiti! Tot pe la 1 an si 6 luni, intr-o seara eram toti sus si ne pregateam sa iesim in oras cand o vad pe mezina dezechilibrandu-se in dreptul noptierei, apoi vad pe noptiera ceva alb rostogolindu-se ca o margica. Cea mica s-a ridicat fara sa planga, dar cand m-am apropiat de noptiera am constatat ca margica era de fapt un dintisor, tot din fata-sus. Am luat dintisorul si copilul si in 5 minute eram in primul cabinet de stomatologie. Noi speram ca daca intervenim cat mai de repede il putem reatasa. Medicul ne-a refuzat, ne-a spus ca el nu a mai reatasat dintisori si nu stie daca si cum se face. Am sunat alt medic si acesta ne-a explicat foarte frumos, cu multa logica de ce dintisorii de lapte nu se reataseaza. Da, dintii copiilor se pot reatasa, dar cei de lapte nu! Si nu fiindca nu s-ar „prinde” inapoi, ba da, s-ar suda inapoi imediat, dar in momentul cand ei vor trebui sa cada ca sa faca loc dintisorilor definitivi acestia nu vor mai cadea in mod natural ci va fi nevoie de extractie ca sa ii putem scoate. Extactia va necesita anestezie sau va fi dureroasa. In plus dintisorii nu se vor clatina ca si semn ca trebuie scosi asa ca cel mai probabil dintii definitivi vor creste pe langa, iar asta inseamna probleme orale ulterioare. Asa ca, mamici, daca ati auzit sau ati citit pe undeva ca ii poti pune inapoi dintisorul de lapte cazut, inseamna ca mamica respectiva si-a creat singura viitoare probleme. E frustrant sa vezi copilasul stirb, dar pana la urma-urmei e doar o chestie estetica, copilul se va adapta sa pape cu ceilalti dinti fara probleme. Dintisorii de lapte cad usor, radacina lor e mica si moale, e ca un jeleu, nu e dura precum cea de la dintii definitivi, aceasta practic se dizolva cand dintisorul incepe sa se miste tocmai ca sa iasa usor si fara durere.
Cam asta e povestea noastra cu dintisorii! Avem noi o karma a dintisorilor lipsa! In schimb nu avem carii, avem dintisorii albi si sanatosi si gingiile roz si frumoase! M-am framantat mult si degeaba din cauza asta, am ajuns pana la urma la concluzia ca in nici un caz acestea nu sunt probleme de sanatate asa ca nu ar trebui sa ma consum din cauza lor… si asa va statuiesc si pe voi, mamici de știrbișori, sa faceti… sănătoși sa fie!

Cu zambetul pe buze,
MamiFlorentina

Și eu am visat! Acum 5 ani, la nici 6 luni după ce renovasem un apartament de 90mp ne-am gândit ca e prea mic, prea banal, prea la bloc pentru doi tineri și un bebeluș…offf dacă as fi știut ca de fapt era perfect pentru noi!!! Ce-am făcut? Ne-am hotărât ca vrem la casa și ne-am apucat de cautat teren…. mult teren, măcar 1500mp, ca sa ne ajungă pentru tot ce visam noi. Si ce visam? Iarba multa, pomi multi, legume, flori, chiar și câteva găini bio pentru oua bio! Am zâmbetul pe buze acum fiindcă îmi dau seama ce naivi am fost… ne-am gândit doar la partea frumoasa și nimic în viata nu are doar o parte frumoasa!
Pentru ca voiam o suprafața mare ne-a luat ceva vreme sa găsim un teren, cam 6 luni. Am crezut ca ne-am cumpărat colțișorul nostru de Rai, 1600 mp, cu vedere la munte, în zona de case a orașului! Eram atât de încântați!
Am mers la arhitect și căsuța micuță la care ne gândisem noi s-a transformat într-una mare cu garaj dublu cu terasa, beci si multe camere! Am început sa construim și a fost greu, firmele serioase de construcție sunt imposibil de găsit, asa ca am schimbat câteva…dar după 1an și jumătate eram mutați acolo si distracția avea sa înceapă! Intre timp familia noastră s-a mărit… aveam acum un pui de 3 si unul de 1 an, vârstele perfecte pentru locuit la casa cu etaj. E distracție maxima cand una vrea sus și una vrea jos, când ele dorm sus și tu ești jos, când scările devin distracția lor preferata. Apoi sunt la varsta când mânuțele lor mici si cleioase vor atinge pereții prosperat văruit, jucăriile aruncate se vor opri in ușile noi si extrem de scumpe, plantele mici si sensibile vor simți ce înseamnă tălpițele lor jucăușe… ați înțeles unde bat! 🙂
Atât eu cat si soțul meu ne-am născut si am crescut la bloc asa ca nu prea aveam idee ce înseamnă sa stai la curte. Înseamnă in primul rand multtttaaaaaaaa treaba, multe cheltuieli si un soi de responsabilitate anume… fiind construita de la zero de noi a devenit parte din viata noastră, a devenit cumva mai mult decât o casa! Am asigurat-o, i-am montat alarma(si sa vedeți ce draguț este când ești in concediu la mare si iți suna alarma!), ne-am sacrificat timpul si banii pentru ea.
In al doilea rand am ajuns dependenți de mașină, grădinița copiilor era in centru asa ca măcar 2 drumuri pe zi făceam ca sa le ducem si sa le aducem…dar de obicei nu erau doar doua, mai mergeam pentru cumpărături, facturi, prieteni, consultatii, etc.
Am spus ca e multa treaba la casa, mai multa ca la apartament. Casa fiind mai mare decât un apartament curățenia durează mai mult! Ai de aspirat etaj si parter, de șters scări si de curățat multe geamuri. Terasa si garajul au si ele nevoie de curățenie, trotuarele si ele.
Curtea cu multa iarba…Doamne cat timp ne-a furat din viata iarba! Începând din martie si pana târziu in octombrie e nevoie de multa apa si de mult timp petrecut la împins mașina de tuns iarba! Noi am ales sa udam curtea cu aspersoare, dar fără automatizare(ne-ar fi costat mult) asa ca nu puteam sa plecam prea mult de acasă vara fiindcă ni s-ar fi uscat iarba! O iarba frumoasa mai are nevoie de fertilizări si de erbicidări care costa sau papa timp.
Pomii si plantele din curte au si ele nevoie de multa atenție, fertilizări, tunderi, tot felul de tratamente.
Știu ca pentru necunoscători, sau pentru cei care stau la casa dar primesc ajutor de la părinti, pare ca vorbesc aberații, dar noi pur si simplu nu ne-am adaptat! Amândoi lucram, asa ca job plus copii, plus treburile în și pe lângă casa au ajuns sa fie copleșitoare.
Acum o luna am vândut-o, din fericire ne-am recuperat toți banii pe care i-am cheltuit cu ea! Ne-am mutat din nou la apartament, in centru… si acum aici mi se pare Raiul pe pământ.
Cred ca statul la bloc e în ADN ul nostru, si ADN-ul mai greu de păcalit! Noi nu ne-am adaptat, nu vedem asta ca pe un eșec si ca pe o experienta de viata! Am încercat, dar nu a fost sa fie, nu s-a creat chimia aceea dătătoare de fericire intre noi si statul la casa! Poate dacă am fi ales sa ne cumpăram o casa mai mica, pe un teren mai mic, mai in centru sau daca am fi avut ajutor, lucrurile ar fi stat altfel!
Va scriu despre experienta mea fiindcă vad ca e un trend mutatul la casa! Tot mai multa lumea visează la asta, dar oare isi închipuie cu adevărat ce presupune schimbarea aceasta? Își asuma toată lumea cheltuieli mai mari, la toate utilitățile? Își asuma toți visătorii aceștia timpul pe care statul la casa il consuma? Dependenta de mașină? Copii voștri chiar își doresc asta? Credeți voi ca ei vor fi mai fericiți la casa? Ai mei ieșeau mai puțin afara la curte decât ies la bloc,tot mai mult le place in parc cu alți copii. Si ei au fost încântați de relocarea la apartament.
Noi am fi vrut sa ne spună cineva cat de mult difera stilul de viata când stai la casa fata de cel de la apartament… nu știu dacă i-am fi ascultat, dar poate ne-ar fi dat de gândit! Privind în urma cred ca ideal ar fi fost sa inchiriem o casa si sa vedem dacă într-adevăr e pentru noi.Visezi sa te muti la casa?