Farfuriuța tristă

Farfuria lui Matei
Îl întreabă „dar ce vrei?”
Nu papi ouă, nici spanac,
Nu vrei paste, nici dovleac,
Strâmbi din nas la tocăniță,
La fel faci și la ciorbiță.
Ma simt nefolositoare,
Mereu plină de mâncare!
Tare-aș vrea să simt și eu
Cum iei ultimul pireu
Fără cuțit și furculiță,
Doar cu miez de la pâniță!

Bob

Două boabe chicotesc
Despre viitor vorbesc:
-Ce vrei să fii când vei fi mare?
-Pop-corn! Zice Bob în gura mare!
Dar tu, dragă măzărica?
-Eu vreau să devin supică!
-Ne-așteaptă-un viitor frumos!
-Aș zice eu chiar delicios!

Pupo-îmbrățișare

Cercetătorii au descoperit
Un leac care te scapă de bolit:
Pupo-îmbrățișare se numește
Vindeca, calmează, liniștește!

Pupo-îmbrățișarea nu are contraindicații,
Nu dă dureri de burta, febră, palpitații,
Nu există vârstă prea mică sau prea mare,
Oricine poate lua pupo-îmbrățișare!

Pene fel de fel

Cracra, doamna cioara, e nedumerită:
-Uite haina berzei, e așa-ngrijită!
O fi detergentul, sau înălbitorul?
Totuși partea neagră nu suportă clorul!
Mă duc să o întreb cum de reușește
Negrul său pe alb de nu-l murdărește?!

Fi

Micul Fi e-un pinguin
Care se crede rechin.
In băltoaca de pe mal
Și-a găsit și un rival:
Un crab mic și sperios
Care-l vede fioros.
-Crabule sunt un rechin!
-Ba nu, ești un pinguin!
-Și totuși te temi de mine.
-Nu mă tem, mă joc cu tine!
Tu ești marele rechin,
Iar eu micul pinguin!

Bio

-Auzi, tu Mario,
De azi cumpăram doar Bio!
Gata cu sucurile acidulate,
De azi doar fructe presate!
Alb, ori rușu, ori rosé,
Mai Bio de-atât altceva nu e!

2 omizi

In livada cu meri acri
Zarvă mare, tărăboi!
Două omiduțe gri
Vor să-mpartă 3 la 2:
-Două mie, unul ție,
Zise prima omiduță.
-Ba unul ție, două mie,
Se auzi de pe-o crenguță.
Vântul, sătul de-atata ceartă,
Sufla-ntr-un mar și il da jos.
2 la 2 or ști să-mpartă?
Ia să vedem, sunt curios!

Baie cu spumă

Delfi, puiul de delfin,
Merge azi la magazin.
-Am auzit că-i relaxant
Să faci baie cu spumant!
-Buna Delfi, ce să-ți dau?
-Imediat îți zic ce vreau!
Mi-ajunge oare un borcan
Să fac spumă în Ocean?!

Dieta fermecată

Am un plan măreț, unul fabulos,
Știu cum voi face să dau 3 kile jos:
Împrumut de la soț o undiță bună
Și plec la pescuit cu viermi și o râmă.
Da, ați ghicit e dieta cu peste,
Dar nu orice peste, unul ce vorbește,
Care te-ntreabă cât vrei să slăbești
Ii spui un număr și te cântărești!
Doar 3 dorințe ii pot adresa:
După Crăciun, Paște și ziua mea!

Cartofi prăjiți

Mihnea a învățat la scoală
Despre gândacul de cartofi.
Acasă-ntreabă cu sfială
Pe-ai săi părinti, doi filozofi:
-Dar iarna, gândăcelul nostru
Ce face, nu ii e friguț?
-Nu dragule, se mută-n centru,
Într-un apartament micuț!
-Și ce mănâncă acolo el?
Va rog să-mi spuneți, dacă știți.
-Cum să nu știm, pui mititel,
Mănâncă mulți cartofi prăjiți!