Șeful meu

Mami lucrează la firma mea.
Ia să vă zic ce atribuții are ea:
Gătește, spală, calcă, iubește,
Calmează, îmbrățișează, înveselește,
Pupă, gâdilă, strange jucării,
Ma ține de mână, mă duce la copii,
Îmi face băiță și îmi citește,
Mă-nchină la nani, mă învelește.
Cam asta-i tot ce face ea…
Și din când în când mai bea cafea!

Tati o iubește pe mami

M-ai văzut incercănată,
Pătată pe haine, nepieptănată,
Cu unghiile cojite, neepilată,
Cu vergeturi, nedemachiată…
Și nu ți-a păsat de nimic,
Știi că-s așa fiindcă un pui mic
Nu stă fără mami nici un pic…
Doar când il ia tati să-i dea un pupic!

Vară de mămică

Mămicile sunt tare fericite vara:
Stau pe-afară de dimineață până seara,
Pupă bolfici roz, mânjiți de înghețată
Și țin strâns o mânuță fină și bronzată,
Ascund sub pălării pletuțe arse de soare
Și mor de dragul piciorușelor cu sandale!

Rău de vacanța mare

Cearcăne mari, par îmbâcsit,
Rucsac in spinare, tricoul boțit,
Parfum de șnițele sau de gogoși
În stanga și-n dreapta 2 mofturoși.

Simptomele acestea puse cap la cap
I-au dat pe medici peste cap
Sunt îngrijorați că vara numarul crește
Si brusc in septembrie boala se oprește!

An de an reapare boala asta nouă,
Și nu trece așa cu una cu două,
Pare ca dureaza o eternitate…
Și trece brusc când pleaca copiii la facultate!

Mânuța ta

Țin mâna ta mică-n palma mea
Și simt parcă mi dai ceva prin ea
Putere, dragoste, răbdare,
Motive să iubesc viața mai tare!

Îmi ești copile seva ce mă ține vie,
Și cel mai bun motiv de bucurie,
Ești împlinire, ești scop în viață,
Ești raza mea de soare dimineață!

Nu-mi pot lua ochii de la tine!

Adesea îmi adormi in brațe
Și, chiar dacă treburile mă așteaptă toate
Nu te pot iubire pune jos
Deși timpul cât tu dormi mi-ar fi de folos
Să dau cu mopul sau să fac mancare,
Să calc sau să curăț baia mare…
Stau și mă minunez câtă perfecțiune
A încăput micuțule în tine!

Adesea uiți…

Adesea uiți mami ce norocoasă ești
Că ai ce strange n brațe, că ai ce să iubești!
Că ai ce legăna, că ai ce îmbăia
Știi că alte femei pot asta doar visa?
Privește-i chipul odorașului,
Ridica-ți ochii obosiți și mulțumește cerului
Că ai așa dar prețios
Chiar de nu doarme noaptea și-i un șotios!

Ce iubește mami?

Ce iubește mami oare,
Cel și cel și cel mai tare?
Iubește zâmbetul ștrengar
Ce-l primește adesea-n dar
De la micul omuleț
Cu nas mic și parul creț!

Vara în izmene

Mă-ntreabă soțul astă seară
Când o să mă îmbrac „așa mai de vară”,
Cu rochițe scurte, vaporoase,
Bluze cu decolteuri generoase
Și mai ales cu furoul de mătase
De la firmă aceea cu fete secretoase
Pe care a cheltuit o sumă cam obscenă
Sperând la seri cu punere în scenă!
I-am zis că-mi pun furoul secretos
Doar dacă dă butonul de la centrală iar în jos!
-Nu pornesc centrala! Stai cu izmenele lălăi!
-Atunci iubire, pune-ți pofta secretoasă-n cui!