… nu o sa te tin in suspans, iti spun direct – fiindca sta prea mult pe telefon!
Acum cateva luni mi-am schimbat telefonul si cand Natalie m-a rugat sa i-l dau ei pe cel vechi ca sa faca fotografii nu am vazut nimic in neregula. Si de aici totul a degenerat: Amelie a vrut si ea sa faca poze, asa ca i-am dat si ei un telefon vechi. Apoi Natalie a descoperit ca pe telefon exista youtube si m-a intrebat daca se poate uita, Amelie a vrut si ea. Apoi de pe youtube Natalie a descoperit un joc si m-a rugat sa i-l instalez, Amelie a vrut si ea… si de aici pana la 2 copii care s-au botosit cand le-am spus ca nu isi pot lua telefoanele pe plaja pentru ca mergem la mare ca sa ne balacim si sa ne jucam in nisip nu sa stam pe telefon, nu a trecut mult, doar 1 luna!
Daca Amelie a vazut telefonul ca pe o noua jucarie cu care se juca din cand in cand pentru ca mai apoi sa o abandoneze pentru alta jucarie, altfel au stat lucrurile pentru Natalie – 7 ani, pentru ea telefonul a devenit singura forma de distractie. Se trezea si inainte sa ia micul dejun il butona putin, o rugam sa il lase si gata – universul ei se ruina – ce putea ea sa faca mai interesant decat sa se uite pe youtube sau sa o conduca pe Pitulina catre finish?! Nimic! Jucariile, cartile, surioara ei, prietenii de afara, plaja cu scoici sau apa numai-buna de balacit, mami si tati – totul i se parea atat de putin interesant in comparatie cu lumea animata, colorata si plina de puncte castigate nivel cu nivel de pe telefon. Cand nu era cu telefonul in mana Nati era cu ochii in tavan, intr-un soi de plictiseala si orice alternativa ii sugeram i se parea plictisitoare si enervanta. A ajuns sa fie nervoasa si mereu nemultumita… un copil de 7 ani nervos!
Am observat schimbarea din comportamentul ei, initial am asociat-o cu carantina, apoi mi-am spus ca o fi stresata de la virusul asta care nu mai dispare si care nu ne lasa sa facem chiar ce vrem noi, dar intr-o zi mi-a picat fisa – telefonul mi-a transformat copilul dintr-unul vesel si jucaus intr-unul plictisit si irascibil. Asa ca am intins mana si am cerut telefoanele, le-am inchis si le-am strans. Le-am explicat ca am observat ca nu le face bine, ca le ia din bucuria adevarata a copilariei, ca ajung sa le frustreze fiindca nu puteau sta mereu cu ele in mana, ca pierd experiente cu adevarat interesante butonand telefonul si ca nu as vrea ca atunci cand vor fi mari sa nu aiba alte amintiri din copilarie decat cu ele jucand jocuri pe telefon. Au inteles, nu au protestat si de atunci mi-am recuperat fetita mea zambareata si jucausa inapoi. Natalie e genul de copil creativ, mereu taie, schiteata, lipeste, coase, amesteca – acum proiectele ei troneaza din nou pe biroul nostru sau prin te miri ce colt al casei considera ea ca se potrivesc, iar mie imi creste inima de drag cand le vad fiindca imi dau seama cat de frumos se dezvolta lucrand la aceste creatii!
Sunt sigura ca va veni o vreme cand tehnologia va face parte din viata lor, in adolescenta probabil, asa vor comunica cu prietenii, asa se vor documenta pentru teme, dar acum cat inca sunt copii vreau sa le vad inconjurate doar de copilasi, jucarii si carti – sunt sigura ca doar asa vor avea o copilarie „ca la carte” una reala, minunata, care le ajuta sa se dezvolte armonios fizic si psihic, sa fie creative, sociabile, istete!
Sper din inima sa va dea de gandit povestea noastra si sa faceti o schimbare in rutina copiilor vostri, va fi spre binele si fericirea lor!
PS – Titlul initial al postului era „Telefonul iti tampeste copilul!”, dar mi-am zis ca e prea dur, asa ca l-am schimbat, desi sunt sigura ca telefonul le opreste celor mici multe beculete aprinse sau in curs de aprindere. Pur si simplu nu am fost proiectati sa crestem si sa ne dezvoltam armonios altfel decat prin joaca si socializarea potrivita varstei.
Florentina
