Septembrie – relax!

-Un val, doua valuri, trei valuri… Cine nu-i gata il ia valul! Tati, Nati e aici?
-Nuuuu! (se aude de sub pat)
-Nu, zice si tati!
-Deci nu e aici, se conformeaza si blonda casei desi sora ei se daduse singura de gol.

Cam asa ne-am inceput noi ziua, cu o cafea intr-o mana, telecomanda in cealalta si doi pitici bronzati chicotind si numarand valuri. Pe la 10 punem pe noi costumele de baie, crema pentru soare, apa, prosoape, jucarii de plaja si ceva de rontait si lipa-lipa pana la mare. Ajungem repede, de cativa ani ne cazam la acelasi apartament din Faleza Nord de doua ori pe vara. Ne place aici fiindca plaja e la 3 minute de apartament, nu e aglomerata si are scoici numai bune de adunat in galetuse roz din plastic.
Ca sa evitam haosul, aglomeratia si preturile mari venim in iunie si in septembrie. Asa nu trebuie sa ne facem griji ca nu gasim sezlonguri in primul rand ca sa supraveghem fetele cat se balacesc.
Stam la plaja pana la 12-13 si ne intoarcem acasa pentru dus, pranz si nani. Fetele intra direct la dus ca sa scapam de grija sarii si a nisipului de pe piele apoi papa un iaurt – pediatrul ne-a invatat asa: mergeti la mare, 2 iaurturi pe zi dupa expunerea la soare si va asigurati necesarul de calciu pentru tot anul si tind sa ii dau dreptate. Unghiutele tari ale mandrelor dupa combinatia mare+iaurt confirma teoria doamnei doctor. Gatesc rapid ceva – oua, branzeturi, salata, un gratar sau paste. Mancam si dupa 20 de minute de joaca, citit sau desene animate, micutele raman in camera lor la nani. Noi ne facem de cap in cealalta camera :P!
Dupa ce se trezesc papam fructe bune de sezon – piersici mai bune ca la Constanta nu gasiti nicaieri – si fie iesim iar la mare pentru o plimbare, mergem in port, in centrul vechi, in Mall sau la zoo. Seara fie mancam peste cumparat de tati dimineata de la piata, fie comandam o pizza de la Bonaccia sau mergem la Bacaro, in port, pentru ceva delicios:
-Vrei lamaie, ma intreaba tati.
-Nu, eu mananc cu sos!
-Eu mananc cu mana, rade Amelie!
-Eu mananc cu furculita, chicoteste si Natalie!

Uite asa am intampinat noi luna septembrie. Ce-i drept de cand avem fetele, vacantele noastre nu mai sunt asa distractive, dar sunt in schimb relaxante! Fetele sunt ocupate cu marea si nisipul, dupa amiaza dorm, balaceala le da pofta de mancare asa ca nici o masa nu mai e dificila iar noaptea toata lumea doarme bine de la briza si linistea marii. Pur si simplu se instaleaza un zen atat in noi cat si in copii imediat ce simtim miros de mare, un zen care nu dispare cat suntem in vacanta, desi mi-as dori sa il pot lua cu mine acasa! In afara de briza magica a marii zenul nostru e alimentat si de faptul ca nu ne propunem nimic in nici o zi, totul e de voie – voie buna!

Cu zen de vacanta,
MamiFlorentina

Soarele meu

E toamnă afară, dar știi ceva
E cald și bine în inimă mea!
Flori, fluturași, iarbă și soare
Încap toate în inima mea mare!
Așa e vremea la mine mereu
Fiindcă tu ești soarele meu!

Rochițele perfecte pentru prima zi de școală – armonicamea.ro

-Vai ce frumoase sunt! De unde le-ai cumparat? De la magazinul acela de la Mall?(Natalie)
-Nu draga mea, ni le-a trimis Monica de la Armonica.
-Cand o sa fiu mare o sa ma fac si eu Monica!
-Cred ca vrei sa spui ca o sa te faci croitor! Deci nu te mai faci bucatar de torturi?
-Nu, torturi gasim la cofetarie, dar rochite din astea cu jucarii pe ele nu gasim la magazin, o sa le fac doar eu si Monica.
-Amelie, nu te faci si tu croitor cand o sa fii mare?
-Nu, eu ma fac tot printesa! Pot sa-ti iau pantofii cu toc?
-Si eu vreau pantofi cu toc! Si vreau si bigudiurile!

Cam asa am facut noi cunostinta cu rochitele de la Armonica… cam tarziu zic eu, spre rusinea mea. Am fetite cu aere de printese, chiar nu stiu cum a fost posibil sa nu le avem in dulap pana acum ?! Rochia Calul fotbalist si rochia Peştişorul artist m-au facut sa imi doresc sa fiu din nou copil – ce fericita as fi fost imbracata cu oricare dintre ele. Fericite au fost si fetele, atat de fericite incat trebuie sa recunosc ca nu m-au lasat sa le spal dupa prima purtare, desi Natalie o patase pe a ei cu o rosie cherry. Am curatat-o cu un servetel umed ca sa o poata lua a doua zi la spatiul de joaca unde merg cateva ore zilnic pe perioada vacantei.
„Rolul” principal al rochiilor de la Armonica era sa le poarte noroc fetelor in prima zi de scoala si gradinita, dar cum nu sunt genul „nu taia cozonacul ca nu a venit Craciunul” fetele s-au imbracat si bucurat de ele din prima clipa, si se vor mai bucura cat vor vrea pana suna clopotelul. Da, si-au pus tocuri si bigudiuri si au facut parada modei, la fel faceam si eu cand eram mica. De unde o fi venind fascinatia copiilor pentru viata de „om mare”?! Ne imita, isi fac proiectii, vor lucrurile noastre! De multe ori plastilina noastra cu arome fructate e invidioasa pe aluatul meu de pizza care miroase a drojdie si ulei de masline si cu care micutele se joaca cu o incantare nemaivazuta. Nati are o intreaga lista de lucruri pe care o sa le faca la 18 ani – va bea Cola, va papa ardei iute, va conduce masina, va purta tocuri afara, isi va vopsi parul, isi va pune rimel si parfum, va urca in podul strabunicii si se va da in toboganul mare de la Aqua Park, va avea laptop si chei „adevarate”, va apasa butoanele masinii de spalat, va amesteca cu mixerul, se va uita pe Netflix… si inca multe altele. Lista aceasta a aparut ca urmare a mai multor intrebari cu raspuns comun:
-Mami, cand o sa pot sa…
-Eu zic ca pe la 18 ani! 🙂

Intre timp se bucura de copilarie, de joaca si de hainute minunate. Pentru ca amandoua s-au nascut cu un exces de cochetarie, pe care nu am vrut sa il tratez, sunt foarte bucuroase cand primesc rochite noi, iar creatiile de la Armonica le-au placut in mod deosebit deoarece par „de jucarie”. Seamana cu niste rochite de papusi transformate cu o bagheta magica in rochii pentru fetite vesele. Sunt intradevar deosebite! De ce imi plac? Fiindca sunt colorate – copiilor le sta bine in culori vii – au suficient timp in viata de om mare pentru gri, bej si negru! Sunt cusute impecabil si mie mi-a placu enorm ca aplicatiile au fost cusute de mana. Stiti deja parerea mea despre hand made – lucrusoarele cusute de mana vin la pachet cu putina dragoste – dragostea celui care le-a cusut! Rochita lila a lui Natalie este din bumbac 100%, noi am spalat-o si am calcat-o si s-a comportat excelent. Si rochita lui Ami a fost spalata fara probleme si fiindca materialul e plusat nu a avut nevoie de calcare. Ulterior am vazut ca Monica recomanda ca rochiile sa fie spalate pe dos, asa ca data viitoare vom respecta recomandarile de pe site. Rochiile au fermoar lung si calitativ care se inchide si deschide cu usurinta. In cutiuta rochitelor fetele au gasit si cate un set de abtibilduri dragalase cu care si-au personalizat cutia in care au venit rochiile pentru a o transforma in cutia comorilor.


Pe armonicamea.ro gasiti si bluze frumoase pentru baieti frumosi. Creatiile Monicai costa intre 100-200 de lei, un pret mic pentru cat de frumoase si de bine realizate sunt, ca sa nu mai spun ca pe site gasiti mereu si produse la preturi promotionale. Mie mi se par ideale atat pentru ocazii speciale cum este prima zi de scoala, o aniversare, o petrecere, o sedinta foto, dar si de purtat oricand vrei sa-ti transformi puiul din adorabil in „mai adorabil”! Pe Monica Savu, creatoarea acestor hainute desprinse parca din desene-animate, o puteti urmari si contacta pe Facebook armonicamea.ro si pe Instagram – armonica.mea. Nu ezitati sa o contactati si daca aveti probleme de genul „imi vine sa le cumpar pe toate”, „nu gasesc marimea”, „vreau alta culoare”, „vrea sa doarma cu ea”, „nu mi-o da la spalat”, „vrea una la fel pentru papusa”, etc. Monica (si zenul ei contagios) va poate ajuta!

Multumesc mult Monica, fetitele mele dragalase sunt acum si mai dragalase cu rochitele de la tine!

Cu drag de fetite cu rochite colorate,
MamiFlorentina

Nici nu vreau sa imi inchipui cum va fi viata mea cu 2 adolescente!

Ieri asteptam cu fetele la magazin ca sa cumparam apa.
-Mami, menta e sanatoasa, nu?
-Da Nati, ne ajuta cand ne doare burtica si cand suntem raciti.
-Si guma asta are menta, nu?(imi zice piciul cu ochii pe raftul de guma de langa noi)
-Da, guma asta e cu menta!
-Dar daca ai spus ca menta e sanatoasa si guma are menta, atunci si guma e sanatoasa, nu?
-Nu prea! Guma e mai mult pentru adulti, pentru cei care nu au timp sa-si spele dintii!
-Bine…

Cand a crescut copilul meu asa de mare incat sa faca strategii, analogii si sa apeleze la „vrajeala” pentru a obtine ceva?! Deja imi inchipui aceasta strategie, cu imbunatatiri cu tot, aplicata peste 10-11 ani:

-Mami, iubirea e ceva bun, nu?
-Da, Natalie, iubirea e cel mai frumos sentiment din lume!
-Si daca eu si Gigel ne iubim, e la fel de frumos nu?

Nici nu vreau sa imi inchipui cata „vrajeala strategica” vor acumula pana la varsta adolescentei! Si cum or sa-mi zapaceasca neuronii mei putini si batrani cu neuronii lor proaspeti, adolescentini! Cum o sa fac sa fac fata?! Mai e cam un deceniu pana atunci – sper sa se inventeze ceva – o pastila minune care sa ma ajute sa vad substraturi, vreo aplicatie in care sa incarc „problema/dilema” si care sa imi dea raspunsul corect, ceva… sper, ca altfel, nu ma vad bine!

Pe ganduri,
MamiFlorentina

Ce se mai aude dintr-o casa normala cu 2 copii

-Zau, mai fetelor… bani si pe jos in baie! Sincer va spun ca m-am saturat sa strang bani de peste tot! Imi vine sa ii arunc!
-Mami dar ne jucam de-a piata!
-In baie Ami?
-Nu mami, la baie am facut kk si m-am spalat pe maini!
-Dar de ce ai lasat banii pe jos?
-Ca sa nu ii ud!
-Si de ce nu i-ai strans?
-Fiindca am altii in camera!

🙂

PS – banii sunt „pentru invatare si joc”(si imprastiat peste tot as mai scrie eu pe ei!)
Plina de bani,
MamiFlorentina

Sarahonline.ro -jucării pentru cei mai răsfățați copii!

Cand eram copil colectionam timbre, surprize de la guma de mestecat, vederi, flori puse la uscat. Fetele mi-au mostenit dragostea pentru colectionat, doar ca ele colectioneaza altceva – papusi Barbie, figurine Disney si Shopkins, mai nou LOL-uri, jucarii Poopsie si papusi Hairdorables. Da, camera lor arata precum raionul de jucarii din supermarket, de fapt ceva mai bine fiindca le cumparam si jucarii online. Noi le cumparam copiilor doar jucarii originale, iar principalul motiv este calitatea. Jucariile originale nu costa ceva mai mult degeaba! Sunt facute din materiale premium, nu se strica, nu miroase de la ele, nu sunt nocive pentru cei mici, nu se jupesc, arata mereu bine. Avem jucarii cu baterii de cand era Nati bebe si inca functioneaza. Tati chiar radea ca o sa le fure bateriile pentru mouse-ul lui de la birou! O vreme in vacante, spre exemplu, am mai facut concesii si le-am cumparat jucarii de la tarabe, unele s-au stricat in drum spre casa, altele sunt strambe si nu le poti face sa stea sub nici o forma, de la altele miroase de parca sunt proaspat vopsite, altele s-au jupit chiar in manutele puilor. Asa ca acum cand ne planificam vacanta le comand cate ceva cu cateva zile inainte si ascund surpriza in trolerul fiecareia. Va dati seama ce bucurie poate simti un copil cand abia ajuns la mare gaseste si o jucarioara in bagaj! Unii poate zic ca sunt prea rasfatate, las sa zica! Ce e rau in a fi rasfatat?!
Imi plac mult jucariile colectionabile fiindca le motiveaza pe fete sa isi pape ciorba, sa isi stranga pijamalele si jucariile, sa se joace frumos impreuna, sa imparta mereu cu ceilalti copii si sa ofere altor copii jucariile de care s-au plictisit, pentru ca la sfarsitul saptamanii sa isi poata completa colectia cu o jucarie noua. In ultima vreme micutele cam asta aleg fetele cand ajung in dreptul raftului cu jucarii asa ca va puteti da seama cat au fost de bucuroase saptamana trecuta cand le-am aratat ce surpriza le-a facut Diana de la Sarahonline – LOL-uri, Hairdorables si Poopsie:

LOL-urile sunt preferatele fetelor. Avem multe, dar niciodata suficiente pentru ca cei de la MGA lanseaza mereu noi surprize la care fetele pur si simplu tanjesc. De la sarahonline.ro Natalie si Amelie au primit cate un LOL Surprise Fashion Crush – adica un micut cos pentru rufe plin cu un gel sclipicios in care cei mici trebuie sa caute pana gasesc o tinuta completa:


Bucuria fetelor a fost inzecit mai mare decat micutul cos cu accesorii. Cand ai papusi si animalute LOL o tinuta completa nu are cum sa-ti strice!

Pentru ca au fost cuminti, cred eu, au mai primit si cate o capsula LOL Surprise Pets Limited Edition – in care au gasit un animalut LOL, accesorii si un nisip kinetic cu sclipici. Daca ati sti cate mese linistite am luat in oras datorita acestui praf magic usor lipicios de la LOL! E un recipient micut si frumos care imi incape mie in orice posetica si care le tine ocupate pana vine papa si apoi pana ne terminam noi vinul. E o inventie tare buna la casa omului cu copii care isi doreste sa mai iasa in oras din cand in cand :).


Alta jucarioara super draguta pe care au primit-o fetele, in dublu exemplar bineinteles, este LOL Suprise Lils seria 1. La aceasta mi-a placut mult cutiutele care se pot transforma in bigudiuri pentru bucle mari si frumoase.
– Mami, chiar poti sa iti faci bucle cu LOL Suprise Lils!
– Ne trebuiesc mai multe puiule!
– Atunci sa cumparam mai multe, nu?!
– 🙂
Fetele au gasit cate un animalut micut si dragut aici. Incape in gentuta lui, are accesorii si o oglinda si isi schimba culoarea cand ii faci baita. Acum doua seri cand am iesit la o inghetata si o bere Ami a vrut sa ii arate lui tati cum isi schimba catelul ei culoarea asa ca i l-a pus in paharul cu bere spre amuzamentul prietenilor cu care eram la masa.
– Ami de ce mi-ai pus o jucarie in bere?
– Fiindca i-ai spus doamnei sa imi aduca limonada fara gheata si nu aveam nimic rece!

Ultima surpriza LOL din cutia Dianei, si cea mai aducatoare de „wow!”, a fost o bila din seria LOL Sparkle. Cum le-au mai sclipit ochii de fericire la amandoua cand au descoperit dupa toate straturile cu mesaje secrete, surprize si indicii ca fiecare are o papusa LOL din categoria Rare. Nati a gasit-o pe Cleopatra, iar Ami pe Gogo, foarte frumoase amandoua, intr-adevar deosebite.

Dupa cadoul de la sarahonline fetele au facut o noua pasiune – papusile Hairdorables. E imposibil sa nu te indragostesti de papusile acestea fiindca sunt superbe! Micute, cu parul lung, cu o multe accesorii ascunse intr-o cutie pe care o poti transforma intr-un spatiu de joaca. Fetitele acestea cu parul colorat sunt numai bune de colectionat. Fetele le-au luat in oras, si le-au prins la bicicleta si s-au jucat cu ele in masina.

Tot din colectia jucarioarelor colectionabile fetele si-au imbogatit colectia de figurine si praf magic pentru slime de la Poopsie. Multi parinti urasc slime-ul fiindca „face mizerie”, eu il vad la fel ca plastilina. La noi in casa plastilina, nisipul kinetic, acuarelele si slime-ul stau in bucatarie intr-un sertar numai pentru ele. Fetele se joaca cu ele la masa, strang asa cum stiu ele, eu mai trec odata cu doua servetele umede si totul e ca nou! Natalie e absolut fascinata de seturile care implica vase, prafuri, spatule, apa, pipete. Acum, la 6 anisori ai ei, zice ca vrea sa se faca laborant. Tot weekendul acesta a creat slime – a pus praf magic, a pus si praf de unicorn, a adaugat glicerina din sticluta speciala cu pipeta, apa cu seringa pe care scrie Cola si le-au amestecat bine cu o lingurita cu unicorn in capat, au asteptat apoi jucandu-se cu animalutele din cutia de Poopsie in forma de doza uriasa, au intins slime-ul in fel si chip si i-au mai pus cate un putin sclipici, apoi l-au pus la pastrare in cutiuta breloc din set. Distractia e garantata, va asigur! Atat de mult s-au mai jucat cu slime ca ieri seara cand isi spuneau rugaciunea cu ingerasul, tati a glumit cu ele si le-a modificat rugaciunea spunandu-le ca ar putea sa zica „eu fac slime, tu fa-mi-l tare!” in loc de „eu sunt slab, tu fa-ma tare!”.

Fetelor le-a placut mult-mult jucariile, atat de mult incat cu greu le-au lasat din mana cand le-am chemat la papanasi cu dulceata… si ele iubesc papanasii!
Sarahonline.ro e site-ul perfect pentru mamicile a caror copilasi isi doresc jucarii nou-lansate, pe care ei le vad pe youtube sau in reclame. Aici gasiti jucarii care in magazinele din Romania inca nu au ajuns, si mai ales 100% originale. Preturile de pe site sunt absolut decente. Aproape toate jucarioarele primite de Nati si Ami sunt acum in promotie, asa ca daca v-a placut una anume si v-o doriti pentru un copilas iubit acum e momentul sa o comandati! Diana, ownerul site-ului este atat de dedicata afacerii incat pentru cei care comanda mai multe produse din aceeasi serie, pentru a evita ca micii clienti sa primeasca o capsula sau o bila cu aceeasi surpriza, pur si simplu le cantareste si isi da seama daca au continut identic sau diferit.
Cum functioneaza sarahonline? Puteti cumpara jucarii din stoc sau daca va doriti ultimile aparitii prin precomanda. Comenzile de genul acesta dureaza 10 zile fiindca produsele ajung in Romania din Anglia. Pe Diana o gasiti si pe pagina de facebook a site-ului Sarah Online si fiindca ea se ocupa direct de comenzi va recomand sa o cautati daca nu sunteti sigur daca un produs este sau nu in stoc sau daca va doriti o jucarie care nu o gasiti pe site.
Spre exemplu in iulie s-au lansat ultimile papusi LOL – OMG Fashion Dolls – niste papusi foarte cool care la noi nu vor ajunge prea curand si care in America au un succes rasunator in randul micutelor fane LOL Surprise!

Desi am vorbit mult despre papusi, sa stiti ca pe site gasiti si jucarii pentru baietei si pentru bebelusi. Eu mi-am salvat doar cateva dintre ele:

Multumim mult sarahonline.ro! Diana, am avut un weekend atat de linistit datorita jucariilor de la tine incat imi vine sa iti trimit un buchet de flori!

Fan declarat al jucariilor cu surpize,
MamiFlorentina

Toate mămicile țipă. Da, chiar toate!

Am copilarit printre urlete si nu mi-a placut si nici nu mi-a facut bine! Imi propusesem cand am devenit mama sa nu tip niciodata la copiii mei. Doi ani si doua luni am reusit si m-am tinut de pactul tacit pe care il facusem cu mine insumi. Imi amintesc atat de clar scena incat mi se strange si acum stomacul de ciuda si suparare:
Nascusem al doilea copil de 1 saptamana, eram in dormitorul nostru, eu pe pat cu bebelusul la san, fetita mare pe olita cu niste jucarii in jur. A inceput sa se „plimbe” cu olita prin camera. Am rugat-o sa nu se mai plimbe fiindca se poate rasturna si varsam pipi pe jos. Nu m-a auzit, sau nu m-a ascultat… si s-a rasturnat cu olita cu tot. Atunci am tipat „Ti-am zis sa nu te mai tarai cu olita…uite ce ai facut!”. Am urlat practic… atat de urat si de tare ca i-am vazut fatica aceea de ingrozita, pe care o mai facea doar cand aparea ursuletul Gummi Bear la televizor(se temea de animalutele verzi). Totusi in loc sa o linistesc eu am continuat sa o cert. Am pus bebelusul care plangea si el in patut, am luat-o pe Nati si am dus-o in cada, ii ajunsese pipi pe pijamale si pe picioruse. I-am facut dus fara sa ii spun nimic in timp ce ea plangea. Din camera se auzea si Ami plangand, o speriasem si pe ea, apoi o desprinsesem sec de la san ca sa o las fara nici o vorba in patut. Am luat prosopul, l-am pus pe Nati si am scos-o de la dus. Atunci m-a cuprins cu manutele ei pufoase, si-a pus capul pe umarul meu si s-a oprit din plans. Furia mea a trecut cand i-am simtit mirosul ei vanilat. Am strans-o tare la piept si am inceput sa plang spunandu-i ca imi pare rau. Am mers din nou in dormitor, si cu ea in brate am mangaiat-o pe Ami care s-a linistit atunci ca prin magie. Am mai stat putin langa ele, cu picioarele in lichidul care se varsase din olita si care era inca pe jos. Am pus prosopul de la Nati pe jos in balta, am schimbat-o si am lasat-o langa mine pe pat sa se joace cu o jucarie de sortat forme in timp ce o alaptam pe Ami, apoi am dus-o si pe ea la nani si am revenit in dormitor sa strang de pe jos. Plangeam inabusit ca sa nu le trezesc – cum am putut sa imi sperii copiii in halul asta?!
Am sters si m-am dus in alta camera sa il sun pe tati sa ii povestesc ce facusem. Simteam nevoia sa ma certe cineva pentru fapta mea, dar el nu mi-a spus decat ca nu-i nimic – ca a tipat oboseala din mine.
In noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am foit si am plans mult, rememorand scena si mai ales fata lui Natalie. Cum sa-ti sperii propriul copil? Ce hal de mama sunt? O sa ajung fix ca mama mea! O sa imi traumatizez copiii! Ma gandeam cu groaza ca Nati va visa urat din cauza mea si se va trezi plangand. Nu a fost asa, a dormit bine, ca in toate noptile iar a doua zi a venit vesela la mine sa ceara „cu” – lapticul! I l-am dat si am intrebat-o:
-Nati ce a facut mami aseara?
-Jucat! (s-a jucat)
-Si ce a mai facut?
-Jucat!
A uitat, mi-am zis eu! Dar sentimentul de vinovatie era inca acolo si, chiar si acum daca ma uit bine in ungherele sufletului meu, vinovatia e tot acolo. Mi-am mai certat copiii de atunci cu vocea mai mult sau mai putin ridicata, dar niciodata ca atunci!
Nu stiu cum am putut sa fac asta! Chiar daca eram obosita, coplesita de primele zile cu doi copii, chiar daca corpul meu se refacea dupa nastere… nu trebuia sa fac asta! Cred din toti rarunchii mintii si inimii mele in cresterea copiilor cu blandete si ca iubirea declarata impreuna cu dovezile de iubire ii vor ajuta pe cei mici sa creasca fericiti si sa ajunga adulti echilibrati din toate punctele de vedere. Copilaria e startul in viata si, ca in orice cursa, startul e important! Viata se invata si ei, copilasii nostri, o invata de la noi! Nu vrem sa invete ca tipatul e normal. Stiu ca uneori e greu, copiii vin in viata noastra nu doar cu implinire si iubire, vin si cu multe griji, cu oboseala, stres si frustrari, vin cu galagie si dezordine, vin cu nesomn si haos… dar stiti ce? – sunt doar etape si va asigur ca trec! Momentele acestea grele trec, ei cresc si incet-incet noptile dedormite dispar, tantrumurile lor dispar, dezordinea parca nu mai e asa mare… lucrurile se aseaza si viata voastra capata din nou culoare! Ale mele au 4 si 6 ani si in casa la noi e chiar bine acum! Fetele sunt mai independente, nu mai au nevoie de mine pentru orice, se joaca mult impreuna, nu imprastie tot si daca o fac, strang singurele, dorm bine si putem pleca oriunde cu ele. Viata noastra a intrat in normalitate! Stiu ca urmeaza adolescenta si cu doua fete nu va fi usor, dar haosul a trecut! Inarmati-va cu rabdare, multumiti celui de sus ca sunteti cu totii sanatosi si bucurati-va de bucuriile mici din marele haos fiindca acesta dispare acusi-acusi. Rabdare e tot ce va trebuie, faceti rost de rabdare!

Da, am tipat la copiii mei, si nu sunt mandra de asta, dar am scris despre asta in speranta ca tu – mama coplesita de vinovatie fiindca ai tipat la copil, te vei ierta macar putin!

Cu gol in stomac,
MamiFlorentina

Elcokids.ro – pentru copii fericiţi!

Copii mei sunt precum soarele si luna, desi noi le-am crescut la fel! Au in comun dragostea noastra pentru ele, dragostea lor pentru noi si faptul ca amandoua iubesc jucariile, nimic mai mult! Una papa lapte dimineata, cealalta vrea paine prajita cu miere, una iubeste pisicile, cealalta cateii, una se trezeste la 7, cealalta la 10, una e blonda, cealalta satena, una vrea la mare, cealalta la piscina, una adora baletul, cealalta pictura… si asta e normal, bun, perfect! Suntem unici si asta e intotdeauna ceva bun. Fetele sunt diferite fiindca nu am incercat niciodata sa le schimbam felul lor de a fi! Le-am scos in evidenta calitatile si le-am incurajat sa faca doar ce le face fericite! Si niciodata nu le-am comparat! De ce sa le compar, ca nu sunt doua camasi, acelasi model, dar de marimi diferite! Sunt doi omuleti diferiti cu temperament, caracter, preferinte si aptitudini diferite. Nu ne-am stresat daca una a fost mai grasuta si una mai slabuta, daca una a invatat sa faca la olita in 5 zile si cealalta in 5 luni, daca una a mancat orice si cealalta mai nimic, daca una deseneaza ca un mic Picasso si cealalta precum vanzatorul de la care isi cumpara Picasso mere, daca una canta frumos si cealalta te face sa iti pui mainile la urechi, daca una alearga precum un atlet si cealalta se impiedica din 2 in 2 pasi, fiecare copil e talentat la ceva!
Asa cum v-am zis copiii mei sunt foarte talentati la joaca! Si fiindca in ultima vreme se joaca atat de frumos impreuna, prietenii copiilor fericiti de la elcokids.ro le-au trimis un cadoul perfect pentru ele: un set de instrumente muzicale pentru ca bucuria de a se juca impreuna sa se auda la propriu.
Si fiindca elcokids are jucarii de la branduri cu renume, instrumentele fetelor sunt marca Little Dutch, o marca olandeza pe care o iubim inca de cand cautam jucarii pentru bebelusi. De ce? Fiindca jucariile de la Little Dutch sunt deosebite prin designul minimalist si totusi atat de frumoase. Avem atat plusuri cat si jucarii din lemn de la ei si in afara de faptul ca le-am folosit la ambii copii si au ramas in stare buna sunt genul acela de jucarii de care cei mici nu se plictisesc. Noi dam multe din jucariile cu care nu se mai joaca fetele altor copii, dar pe cele de la Little Dutch n-am avut curaj sa le dau fiindca atat Nati cat si Ami inca le cauta prin cosurile cu jucarii.
Din cutia de la elcokids, Natalie si-a ales chitara iar Amelie flautul pentru copii si desi le-au mai schimbat intre ele, preferata fiecareia nu s-a schimbat. Natalie isi adora chiatara roz de lemn, a luat-o cu ea si la hub-ul unde merg pe perioada vacantei ca sa le-o arate prietenilor, iar Ami isi iubeste fluierasul roz atat de mult incat nu l-a luat cu ea la Hub ca sa nu cante si alti copii cu el fiindca au „alti microbi” :).

Nu stiu daca din poza va puteti da seama cat sunt de frumoase jucarioarele astea roz! Au venit atat de frumos impachetate, sunt vopsite impecabil, nu miros decat a lemn, sunt finisate perfect, iar designul pare ales de un copil fiindca doar un copil le putea face atat de dragalase. Stiu ca prea suna a lauda, dar pur si simplu sunt perfecte! Fetele nu au luat niciodata lectii de chitara sau pian, dar se descurca de minune sa cante Oac-oac diri-diri-dum acompaniindu-se de noile lor instrumente.

Elcokids e un magazin online pentru copii de unde puteti comanda cam tot ce-i trebuie unui copil – de la patut si carucior, incaltamintea perfecta, plusuri, papusi sau jucarii pentru bebelusi, pana la ochelari numai buni pentru cei mai mici ochisori. Alaturi de Little Dutch pe elcokids gasiti si alte branduri de jucarii cunoscute pentru calitatea lor precum papusile Llorens, mingile Waboba, papuceii Rose et Chocolat ochelarii de soare Shadez, minunatii pentru bebelusi de la Dolce sau produsele de la Orange Tree Toys.
Ii gasiti si pe facebook – elcokids – unde va asteapta cu vesti despre promotii sau concursuri tentante.
Impreuna cu Natalie si Amelie le multumim celor de la Elcokids pentru cadou! Ne plac pana in Olanda si inapoi! 🙂

Cu muzica in surdina(fiindca au inchis usa la camera lor),
MamiFlorentina

Început de săptămână

Încep această săptămână
Cu 3 pupici primiți cadou,
E semn că va fi una bună
Și-mi vine s-o încep din nou!

Îmi pup și eu copiii apăsat,
Îi dau și soțului replay la pup,
Mă-mping cu toții jos din pat
De mic dejun să mă ocup!

Se râde și se papă bine,
Așa e în vacanța mare!
Sper că așa e și la tine
O zi cu zâmbet și cu soare!

Placintele lui tati

Pentru ca in timpul anului scolar nu am control 100% asupra meselor copiilor, incerc sa compensez in vacante cand mancam cat mai sanatos si mai bio cu putinta. Asa se face ca ieri m-am gandit sa le fac placinte pentru cand vin de la hubul de vacanta unde merg zilnic de la 13 la 18. Am cumparat biosenii, am facut aluatul si l-am lasat sa creasca, am amestecat branzica cu un ou proaspat si galben precum parul lui Amelie, cu zahar, jumatate din semintele unei pastai de vanilie si coaja de lamaie bio, apoi cand aluatul a crescut frumos am modelat 10 placintele frumoase si le-am mai lasat putin la caldurica sa mai creasca nitel. Le-am dezmierdat cu galbenus amestecat cu laptic si le-am pus in cuptor pentru 60 de minute… doar ca eu aveam doar 50 de minute! Trebuia sa merg dupa fete asa ca setez timer-ul la cuptor si ii spun lui tati sa-l opreasca dupa 10 minute, cand va auzi alarma.
Ajung la Hub si iau puii care vor sa ramanem putin afara la joaca.
-Tati de ce nu vine cu noi? intreaba Nati.
-Aveam ceva in cuptor, tati a ramas in casa sa-l opreasca!
Dupa o ora de fugareala prin iarba de langa bloc le conving sa mergem in casa.
-Mmmmm! Ce bine miroase! Spune Nati imediat de intra in casa.
-A placinte? intreaba Ami.
-Da, le-a facut tati, ii zice Natalie.
-Da, eu le-am facut, apare tantos si tati!
-Tati stie sa faca placinte bune, zice Natalie! Cand o sa ma casatoresc o sa-mi aleg un sot care sa stie sa gateasca!
-Si eu o sa-mi aleg un „hoţ” care sa stie sa faca placinte… o completeaza Amelie!
-„Un hoţ”? intreb eu!
-Da, un „hoţ” asa ca tati!

Ne-am amuzat cu totii, ne-am spalat pe maini si am mancat cu totii din placintele lui tati cu un pahar de lapte covasit. Pregatisem si un orez cu ficatel de vitel, dar nu a mai vrut nimeni… Cam asa e cand ai fete – sunt „fetele lui tata”! Mami munceste jumatate de zi sa le pregateasca placinte, tati ramane sa inchida cuptorul si fetele ii atribuie toate meritele! :))

Cu drag de ultimile cuvinte stalcite si de-al meu „hoţ” care face placinte in 10 minute,
MamiFlorentina