Stiti voi frati care nu se cearta?!

Zilele trecute mi-a scris o mamica intrebandu-ma daca si fetele mele se cearta fiindca ea s-a saturat sa le auda contrazicandu-se. Copiii mei nu se cearta „deloc” – se cearta „tot timpul”! Toti fratiorii se cearta si toti parinti suporta cu greu asta, nu numai fiindca zgomotul de fond dat de prezenta in casa a piticilor, iese din categoria zumzet si intra in aceeasi categorie cu zgomotul facut de o bormasina, de masina de gunoi la ora 6 dimineata, de centrifuga unei masini de spalat care nu a fost bine reglata, de vecina care face snitele pentru un pranz intarziat, de un catel isteric deranjat de o pisica, si lista poate continua, dar sunt sigura ca ati inteles unde bat! :))
Da, si copii mei se cearta si uneori ma deranjeaza asta si atunci stiti ce fac?! Vad partea plina a paharului si imi spun ca daca se cearta inseamna ca se joaca impreuna si asta mi-am dorit cand am vrut 2 copii – sa se joace impreuna. De cateva luni ma bucur, in sfarsit, de avantajul de a avea 2 copilasi – in sfarsit se joaca singure. Ma mai cheama doar cand apar neintelegeri, uneori nu ma cheama – ma duc eu fiindca situatia pare grava, si intradevar am nimerit in toiul unor adevarate drame:
– Ce s-a intamplat, de ce plangeti?
– Nati mi-a spus ca desenul meu e urat!
– Ami nu m-a lasat sa o invat sa isi scrie numele, de asta e urat!
sau:
– Ami vrea papusa cu parul rosu, dar eu am ales-o prima!
– Dar uite, aveti doua papusi cu parul rosu!
– Dar aia e cu parul rosu si cret!
sau:
– Nati m-a tras de par!
– Dar tu ai vrut sa ne jucam de-a coaforul!
sau:
– Ami nu-mi da si mie culoarea verde!
– Fiindca ai spus doar „te rog”, nu „te rog frumos!”
sau:
– Ami nu vrea sa stranga jucariile!
– Vreau, dar mai tarziu!
sau:
– Nati mi-a furat catelul!
– Dar Ami nu se mai juca cu el!
– Fiindca dormea!
sau:
– Nati ma deranjeaza!
– Eu doar cant!
– Dar eu nu stiu cantecelul asta!

Da, eu nu stiu cum fac fata cei mici cu atatea probleme pe capul lor! E normal sa se mai ajunga la neintelegeri cand petreci atat de mult timp cu altcineva – cum as mai aprecia eu momentele lor frumoase impreuna, cand le aud razand, cantand sau jucand cate un rol haios, daca nu ar avea si micile lor certuri?!

Imi aduc aminte ca intr-o zi le-am spus:
– Mai copii, ma doar capul de cat v-ati certat azi! Voua v-ar place daca mami si tati s-ar certa asa mult cum va certati voi?
– Dar si voi va certati mami, chiar azi v-ati certat!
– Nu ne-am certat Nati, de ce spui asta?
– Ba da, i-ai spus lui tati sa nu mai puna Nutella in frigider ca tie nu iti place rece si el a zis ca lui asa ii place, si apoi tu i-ai spus sa ia doua borcane data viitoare si…
– Si? Ce-a zis tati?
– A ras si a zis ca o sa ia patru!
– Asta nu e cearta Nati!
– Mami?!(a aparut si Ami) Vreau paine cu Nutella!

Dragi mamici, copiii vostri nu se cearta, doar convietuiesc! Stiu ca e greu, dar daca nu auziti cuvinte precum „sange”, „cucui”, „dinti pe jos” asteptati 3 minute pana sa lasati cartoful si cutitul de curatat pe blat si sa alergati in camera lor, de cele mai multe ori se rezolva de la sine si daca nu, peste alte 30 secunde apar in bucatarie! Copiii nu au resentimente si nu cunosc orgoliul, din fericire pentru ei orice impacare e una reala, asa ca pot fi cu adevarat fericiti jucandu-se impreuna la 2 minute dupa ce s-au certat, pentru copii primeaza bucuria.

Pe modulul „lasa-i ca rezolva singuri!”,
MamiFlorentina

#cearta #frati #copiiimeiseceartamereu

Cand m-am apropiat de oglinda :)

Ieri am sters oglinzile dressingului si fiindca batea soarele tare m-am speriat – pur si simplu mai aveam putin si imi cresteau inca un rand de sprancene :). Las laveta si fasul de geamuri jos si ma duc la baie sa iau penseta. Deschid sertarul unde stiam ca e si am un deja-vu – o mai cautasem o data acum doua saptamani, inainte sa plecam la mare. N-am gasit-o nici atunci, de fapt nici n-am cautat-o prea mult fiindca am dat peste unghiera copiilor si m-am dus sa le tai unghiile :)).
Cred ca i-am schimbat locul, imi zic, si ma pun pe cautat peste tot – sertare si sertarase, portfarduri, cos de clame pentru par, in dulapul cu prosoape si pe dedesubtul lui – nimic! Sun sotul:
– Iubi, te poti opri la Fyps, te rog!
– Da, ce-ti trebuie?
– Ia-mi o penseta, nu stiu ce-am facut cu a mea!
– E la mine! Zice Natalie, care auzise conversatia mea cu tati.
– E la tine? De ce e la tine, ce faci tu cu penseta?
– E in cutia cu margele de la Ikea(margele termoadezive). Mi-ai dat-o tu cand am facut martisoare impreuna ca sa repar briosele strambe, nu stii?!
– Doamne, ti-am dat-o in martie?
– Nu mami, in februarie! In martie am dus martisoarele cu Mickey si buburuza, si ratusca, si inimioara si trifoiul… la scoala!
– Am inteles!
Ii spun sotului ca nu-mi mai trebuie penseta si raman muta cu un ranjet tamp pe chip:
„Deci nu m-am mai pensat din februarie?!” :))

Proaspat pensata,
MamiFlorentina

Niciodata nu o sa-ti spun ca imi e greu copile!

Tabietul nostru de vacanta implica doua reprize de joaca afara – una dimineata, pana la masa de pranz si a doua dupa-amiaza pana la cina(una mai tarzie vara). Ieri dimineata fetele au tras o fugareala pe cinste cu ceilalti copii, asa ca dupa ce au mancat de pranz au adormit, amandoua. M-am bucurat de linistea nesperata de dupa amiaza, in schimb, seara, cand a venit momentul somnicului, minunea cea mare nu reusea deloc sa il prinda pe Mos Ene si sa-l aseze frumos pe gene. S-a tot plimbat prin bucatarie sa bea apa, la baie pentru pipi si la noi in dormitor pentru extra pupici. La un moment dat o aud din nou la baie si merg sa-i dau un pupic:
-Tot n-a venit Mos Ene?
-Nu, mami… nu vrea deloc sa vina! Dar de ce ai picioarele asa?
Aveam venele picioarelor umflate dupa o zi caniculara si obositoare, cu mult stat in picioare.
-Mi-am pus o crema si asa mi se fac venele de la crema.
-Dar nu te dor?
-Nu, deloc! Cum sa ma doara?!

Sunt genul care se plange, ca-s obosita, ca ma dor picioarele, ca vreau un moment de respiro, ca n-am apucat sa-mi beau cafeaua, ca n-am timp sa-mi cumpar sandale sau sa-mi vopsesc parul, ca m-am saturat de trezit cu noaptea-n-cap, ca mi-e greu sa gatesc/lucrez/fac curatenie/dorm cu intreruperi, ca as citi si eu o carte care sa nu inceapa cu „a fost odata ca niciodata”, ca nu mai pot sa fac kilometri cu un copil in brate, unul de mana si ceva jucarii pe la subrat, ca mi-ar place sa am si eu rochia frumos calcata mai mult de 2 minute sau pantalonii albi nepatati mai mult de 5 minute, ca mi-as pune tocuri si cu alta ocazie decat la sedintele cu parintii, ca nu-mi place sa fierb paste la repezeala dupa ce am fiert si descantat 3 ore o ciorba, ca as sta sa citesc o revista cu o ciocolata calda langa fara sa vina un pitic sa ma intrebe „ce-i aia… dar aia?!”, etc. Da, ma plang… sotului, prietenilor, mamei, soacrei, cumnatei, etc. dar NICIODATA copiilor! Copiii mei nu vor sti niciodata ca mi-a fost greu! Da, e greu sa fii parinte, dar m-am ales cu titulatura „mami” de buna voie si nesilita de nimeni, asa ca ar fi bine sa imi asum toate momentele grele!
De ce sa-i spun copilului ca ma dor picioarele fiindca nu am apucat sa stau jos toata ziulica? Ce poate face el? Asta doar l-ar intrista. De ce si-ar dori o mamica sa-i dea motive in plus de suparare copilului? Parca el nu are atatea griji si suparari pe cap – ca nu gaseste osul catelului Lego, ca nu reuseste sa coloreze fara sa depaseasca linia neagra, ca nu-i plac sosetele verzi, ca vrea mai mult de 1 patratica de ciocolata, ca nu-i place ca Plusica are un dinozaur albastru si nu verde, ca nu-si gaseste furnica pe care a pus-o in buzunar afara, ca puzzle-ul e prea greu, ca iar nu are varf la creionul roz, ca ii trebuie la baie desi n-a terminat castelul din cuburi, ca i s-a terminat bateria la pian, ca nu reuseste sa o pieptane pe Barbie, etc. Spuneti si voi, cand ai atatatea probleme serioase cum sa-ti mai faci griji si pentru mami?!
Nu ma intelegeti gresit, nu-mi cresc copiii intr-un glob roz cu sclipici in care nimeni nu le spune nimic negativ – stiu si ei ca oamenii au si momente grele, dar nu vreau sa se simta vinovati, fiindca pana la urma nu e vina lor! E alegerea mea sa ma implic si complic atat de mult! Copii nu pot fi vinovati de greutatile parintilor fiindca inocenta nu e, in nici un caz, compatibila cu vinovatia.
Pentru copii e o nevoie primara sa se simta iubiti si doriti si, din punctul meu de vedere, e singurul mesaj care trebuie sa il primeasca de la parinti. Asa le cladim o incredere de sine solida si ii ajutam sa devina adulti echilibrati si fericiti.

Nu dati vina pe ei!

In vacanta mare,
MamiFlorentina

Cum bagi foamea in copii

Incep prin a va spune ca acesta NU e un post reclama, doar vreau sa ajut si alti parinti ai caror copii nu mananca mai nimic!

Stiu ca nu suna prea poetic titlul, dar exact asta cautam eu acum 2 saptamani cand mandrutele mele nu mancau mai nimic. Ambele au avut rujeola, iar lipsa poftei de mancare e un simptom al bolii. Cu puiul mare nu-mi faceam griji, are 6 ani si 22 kg, dar pisoiul mic e e slabut – 4 ani si 14 kg. Sun pediatrul si intreb ce sa le dau ca nu papa mai nimic. Cavit imi zice medicul fetelor. Aaa, Cavit – asta le-am dat si dupa varsat de vant si a functionat! Trimit sotul la farmacie dupa caramelele vitaminizante si ma suna sa-mi spuna ca nu se mai gasesc.
-Cum sa nu se mai gaseasca, am luat acum 2 ani! 🙂 Te rog mai cauta!
Dupa un tur al farmaciilor din oras a ajuns acasa cu 1 cutie Cavit cu gust de ciocolata si 1 cutie Cavit cu gust de caise. Sunt bune la gust si copii le vad ca pe un desert nu ca pe un medicament, asa ca in fiecare dimineata dupa micul dejun si-au primit bucatica de ciocolata cu calciu si vitamine. Nu stiu alte vitamine pentru copii cum functioneaza, dar pentru noi acestea dau rezultate imediate. Mai exact matisorii mofturosi si pretentiosi se transforma in niste monstruleti infometati care papa tot-tot-tot si orice-orice-orice!
Genul acela de foame care ii face sa spuna in parc la tobogan ca vor acasa ca le e foame, genul acela de pofta de mancare care ii face sa cante la restaurant „Sa vina mancarea! Sa vina mancarea!”, genul acela de foame care ii face sa nu mai aleaga legumele din ciorba, fasolea verde de langa gratar, ardeiul de pe pizza, ceapa sin salata, etc.

Nu sunt adepta suplimentelor de vitamine in dauna unui regim alimentar sanatos si variat, dar cand trebuie intervenim si cu suplimente si la noi acum a fost cazul. Si eu si tati ne amuzam teribil de pofta lor de mancare – pur si simplu sunt ca niste lupisori infometati si cand ajung in fata farfuriei papa nu gluma, asa cu doua maini, cu pofta si pleoscaieli!

Doua lucruri ma rog acum: unu – sa nu le mai vad asa fara apetit vreodata si doi – sa nu dispara Cavit-ul de tot!

Pusa pe ingrasat omuletii,
MamiFlorentina

Pufănel – jucării altfel

Zilele trecute ne pregateam sa iesim la inghetata(ele, eu la un cappuccino:). Era cam pe la ora 3, ora aceea cand copii altor parinti(mai norocosi) dorm 🙂 si ne suna Domnul Curier sa ne anunte ca avem un colet. Asteptam asa in sandalute curierul cu gandul ca lasam coletul si ne vedeam de-ale noastre – ravneam dupa cafeaua mea cu spuma si lapte! Ajunge coletul, o cutie mare.
– Ce e in cutie? intreaba blonduta.
– Vedem cand ne intoarcem! Hai, hai la inghetata… si cafea!
– Nu, hai sa vedem mai intai ce e in cutie, spune satenuta.
– Ok!
Deschid cutia si tup! tup! Doi iepuroi cu urechi moi sar din ea! (sigur nu mai ajungem la cafea!)
– Mami, putem sa-i luam cu noi la inghetata?
– Oh da, cum sa nu! Hai sa mergem!
– Mami, dar iepurasii nu papa inghetata! Avem nevoie de niste morcovi!
– Puiule sunt sigura ca si lor le place inghetata, mergem?!
– Nu, am invatat eu la gradi, papa morcov si varza! Ne dai un morcov?
– Aduc un morcov de la ferma voastra?
– Nu mami, aia sunt de cauciuc, iepurasii nu papa morcov de cauciuc!
(deci, sa va notati pe undeva, in caz ca nu stiati – iepurasii din panza moale nu papa morcovi de cauciuc)
– Ok, spalam 2 morcovi!
– Din aia tineri mami, nu din aia de supa!
– Am inteles… tineri sa fie! (la mine doar gandul ca beau cafea ma face zen)
Am spalat morcovii, am luat iepuroii si am plecat la inghetata! Si stiti ceva, copii aveau dreptate – iepurasii nu papa inghetata! 🙂
Sa va povestesc despre iepurasii acestia haiosi si frumosi, pe care fetele i-au botezat „Pufanel” si „Pufanica”:
Sunt pernute decorative de la Pufanel.ro si ne-au adus multa, multa voie buna in casa. Fetele iubesc iepurasii si jucariile moi si bune de imbratisat asa ca surpriza de la Pufanel a fost pe gustul lor. In plus in cutie mai era si o coroana mare, la fel de moale si imbratisabila, cu roz si cu un mesaj clar ca e pentru printese – „Princess”.

Ce mai gasiti pe Pufanel.ro in afara de iepurasi care nu papa inghetata? Gasiti lucrusoare frumoase, modele unicat, decoratiuni facute pe comanda, perfecte pentru casele cu copii. Iata cateva exemple: ghirlande din panza, fotolii puf, litere textile, pernute si plusuri – catelusi, pisici, broscute, iepuroi, stelute, norisori pufosi, sau ce va mai trece prin cap! Materialele folosite sunt 100% safe pentru mititeii casei, moi, viu colorate, lavabile, cusute fara cusur. Ce mi s-a parut mie genial este ca puteti perosnaliza o jucarie/decoratiune moale pentru copil(si nu numai) alegand o combinatie anume de materiale sau chiar folosind o hainuta, paturica veche, dar de care va leaga amintiri dragi. Tot geniale mi se par si pernele de colorat pe care cei mici le pot personaliza dupa placul inimii. Fetele au mai observat ca pernutele de la Pufanel sunt parfumate si asta le-a incantat, da, au un parfum subtil de pudra de bebelusi.

Asadar:

-Vrei să știi ce-i Pufănel?
E cel mai vesel cățel,
E un iepuraș poznaș
Sau pisoiul drăgălaș.
E un arici cu țepii moi,
Sau vulpița din zăvoi.
E-un dinozaur aiurit,
Sau un șoricel grăbit.
Un elefant în 3 culori
Sau puișorul unei ciori.
E o girafă din bumbac,
Ori broscoiul de pe lac.
Zi-mi, ai înțeles, sau nu?
-Pufănel e ce vrei tu!!!

In afara de faptul ca au dus mogaldetele cu urechi la gelaterie, le-au dat morcovi la umbra unui visin, le-au asezat frumos pe canapea langa pernutele noastra plictisitoare, apoi le-au luat de acolo ca sa le serveasca un ceai, pentru ca pe urma sa le foloseasca pe post de scaunel moale cat si-au baut ele ceaiul. Si fiindca au baut mult ceai a trebuit chiar sa-i puna la olita, iar drumul pana la olita l-au facut cu caruciorul papusilor. Urecheatii s-au incadrat asadar perfect in familia noastra. Fetele ii iubesc atat de mult incat nu ii lasa seara pe canapea sa doarma singuri, ci ii iau cu ele in patut. Si fiindca au ajuns la noi cand ne pregateam de mers la mare, iepurasii au avut parte si de prima lor vacanta la mare. I-am tinut frumos la umbra sub umbrela si i-am lasat sa simta nisipul cald cu urechile lor lungi. Am vrut sa le facem si baie, dar le-am uitat colacii iepuresti acasa! Asta da viata de iepuroi!

Tot pe Pufanel mai gasiti articole de parenting – frumoase si utile, iar pe pagina de facebook Pufănel o comunitate de parinti veseli, iubitori de pufosenii.
Pernutele acestea in forme dragalase, ce pot fi facute pe comanda, mi-au adus aminte de perioada de bebelusenie a fetelor. Ambele au avut cate un obiect de atasament – Nati s-a atasat de paturica ei din lana merinos, zisa si „Pica”, iar Ami de un plus, zis si „Titi” pe care Nati i l-a pus in patut cand avea cam 4 luni. Atat paturica, dar si plusul au fost mai peste tot cu noi pana cand fiecare puisor a facut cam 2 anisori si jumatate si le-a trecut atasamentul. Daca pentru paturica am reusit sa ii gasesc o dublura fiindca era comandata online, pentru jucaria lui Amelie, nu. Era un plus de cand era Nati mica asa ca la magazin ne-au zis ca e „din colectia veche” si tare greu ne-a mai fost fiindca nu aveam cu ce sa o inlocuim cand o spalam. Daca as mai avea un bebelus i-as pune in patut o jucarioara bine aleasa, lavabila si comandata in dublu exemplar ca sa fiu sigura ca o putem spala fara sa-l suparam pe cel mic.
Multumim Pufanel, ne-ai inveselit casa, chipurile si inimioarele!

Cu drag de iepurasi,
MamiFlorentina

Eu si ciocolata :)

Daca veti auzi intr-o zi la stirile de la ora 17 ca o persoana a ajuns la urgente cu supradoza de ciocolata sa stiti ca eu sunt! Imi place atat de mult ciocolata incat evit sa o cumpar – ca sa nu mananac prea multa! Zilele trecute ne-au vizitat niste prieteni si au venit cu daruri, jucarii micutelor, un vin pentru tati si o cutie mare de ciocolata pentru mine. I-am primit, i-am imbratisat, apoi mi-am pus ochii pe cutia de ciocolata si nu m-am putut abtine sa ma gandesc ca dupa ce vom lua cina, ei vor pleca, copii vor fi in camera lor la nani, iar eu… eu voi fi in pat cu toata cutia aceea de praline!
Mai mult ca sigur ciocolata e viciul meu! Am incercat sa o inlocuiesc, dar nimic nu-mi aprinde un becusor roz si sclipicios in acea parte a creierului responsabila cu fericirea. Mi-am zis ca o sa beau vin – un pahar de vin seara o sa-mi faca atat de bine! Are resveratrol, vitamina C, calorii putine, face bine la inima, la viata de cuplu, merge deopotriva in timpul mesei sau dupa, la televizor, nu trebuie baut pe ascuns de teama ca vor cere si piticii, te racoreste sau te incalzeste cand e cazul. Am inceput cu rosu, apoi alb, apoi rose – nu mi-a placut! Pur si simplu toate imi par amarui, urat mirositoare si acide. Asa ca m-am intors la ciocolata! 🙂
In zilele cand am nevoie de un rasfat, dupa o zi obositoare, sau ca sa incununez o zi minunata – culc mandrutele, trec pe la frigider, imi iau doza de fericire si ma duc in pat. Primul rand din tableta il rontai verificandu-mi email-ul si raspunzand la mesaje, al doilea in timp ce urmaresc serialul de pe Netflix si al treilea cand vine si tati. De cele mai multe ori mai ramane „ceva” din tableta. La inceput ramanea pur si simplu pe noptiera, asa ca sa visez frumos :), apoi a aparut Nati in viata noastra! Cand avea cam 1 anisor jumatate a venit la mine, foarte precipitata si incantata strigand „ciocio!”. Tati ii aducea din cand in cand cate un baton de kinder din care primea cam 1cm patrat :). Bucatica aceea minuscula o lumina la fata :).
-Ii spun lui tati sa iti aduca „ciocio”!
-Ciocio-ciocio – continua sa zica micuta, tragandu-ma dupa ea!
M-a tarait pana in dormitor, in dreptul noptierei unde a descoperit prima ei comoara – un ambalaj cu 2 patratele de ciocolata. Si acum am in minte fetisoara ei strengara, roz si voioasa. Am luat o patratica, m-am „sacrificat” si am muscat cam 80 din ea si i-am dat ei restul. A fost prima(si ultima) data cand a mancat ciocolata dimineata! Cum sa nu iubesc ciocolata cand uite ce amintiri mi-a creat?!
Dupa aceasta „patanie” nu am mai adormit cu ciocolata pe noptiera… o puneam in sertar. Nati isi prinsese degetelele la un sertar din bucatarie asa ca se temea de sertare, nu umbla la ele, deci multa vreme ciocolata a fost in siguranta acolo.
Apoi a aparut si Ami in viata noastra si ea e matinala si curioasa, asa ca imediat ce a invatat sa se dea jos din patut si sa vina la noi in dormitor ne-am si trezit ca umbla si in sertar… „Noroc” ca prima data cand mi-a descoperit locul secret de tinut ciocolata, in sertar era doar un ambalaj gol – „uite e gol” ii zic eu bucuroasa! „Gol” zice si ea nedumerita! Dar Amelie nu se lasa cu una cu doua, asa ca un prim loz necastigator nu au facut-o sa nu mai joace la loto si in fiecare dimineata deschidea sertarul curioasa. Nu dupa mult timp norocul i-a suras si a gasit cam jumatate de tableta de ciocolata, pe care a scos-o din ambalaj in timp ce eu incercam sa mai stau 2 minute cu ochii inchisi, si si-a indesat-o in gura satisfacuta. Fosnetul ambalajului m-a facut sa dechid ochii fix in momentul cand un purcelus roz imi manca ciocolata: „nu e buna!” ii spun eu „buna” spunea ea, „o sa te doara burta, e prea dimineata, hai la titi!”, „nu!”… cui ii mai trebuie lapte cand are ciocolata?!
Dupa ce am fost pradata pentru a doua oara de ciocolata mi-am zis ca trebuie sa ii gasesc un loc mai bun… desi daca ma gandesc mai bine cea mai la indemana solutie ar fi fost sa desfac tableta din bucatarie, sa arunc ambalajul la cos si sa termin tableta ca sa nu mai las „urme”. Glumesc! Deci, pe noptiera nu mai putea ramane, in sertar nu mai putea ramane, asa ca am inceput sa o ascund sub pat. 🙂
Multa vreme a stat acolo in siguranta, pana ieri cand fetele se jucau de-a v-ati ascunselea si Natalie s-a gandit sa se ascunda sub patul nostru. „Mami! E o ciocolata aici!”… „OOO, nu! unde o sa o mai tin de acum inainte?!”.
Voi unde va tineti ciocolata? :))

Cu cioco-n cap de dimineata,
MamiFlorentina

Cel mai bun copil!

In drum spre magazinul de unde cumparam de obicei lapte, trecem printr-un parculet cu cateva banci, o fantana arteziana si, din cand in cand, cu artisti stradali care insufletesc micul parc cu muzica lor. Mereu copiii imi cer bani ca sa puna in cutia artistilor care canta fie la vioara, fie la chitara, acordeon sau muzicuta. Mereu le-am dat si ne-a bucurat initiativa lor de a darui si celorlalti. Ieri eram in drum spre magazinul de lapte cu fetele, cu cat ne apropiam se auzea muzica, de data aceasta un acordeon.
-Mami, cred ca e domnul cu acordeonul la fantana, imi zice Natalie.
-Da, se aude un acordeon.
-Mami?
-Da!
-Mami, as vrea de data asta sa ii dam 10 lei!
(de obicei le dadeam cate 1-2 lei sa puna in cutie)
-De ce puiule?
-Pentru ca prea putini oameni ii dau! Mereu cand merg sa ii las banii are cutia goala!
-Nati nu cred ca trebuie sa te ingrijorezi! Sunt sigura ca exista suficienti oameni buni care ii lasa banuti in cutie. Cred ca ii ia el din cutie si ii pune in buzunar!
-Da, da mami! II strange ca sa nu-i ia vantul, ca banii sunt tare usori si i-ar lua vantul!
-Exact! :)))

Asa e Natalie! Un copil care vede si imparte bunatate! Un copil prea empatic, dupa parerea mea, pentru varsta ei. Un copil care imi face adesea inima sa creasca precum cozonacul bine framantat de atata mandrie cand e generoasa, miloasa, empatica!

Imi amintesc acum ca in perioada Craciunului s-a pus intr-o noapte pe plans cu lacrimi mari, de crocodil, din cauza colindului pe care il invatase la scoala, mai precis din cauza versului „Caprioare n-au vanat, si-au vanat un iepuras.”
-Mami, cum sa vaneze cineva iepurasii?! Eu cred ca ar trebui sa mearga la inchisoare!
-Dar merg puiule, ii spun eu, incercand sa o linistesc!
-Si stau mult acolo?
-Da stau mult, ca sa se invete minte si sa nu mai vaneze!
-Mami, dar daca stau prea mult, familiilor lor o sa li se faca dor de ei!
-Hei, nici chiar atat de mult!
-Doar cateva ore, nu?!
-Exact! :)))

Eu m-am obisnuit cu empatia ei crescuta asa ca incerc sa o salvez din diverse situatii care i-ar activa-o, insa tati nu e asa de sensibil la sensibilitatea ei, asa ca o aduce intr-o zi de la after plansa tare:
-Ce-ai patit Natalie? De ce plangi?
-Am vazut un catel bolnav!
-Nati, linisteste-te, sunt sigura ca stapanii lui il vor duce la veterinar!
-Nu, nu-l vor duce, sunt saraci, aveau o casa veche!
(Asta e momentul cand i-am cerut lui tati explicatii – din priviri, iar el mi-a zis ca a uitat sa cumpere paine, si a fugit)
-Ce avea catelul puiule? Animalele sunt foarte rezistente, ele se vindeca mai usor!
-Nu se va vindeca fara medicamente, avea conjuctivita, cum am avut si eu!
-Da?! (conjuctivita?!)
-Da, tati mi-a zis!
-Sigura ca tati ti-a zis! Stii ceva, eu mai am crema pentru conjuctivita, mergi si scrie un mesaj pe o foaie si impreuna cu tubusorul de crema pentru ochi, o punem maine in posta.
-Ce sa scriu?
-Scrie: v-am lasat in plic crema pentru ochii catelului!
… Da, am pus plicul cu biletelul plin de inimioare, scris cu pixuri cu sclipici, si tubul de kanamicina in posta casei unde un dog argentinian avea probleme la ochi. Ce or fi zis oamenii cand or fi gasit remediul de la Natalie habar nu am. Sper doar ca scrisul ei stangaci le-a dat de gandit si nu i-au pus crema catelului.

Si astea sunt doar 3 exemple care imi vin acum in minte… Sunt mamica unui copil prea bun, si asta nu e usor!

Mamica de copil bun,
MamiFlorentina

Rodul meu

Eram doar un tufiș,
Fără de rod, fără de flori,
Până când, pe furiș,
Cerul mi-a dat lăstari buni, roditori.
Tufișul a înmugurit,
Apoi a înflorit
Și 9 luni întregi frumos a mirosit.
Apoi, că prin minune, tufișul a rodit!

O, rodul meu, ți-s recunoscătoare
Dintr-un banal tufiș, m-ai făcut roditoare!

Chiftelele lui mami

Se scoate cărnița din frigider
Și papucii lui Bărbie de după calorifer!
Pui carnea în bol și două ouă
Și fugi în living că plâng amândouă!
Te-ntorci și pui sare și cam atât
Fugi iar la una că o doare în gât.
Pui pâine din lapte și puțin piper
Și speli 2 mere bucuroasă că-ți cer.
Amesteci grăbită incredientele toate
Și-auzi că una are buba la spate.
Faci o chifteluță și iute la ea
S-a speriat că se-aude de-afară ceva.
O liniștești și faci încă trei
Te strigă iar, vrea în brațe s-o iei!
Cu chiu-cu văi sunt gata toate,
Îți spui în gând „hai că se poate!”.
Masa e gata, le chem și pe ele:
-Noi vrem macaroane, nu vrem chiftele!

Oricum imi dai doar o patratica!

Amelie, mezina, e un copil matinal. Asa a fost mereu, ea e desteptatorul casei. Acum de cand se lumineaza mai repede, la ora 6 vine la noi in dormitor sa ceara laptic. Am incercat de toate – sa o ducem inapoi in camera ei – in 3 minute e inapoi; sa o luam langa noi in pat – in 3 minute se da jos ca sa ma taraie in bucatarie; i-am promis luna de pe cer – nimic – copilul e fresh si nu mai vrea la nani!
Aseara tati ii da pupic de noapte buna si initiaza o negociere:
-Ami, daca maine dimineata nu te mai trezesti asa devreme o sa iti iau o ciocolata mare-mare!
-Cat de mare?
-Cam asa! (arata tati vreo 60 cm de ciocolata)
-Nu vreau, zice pitica sigura pe ea!
-Nu vrei o ciocolata asa mare-mare? Din aceea mov, cu vacuta!
-Nu tati, nu vreau, chiar nu vreau!
-De ce, intreaba tati socat.
-Fiindca oricum o sa imi dai doar o patratica din ea!

Ce poti sa mai zici? Nimic!

Amuzata,
MamiFlorentina