2 copii

Deschide-ți brațele
Și cheamă-mă la tine!
Mângâie-mi spatele,
E atât de bine!
Zi-mi cu voce caldă
Că mă iubești nespus,
Du-ți mână și ți-o scaldă
În părul meu prins sus!
Acum sunt liniștită,
Nimic nu-mi trebuiește,
Zâmbesc fericită,
Mami mă iubește!

Zilele trecute tati aduce puiul mic de la gradi si fiindca mai avea treaba prin oras cobor eu jos sa o iau. Pup sotul si plec cu omuletul de 4 ani si aproape 14 kg in brate, pupacindu-l si adulmecandu-l cu zambetul pe buze. Pana la etajul 2 ma intersectez cu vecina de vis-a-vis care fara nici un alt avertisment ii zice micutei: „Da-te jos, pe mami o doare spatele!”.
„Cum?” imi spun eu in gand, nu ma doare nimic doamna! Ma uit la Ami, micuta vizibil timorata dadea sa planga. O linistesc zicandu-i ca nu ma doare spatele si ii zic doamnei ca „niciodata nu am avut probleme cu spatele.” Cum sa ma doara, de la 14 kg? Pai Nati are 22 si tot sta putin in brate la mine cand o iau de la scoala sau oricand cand vreau eu, sau vrea ea.
Nu-mi plac copii timorati si nici oamenii care timoreaza copii! Cum sa nu o tin in brate cand nu am vazut-o de dimineata?! Trupul meu tanjeste dupa mirosul si pielea ei inconfundabil de catifelata. O tin in brate deci si pentru mine, nu doar fiindca ridica ea manutele mici, grasute si roz cerand o imbratisare. Avem si o expresie pentru statul in brate cu pupici, cuvinte dulci si dragaleli – „La iubit”. Ambii omuleti vin la mine sau la tati spunand ca vor „La iubit”… si pe noi nu poate decat sa ne bucure asta. Nevoia de dragoste e una primara, cum altfel sa creasca un om fericit fara dragoste?!
Eu am crescut fara prea multe dovezi de dragoste si nu pot sa zic ca nu se vede asta… se vede din plin. Intr-o zi m-am trezit vorbind cu puiul mare despre asta:
-Mami, si pe tine te pupa bunica asa mult?
-Nu iubita mea, nu ma pupa!
-Dar te imbratisa?
-Nu, nici nu ma imbratisa!
-Dar iti spunea „te iu!”?
-Nu micuto, nu mi-a spus niciodata „te iu”!
-Inseamna ca nu era o mama iubitoare!
-Ma iubea in secret – ii zic eu, incercand sa salvez situatia! E prea mica sa stie ca nu in toate familiile dovezile de dragoste sunt ceva normal.
-Tu esti toata iubirea mea! imi zice ea cu compasiune!
-Si eu te iubesc, ii raspund cu ochii usor umezi!
-Eu nu o sa ma casatoresc niciodata, zice ea!
-Cum asa? Toti oamenii se casatoresc!
-Dar eu vreau sa stau cu tine, cu tati si cu Amelie toata viata!
-Poti sta cu noi chiar daca te casatoresti, o sa luam o casa mai mare si vom locui cu totii acolo!
-Atunci o sa ma casatoresc cu Rares!
Ce declaratie mai mare de iubire decat asta?!
Cred cu tarie ca iubirea fata de cei mici trebuie exprimata prin vorbe si gesturi, conteaza mult acum cat sunt mititei, ii face sa se simta iubiti, in siguranta, increzatori, si se va vedea si atunci cand vor creste, vor fi aulti impliniti, increzatori si pozitivi. Ca si copil nu am resimtit lipsa dovezilor de dragoste din partea parintilor, dar faptul ca m-am trezit vorbind despre asta cu copilul meu de 6 ani e clar ca este ceva care m-a marcat in mod negativ, o neimplinire, o durere surda si permanenta scoasa la iveala de o intrebare inocenta.

Spuneti „te iubesc!”, pupati, mangaiati, rasfatati si imbratisati, conteaza enorm!!!

Melancolica,
MamiFlorentina

Calea adevarului mi s-a parut mereu cea mai simpla – spui ce ai de spus si gata! Minciunile n-au fost pentru mine, sa mint insemna sa imi asum palpitatii, obraji rosii, nod in gat, blocaj… Da, am fost o persoana pe care te puteai baza ca spune mereu adevarul! Azi nu mai sunt asa! Copiii m-au invatat sa mint, sa mint cu nerusinare. Lor nu le pot spune mereu adevarul, fie sunt prea mici ca sa inteleaga, fie ii protejez, fie o fac pentru bine lor.
Sa va exemplific cu cateva scenarii cum ar fi daca nu i-as minti:

Scenariul 1:
-Mami, mami, iti place desenul meu?
-Nu prea… e mai mult o mazgaleala!
(Le mint mereu ca desenele lor sunt demne de cele mai mari galerii de arta si ca sa ma adancesc in minciuna le-am dus la cursuri de pictura pe chevalet. Profesorul, parinte si el la randul lui, ne-a spus ca sunt foarte talentate… asa e cu minciuna asta, te acapareaza si nu mai poti scapa de sub efectele ei!)

Scenariul 2:
-Mami, mami, ai timp sa te joci cu noi?
-Am timp, dar nu prea am chef!
(Aud intrebarea asta de zeci de ori pe zi, uneori la doar 10 minute dupa ce am facut improvizatie pe covor cu omuletii lego, animalutele de la circ, papusile barbie, etc. asa ca invoc ceva de lucru la calculator, treaba in bucatarie, sau „ceva important” de discutat cu tati)

Scenariul 3:
-Mami, ce faceti voi acolo in dormitor dupa ce noi mergem la nani:
-Pai, ce sa facem, mancam ciocolata, radem la un film si uneori il punem pe pauza pentru un danga-banga!
(Fosnete de ambalaje, chicoteli, foiala – normal ca au aparut curiozitati. Le-am spus ca imi desfac o vitamina si ca ne uitam la un fel de desene animate pentru oameni mari, o desene animate nostima ca sa visam frumos.)

Scenariul 4:
-Ce este in cutiuta asta?
-Prezervative!
(Faceam cumparaturi la magazinul de detergenti, copilul parea hipnotizat de fardurile puse spre testare, asa ca am cerut si prezervative. „Mami ce-s astea?”…”Ceva pentru tati”…”La ce ii le foloseste”…”La calculator, ca sa mearga mai bine!” :)))

Scenariul 5:
-Supa asta are doar rosii si cartofi, nu?
-Nu! Are si morcov, ceapa, usturoi, pastarnac, telina…
(Exsita la noi in casa doar cateva legume acceptate de cei mici, restul fac parte din categoria „secretul bucatarului”)

Scenariul 6:
-Mami oamenii care vaneaza iepurasi merg la inchisoare, nu?!
-Nu!
(Drama mare dupa serbarea de Craciun! Omuletul mare s-a necajit pana la lacrimi de la versul „caprioare n-au vanat si-au vanat un iepuras.”. Cum e posibil sa vaneze cineva iepurasi, fapturile astea asa mici si pufoase?! „S-a intamplat doar o data, de atunci nimeni nu mai vaneaza animale. In plus vanatorii au stat foarte mult la inchisoare!”. Nici nu vreau sa ma gandesc ca va veni o vreme cand va intelege ca puii nu se fac la fabrica si vacuta nu da carne tocata!)

Vai, o să-mi crească nasul mare ca în Pinocchio!
Cu sinceritate
MamiFlorentina

Imi iubesc copiii, dar trebuie sa recunosc ca uneori lucruri tare ciudate se intampla in jurul lor:
-De cand avem copii sub masa apar firmituri chiar si atunci cand nu mancam paine;
-Desi fac baie la 2 copii am mereu nevoie de 3 prosoape si 3 schimburi de haine;
-Sunt absolut sigura ca dupa ce le tai unghiile copii mei si le lipesc cumva inapoi, practic mereu tai unghiute;
-Cineva se joaca mereu cu jucariile lor: „-cine a imprastiat jucariile?” „-Nu eu!” -„Nici eu!”
-Sambata si duminica ambii copii sunt fresh la ora 6 dimineata, in timp ce de luni pana vineri nu reusesc sa-i trezesc la ora 7;
-Foamea copilasilor apare subit dupa ce strang masa;
-Copii mei dau peste cap teoria astrologilor conform careia sagetatorii si varsatorii sunt prieteni la catarama;
-am 2 copii dulci… la propriu – incleie tot ce ating;
-mezina mea oboseste dupa 3 minute de mers cu mami de mana si vrea in brate, apoi alearga 3 ore in parcul de joaca fara nici cea mai mica urma de oboseala;
-Copii mei gasesc o balta in care sa calce si dupa 1 luna de seceta;
-E suficient sa spun cuvantul ciorba si tricoul copiilor fetelor se pateaza;
-Copii mei gasesc cea mai scumpa jucarie din magazin si daca e ascunsa la raionul cu sosete;
-Copii gasesc o prostiuta de cumparat indiferent ca suntem la Farmacie, Dedeman, magazinul cu detergenti, magazinul de piese auto, etc.
-In casa noastra se intampla ceva cu expresiile de genul „hai la masa”, „mergem la nani”, „mergem in casa”, „imbraca-te”, pur si simplu sunetul nu se mai propaga pana la copii;
-„Va trebuie la toaleta? Iesim!” – „Nu!” … la 5 minute dupa ce am plecat din cladirea cu toaleta curata si parfumata copiilor le trebuie la baie!
-Bucurie sau suparare maxima cu aceeasi expresie „una si gata!” – daca au ciorbita auzul expresie ii face sa se lumineze la fata; daca se uita la desene animate si le spun acelasi lucru mai-mai ca le vine sa planga;
… Si lista de intamplari ciudatele din casa noastra ar putea continua la nesfarsit, dar trebuie sa merg sa pun copii la somn acum… ca sa adoarma peste 2 ore! :))

Pusa pe glume,
MamiFlorentina

Intri în bucătărie
Și calci pe o jucărie,
Nu te înfurii, deși te doare,
Dar nu-i motiv de supărare!

În camera lor e teren minat,
Cum o s-ajung până la pat?!
Merg cătinel, câte un pic,
Vreau să îi trezesc cu pupic!

Îi vezi la ușă cu mâinile pline,
Toate or s-ajungă în geantă la tine.
Am geanta mare, încap și ele
Plușuri și plastic, sunt ușurele!

Așa e viața când ai copii,
Oriunde-s ei, sunt și jucării!
Dar ține minte că într-o bună zi
Îți va fi dor de strâns jucării!

Era o dimineață (era sa spun linistita :))) normala in casa noastra: puii si-au mancat fulgii cu iaurt si se jucau in camera lor, eu si tati, in birou, inca mai aveam cafea in cana si stateam cu cate un CSS deschis. In „linistea” diminetii se ude „Auuu, m-am lovit!”. Era un „au” nervos nu unul de durere asa ca nu m-am precipitat sa ajung la ele:
-Ce ai patit Ami?
-M-am lovit la degetel cu un lego!
-Hai sa iti dau un pup!
-Nuuuu! Nu vin fiindca e vina ta! De ce nu mi-ai spus sa fiu atenta?!
-Ai dreptate, e vina mea si imi e asa rusine ca uite nici cafeaua nu mai e prietena cu mine, mi-a zis ca nu mai vrea sa o beau!
-Hihihi, cum sa nu vrea cafeaua?! Cafeaua nu vorbeste!
….si uite asa cu putin umor am scapat de ceea ce semana cu o criza de nervi plus plans la omulet.
Ami e mofturelul casei, asa e ea, ne-am obisnuit! Nu mai e la fel de mofturici cum era odata, dar tot se supara si plange des. Spre deosebire de tantrumurile de la 2-3 ani acum nu mai tipa, doar plange, face o mutrita specifica si ne „ameninta” ca nu mai este „pietena” noastra! Ce a fost de la 2-3 ani am incuiat intr-o cutiuta si i-am dat cheia lui tati sa o puna bine(el e uitucul casei:))!
Acum de cand e mai mare am vazut ca umorul functioneaza perfect ca si scut „antilacrimioare”. Cand face mutrita stim ca imediat 2 lacrimi mici-mici or sa-i apara sub ochisori. Iata doar cateva exemple de glumite care readuc imediat calmul la noi in casa:
„-Vai ce lacrimi cleioase ai, tu plangi suculet?
-Uite ce lacrima mici – sigur ai un pitic acolo in ochisor care scoate lacrimile cu o pipeta mica-mica!
-Vai iti curge si nasul, repede-repede sa o sun pe doamna doctor sa ne dea o reteta pentru mucisori!
-As vrea si eu sa plang, hei ochisorilor dati-mi niste lacrimi!
-Tati adu-mi repede un lighean ca Ami face inundatie!
-Cine-i cel mai suparat chiar acum! Eu sunt, eu sunt!…si acum cine-i cel mai vesel?!
-Hai-hai vino aici sa punem lacrimioarele la busuioc, ca nu l-am udat demult!
-Uite o lacrima la stangul si cu o lacrima la dreptul – adica 5 lacrimi!”
Pentru copii nu trebuie sa ai umorul lui Jean Paler, e suficient sa inventezi o aberatie legata de ceva din jur, de moment, de ce a declasat supararea si micutii reactioneaza, poti face o fata haioasa, le place sa ne corecteze asa ca poti gresi intentionat ceva, te poti preface fricos(cei mici au impresia ca noi suntem neinfricati), poti sa te ascunzi, poti sa faci orice starneste rasul si transforma mutrita in chicote de ras! Va asigur ca rasul e mai puternic decat supararea si ca odata introdus in atmosfera nu va lasa supararea sa revina… cel putin nu in urmatoarea jumatate de ora (glumesc)!!!
Puilor le place jocul acesta, asa ca uneori ne copie si spun „trasnaile” noastre si la gradi sau la scoala, lucru care le amuza pe educatorare si invatatoare. Crestem copii cu simtul umorului si asta nu poate fi de rau!

Incercati cu incredere!

Glumeata,
MamiFlorentina

E doar un loc în lume
Magic, fermecat,
Și toate cele bune
Aici s-au adunat!

Aici durerea trece,
Cât ai zice „pac”,
Aici mă înțelege
Chiar și atunci când tac!

În brate la mama
E locul de poveste
Unde chiar și teama
Dispare far’ de veste.

Trece și supărarea,
La fel într-o clipită,
Când ii aud chemarea
Pe loc sunt fericită!

Cu bratele deschise
Zâmbind mă cheamă mama,
Alerg cu bratele întinse,
Îmi place „hai la mama!”.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma las de mancat peste! Saptamana trecuta ma suna sotul din supermarket sa ma intrebe daca vreau stiuca? „Vreau, cum sa nu!” zic eu pofticioasa. Imi inchipuiam deja pestisorul mancat cu sos de iaurt si usturoi.
Toti din casa sunt fani peste, chiar si mofturiciul mic papa cu pofta carnita alba si cu gust dulceag. Trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori aduce tati dorada la gratar alaturi de tot ce trebuie de la Bonito ca sa nu ma chinui cu curatatul si sa nu facem miros in casa.
A adus tati doi pesti frumosi, i-am pregatit, i-am dat cu sare, i-am uns cu ulei de masline, am adaugat cate o feliuta de lamaie si un catel zdravan de usturoi si i-am dat la cuptor. In 20 de minute pestele era rumenit, le-am pregatit puilor bucatele fara spini, am facut mamaliga si un sos light de usturoi(ca sa pape si micutele) si am sunat goarna pentru cina.
Tati si-a deschis un rose si in miros de peste am inceput sa mancam. Mai mancasem stiuca si stiam ca e delicioasa, dar de data asta aveam impresia ca mananc pastrav si nu din acela pescuit la musca…pastrav de crescatorie cu gust a piept de pui, sau mai bine zis fara gust si consistenta de sapun.
M-am suparat tare, fiindca nu era prima data cand ma aflam in situtia asta, mai patisem la fel si cu dorada si cu crap si cu alt soi de peste a carui denumire nu mi-o amintesc acum. Eram atat de suparata incat mi-am inchipuit ca sunt judecator si ca trebuie sa ii spun pedeapsa „pescarului” care a prins stiuca mea – „te condamn sa mananci toata viata numai mancarea de pestilor din crescatoriile de peste!”.
Sunt dezamagita, in curand nu o sa mai gasim peste cu gust de peste!

Suparata,
MamiFlorentina

Am pus pe hârtie
Ce vreau în noul an.
Poate, cine știe,
Nu vor fi scrise-n van!
Mi-aș dori din suflet să existe
Mere cu gust de ciocolată,
Toată lumea să le guste
Și să intre la dietă de îndată!
A doua mea dorință arzătoare:
Rate la bonele filipineze,
Iar rândurile lungi la creditare
Prin rate mici de tot să compenseze.

Anul 2019 a sunat la interfon si acusi-acusi bate la usa, dar eu nu sunt sigura ca vreau sa-l primesc fiindca mi-a placut atat de mult de 2018 incat nu l-as lasa sa plece. A fost un an plin, cu putine realizari, dar multe impliniri. N-am facut prea multe anul asta, dar m-am bucurat din plin de copii si de viata. Mi-am regasit echilibrul la inceputul anului cand ne-am mutat din nou in centru si am savurat primavara, vara, toamna si iarna din nou la apartament fara sa port de grija firelor sensibile de iarba, fara sa astept sa deszapezeasca sotul aleea ca sa ducem fetele la gradi, fara telefoane in vacanta de la firma de supraveghere, fara metri patrati multi de aspirat si dat cu mopul si geamuri care nu se terminau niciodata de sters, doar noi si copii. N-as fi crezut ca poate fi atat de placut sa mergi pana la magazinul de jos ca cumperi lapte – sa fii doar tu si o bancnota de zece lei, sa vezi oameni, sa te saluti cu vecinii, sa admiri copaci si flori si fel de fel de plante fara sa-ti pese ca trebuiesc curatate, udate, stropite pentru te miri ce ciuperca. Doamne, cum am stat eu departe de forfota asta perfecta timp de 2 ani?! Experienta prin care am trecut mi-a confirmat inca o data ca „nu sunt buna” de emigrat… da pe sotul meu il mai frustreaza tara asta, si pe mine uneori, dar cred ca sa fii roman e înrădăcinat bine-bine undeva in ADN ul nostru si ca oricat de bine ar fi in alte tari, nu ne-am adapta – o varianta la scara mai mare a experientei mele cu casa, crescuta la bloc, in mijlocul orasului m-am trezit eu ca mi-ar sta mai bine la periferie, in zona de case, cu o curte imensa si o casa la fel, cu oameni putini prin jur… de unde?! Nu va mai amaginti inutil sau cum ar zice americanul „we are what we are” si atat!
Mi-a placut anul 2018 fiindca am reusit sa petrec o vacanta mare de vis cu fetele desi ma temeam ca o sa ma „satur” de atata stat cu ele, nu a fost deloc asa, ne-am inteles de minune si ne-am distrat maxim.
Mi-a mai placut in 2018 fiindca au disparut total ciondanelile cu sotul, ne-am certat dubios de putin si ne-am iubit mai mult ca niciodata!
Am reusit sa adun peste 30000 de prieteni aici pe pagina blogului, cateva poezioare au ajuns viral si primesc zilnic zeci, sute de aprecieri iar asta ma bucura enorm fiindca impart acest hobby drag mie cu alti oameni, cu alte mamici ca si mine.
In 2018 am facut cateva super-descoperiri – Manuka – o miere miraculoasa care ne-a ajutat sa avem 0 absente de la scoala si gradinita din toamna si pana acum, puiul Coqlet de la Edenia – are fix gustul puiului pe care ni-l gatea mama in copilarie, uscatorul de rufe – fara de care nu stiu cum am putut sa traiesc pana acum, painea de Cluj care ma scuteste de copt paine zilnic si supele crema care ma ajuta sa le dau omuletilor absolut toate legumele din gradina fara ca ele sa strambe din nas.
In 2018 am cunoscut oameni noi si faini, m-am revazut cu oameni vechi si la fel de faini, am vazut locuri noi si faine si locuri vechi si faine.
Ami a mai crescut asa ca noptile din 2018 au fost aproape toate fara intreruperi iar trezirea de la 6 dimineata s-a mutat la 7 si chiar la 8.
Ce nu mi-a placut la 2018 – putine lucruri:
Am experimentat, din pacate, ce inseamna un atac de panica si am ajuns la spital(va povestesc cu alta ocazie).
Am dat peste un vecin reclamagiu care ne-a intraziat si stresat cu renovatul apartamentului.
Un alt lucru care nu s-a schimbat in 2018 desi sangele meu inca tipa dupa schimbare – nu am reusit sa imi îmbunătățesc relatia cu parintii – una rece, nefireasca din care invat doar cum sa nu fiu cu puii mei.
Si regretul meu suprem pentru anul ce se incheie – nu am reusit sa fac o baie adevaratata! Cred ca am 6 ani de cand visez la o baie cu cada plina de spuma parfumata si muzica in surdina… si mereu mi se pare ca ar dura nejustificat de mult fata de un dus! Report in 2019!
2019 – ce vreau de la el? – liniste (sufleteasca – stiu ca liniste mot-a-mot nu o sa am prea curand cu doi prichindei energici si veseli), rabdare ca sa fiu cat mai prezenta in copilaria fetelor, sanatate si… atat!
Si pentru ca poezioarele mele au avut multe aprecieri, in anul ce urmeaza voi lansa 2 carti – una pentru mamici si una pentru pitici, asa ca o sa ne „intalim” si in varianta tiparita cu 2 carti vesele si colorate!
Va multumesc pentru numarul mare de vizite si aprecieri si va doresc un An Nou mai bun ca niciodata!

Multumita,
MamiFlorentina