2 copii

Incepand de azi dimineata fetitele vor lua cate o jumatate de lingurita de miere de Manuka. Trebuie sa recunosca ca pana zilele trecute nu auzisem de acest produs si despre efectele lui miraculoase.
Pe scurt – produsa in Noua Zeelanda, nepasteurizata, fara reziduri chimice, mierea Manuka pastreaza toate enzimele naturale ale albinelor, vitaminele, antioxidantii si mineralele, ramanand un produs activ cu multiple beneficii, printre care enumar doar cateva:
– revitalizeaza sistemul imunitar;
– ideala pentru durerile in gat, gripa si raceala;
– vindeca migrenele;
– te ajuta sa ai un somn mai linistit;
– iti da un bust de energie;
– bun pentru afectiunile gastro-intestinale precum – helycobacter pilori, aciditate si reflux gastric, paraziti intestinali;
– rezolva o mare parte a problemelor orale;
– vindeca herpesul;
– trateaza ciuperca piciorului;
– ideala pentru diverse probleme dermatologice – acnee, caderea parului, eczeme, etc.
Si multe, enorm de multe, alte beneficii!
Pe noi ne-au incantat beneficiile ei in ceea ce priveste intarirea sistemului imunitar pentru cei mici. Suntem din nou in colectivitate, vine sezonul rece, asa ca nu are cum sa strice putin ajutor pentru o imunitate mai buna! Sper din suflet sa revin cu laude despre acest produs si va asigur ca nu este un post reclama si ca voi fi 100% sincera cand va voi vorbi despre rezultatele „tratamentului”!

MamiFlorentina

-Hai mai repede mămico,
Grădinița mă așteaptă!
-Mergem chiar acum pitico,
Caut cheile în geantă!
Uite am găsit suzeta
Ursulețului de plus
Și mai văd aici cascheta
Călărețului Petruș.
Numai cheia n-o găsesc
Oare unde stă pitită?!
Cred că știu unde greșesc:
Îmi mai trebuie o geanta!
Una pentru bani și chei,
Telefon, pix, rujuleț…
-Să pun și eu 4 ponei,
Trei păpuși și-un ursuleț! 🙂

Sunt genul de persoana super organizata si asa e si familia mea, inclusiv cei mici. Mereu am tinut cont de programul lor, sa pape la 12 de pranz, sa fie la 13 in pat pentru somnicul de amiaza, la 19 cina si la 21 in pijamale. Chiar daca uneori era mai greu fiindca trebuia sa tinem cont de orele lor de masa si somn, totul a functionat perfect…pana vara aceasta. La un moment dat copilul cel mare nu a mai adormit la pranz… nimic anormal dealtfel, are aproape 6 ani, doarme de la 22 pana la 7 dimineata(8 sau chiar 9 in weekend si vacanta), suficient.
Doar ca, pe mine ma ajuta mult somnicul ei de pranz – uneori atipeam si eu 10-20 de minute, alte dati citeam ceva, scriam, gateam, calcam, imi facea unghiile, un dus sau foloseam aparatul de epilat cu pulsatii, etc. Faceam ceva singura si cel mai important – in liniste! Acum doarme doar cea mica, cea mare, teoretic se joaca in liniste… practic se joaca cu mine si, de cele mai multe ori o trezeste si pe cea mica! Stiu ca nu-i nimic rau in asta, doar ca inca nu m-am obisnuit fara „pauza” mea de la pranz. Era restartul meu ca sa functionez la capacitate maxima pana seara.
Stiu ca ma voi adapta la noul program, profit de timpul petrecut doar cu Natalie ca sa citim, sa facem o activitate creativa, sa gatim impreuna, sa stam de vorba, facem fise pentru scoala, dar… deja am trecut iar pe suplimente de magneziu ca sa nu adorm odata cu ele cand le las seara in pat fiindca efectiv la 21 sunt franta.
Pauza de la pranz imi odihnea trupul si mintea cat sa am energie sa petrec ceva timp si cu sotul, seara in pat, vazand un film, barfind despre ziua ce se incheie, facand „yoga”! Deja am 1 saptamana de cand derulez acelasi film la TV fiindca dupa 10 minute de cand pun capul pe perna adorm. Noroc ca ma trezesc de la sine pe la 6:30 si recuperam macar „yoga” si bem cafeaua impreuna inainte sa o luam de la capat fiecare cu haosul lui! 🙂
Stiu ca alta solutie decat „adaptarea” nu exista! Natalie e inca prea mica pentru after-school. Sa stea de la 8 pana la 18 in zarva unei clase de copii e prea mult pentru creierasul ei. Schimbarea gradinita-scoala(clasa 0) e suficienta deocamdata, mai ales ca s-a adaptat asa frumos si e tare incantata de clasa ei si de doamna invatatoare! Poate la anul incercam si after-school… pana atunci mami e de serviciu!

Obosita, dar cu zambetul pe buze,
MamiFlorentina

Azi dimieata incercand sa o sun pe mama mea am constatat ca e plin de „mama” in agenda mea telefonica: mama Maria, mama Vlad, mama Miruna, mama Calin, mama…cam 40 de contacte cu diverse mame! 🙂 Probabil ca si eu la randul meu apar in multe telefoane tot la litera „M” – mama Natalie sau mama Amelie. Nu mai sunt Florentina!
E culmea ca desi am facut cunostinta cu toti acesti parinti la gradinita copiilor, nu imi amintesc cum ii cheama, dar stiu perfect cum ii cheama pe copii lor.
Inca o dovada ca suntem mamici inainte de toate! Si, in cazul meu cel putin, asta nu e cu suparare! Suntem legati de copii nostri chiar si in lista de contacte al oamenilor pe care ii cunoastem.
O mamica foarte ocupata cu cresterea minunilor imi spunea zilele trecute ca se teme nu s-ar mai descurca sa poarte o conversatie normala cu un adult de cand isi petrece majoritatea timpului cu omuletii ei. I-am spus sa nu isi faca griji fiindca mai mult ca sigur e doar o temere nefondata, o impresie gresita si in plus socializarea ca si mamica se reduce, de cele mai multe ori, la discutii avute cu alte mamici, la fel de „balbaite” si focusate pe copii ca si ea! Pana si subiectele abordate vor fi tot despre cei mici – si la asta sigur ne pricepem bine cu toate. Da, ii barfim pe cei mici mai mult si mai bine decat barfeam in facultate colegii de clasa, decat am barfit vreodata vecinii sau vreo vedeta antipatica! „Al meu” in sus, „al meu” in jos! Totul e despre ei fiindca asta iubim cel mai mult, asta stim cel mai bine acum sa facem – sa ii crestem, asta conteaza cel mai mult si, de ce sa nu recunoastem, asta ne place cel mai mult – ne place sa fim mama lor!
Suntem la litera „m” si aici vom ramane mereu!

MamiFlorentina

„mami te iu!”
„o sa imi fie dor de tine!”
„imi e dor de tati – il suni?”
„te iubesc pana la soare!”
„imi pare rau ca iti e greu!”
„hai sa iti dau un pupic!”
… Si multe alte asemenea cuvinte care imi fac inimioara sa bata mai vesel!
Au trecut multi ani de la orele de psihologie din liceu, asa ca zilele trecute cand m-am vazut pusa in situatia de a enumera 3 calitati ale fetitei mele mari am stat putin pe ganduri daca „iubitor” este o calitate umana sau doar un adjectiv. L-am trecut pana la urma intr-unul din cele trei chenare dreptunghiulare alaturi de vesel si istet.
La noi in casa iubirea nu e ceva tabu! Ne trezim cu „te iubesc” si ne spunem „noapte buna, te iubesc!”, ne pupam si ne imbratisam de mullltttteee ori pe zi. In familia noastra iubirea are puteri vindecatoare, asa ca prin intermediul pupicilor buba trece repede. Acceasi iubire, doar ca prin intermediul imbratisarilor stranse-stranse, are puteri linistitoare asa ca noi chiar putem calma orice tantrum sau mofturel de nesomn, prea-mult-somn, imi-iese-un-dinte, cu o simpla imbratisare.
Copii nostri nu se sfiesc ca ne pupe sau sa ne spuna/tipe/cante cat de mult ne iubesc. Ne pupa dimineata cand ii lasam gradi si la scoala, iar cand ne vedem la amiaza sau dupa-amiaza alearga spre noi de parca nu ne-am vazut de 2 zile iar pupici lor apasati din topaiala bucuriei e posibil sa ne sparga nasul sau sa ne scoata 2-3 dinti intr-una din zile. De altfel chiar si la intervale considerabil mai scurte (cam cat sa duc gunoiul, spre exemplu) dragostea si entuziasmul revederii e la fel de mare. Zilele trecute ne-a lasat tati in supermarket la raionul rechizite ca sa mearga la intrare pentru un carucior, vai-vai ce chitaiala si ce bucurie a fost cand s-a intors tati dupa cele 2 minute si 32 de secunde lipsa… se uitau oamenii la noi gandindu-se ca poate s-a intors saracul parinte dintr-o expeditie de jumatate de an la Polul Nord! 🙂
Puiul mare mi-a zis nu demult:
-mami, stii ce-mi doresc eu cel mai mult si mai mult?
-ia spune draga mea!
-imi doresc sa te iubesc si sa ma iubesti toata viata!
Declaratia ei m-a eotionat pana la lacrimi si i-am explicat atunci ca iubirea dintre copii si parinti e ceva care nu dispare niciodata-niciodata!
Si pitica noastra ne declara dragostea:
– Te iubesc pana la Soare! Imi spune Natalie intr-o seara.
– Te iubesc pana la Mall! Contracareaza surioara ei, gandindu-se la cat de departe e Mall-ul!
Cum sa nu le iubesc?!

Pentru noi ca si parinti nu e bucurie mai mare ca atunci cand ne vin puii in brate la iubit! Ne-am propus sa mentinem trendul acesta mereu, indifernent de varsta lor sau a noastra! Iubirea nu e ceva de care sa ne rusinam, iubirea face doar bine si aduce fericire, asa ca noi nu o sa o ascundem niciodata!

Din inima,
MamiFlorentina

Natalie, puiul nostru mare, va merge maine pentru prima data la scoala. E mai incantata decat a fost vreodata de altceva: si-a ales ghiozdan si rechizite, rochita si pantofi si abia asteapta sa vina luni dimineata. M-au intrebat amicii daca nu am emotii… nu, deocamdata nu am! Mie mi-a placut mult la scoala si inca vad scoala ca pe un loc tare fain unde m-as intoarce oricand daca as avea posibilitatea sa retraiesc momente din trecut. Colegii, invatatoarea si profesorii, mi-i aduc aminte pe toti cu drag, tot felul de amintiri haioase sau emotionante… ce mai, o etapa minunata!
Totusi – mereu e un totusi – Natalie are 5 ani si 10 luni, iar eu nu am fost de acord ca ea sa mearga in clasa 0 anul acesta si, fiindca tati avea alta parere, am lasat-o pe Nati sa aleaga. I-am explicat cat mai clar ce inseamna si ce implica mersul la scoala si diferentele intre scoala si gradinita, inclusiv cele intre invatamantul particular si cel de stat si, fara ezitare puiul a ales scoala.
Natalie se plictisea la gradinita. Desi noi nu am insistat micuta stie sa scrie(cu litere de tipar si cu litere de mana), sa citeasca si sa socoteasca demult. Nu se mai joaca cu jucarii, decat atunci cand o invita surioara ei la joaca, ii plac cartile, coloreaza frumos(si mult, la noi un top de hartie nu prinde 2 saptamani) si face tot felul de activitati creative – toata ziua, taie, lipeste, coloreaza, asambleaza. Jucaria ei preferata e acum „butoiul de activitati” de la Noriel – un butoi din acela pentru muraturi doar ca plin cu tot felul de hartiute, betigase, pompoane, forme, etc.
Imi amintesc ca la Craciun m-am suparat pe educatoare ca insista prea mult cu poeziile… Natalie ajunsese sa imi spuna si cate 2,3 poezii noi pe zi:
– As vrea sa se joace mai mult, de ce o invatati atatea poezii?
– Dar am invatat-o doar una, pregatim serbarea pentru Craciun.
– Cum una? Mi-a spus foarte multe si cu aia, si cu aia!
– Acestea sunt poeziile colegilor ei! Cred ca le-a invatat cand repetam cu ei!
– Aha! ok! 🙂
Da, Nati ar fi putut sa ii spuna Mosului toate poeziile colegilor!
Cu toate astea tot as fi vrut sa mai ramana un an la gradi. Mergea la o gradinita privata impreuna cu surioara ei, eram multumiti de conditii si personal, pentru mine ar fi fost mai simplu sa continuam asa inca un an, dar argumentele lui tati(vi le zic imediat) si incantarea ei m-au facut sa accept ideea. Totusi i-am zis sotului ca vom merge cu ea la evaluarea necesara inscrierii si ca vom tine cont de sfatul psihologului, daca sfatul specialistului va fi „nu e pregatita” atunci ramane la gradi fara alte discutii! Specialistul ne-a spus ca e pregatita pentru scoala, asa ca i-am facut dosarul si am inscris-o!
Ce zice sotul meu? Zice asa – inca un an de gradi nu ar fi facut decat sa o opreasca din evolutia ei specifica. Creierasul ei asta cere, in mod natural, de ce sa il inhibam?! Natalie evolueaza frumos, invata usor e curioasa, vrea sa acumuleze, intreaba, cere explicatii, asculta. Daca ar mai fi facut inca un an ce facea la gradi s-ar fi plictisit. Primeau cate o fisa de activitati pe zi, toate le „rezolva” imediat si cerea alta. Si totusi va avea 5 ani si 10 luni, adica doar 2 luni fata de varsta recomandata – 6 ani. M-a intrebat daca am avut cand eram eu la scoala colegi care aveau 8 ani? Pentru ca pana la urma clasa intai o incepeam la 7 ani, nu la 8. Nu, nu am avut colegi atat de mari. A mai punctat si ca in clasa zero activitatile seamana mult cu cele de la gradi. Programul si pretentiile sunt lejere, nu va fi deci o schimbare brusca.
M-am obisnuit cu ideea ca va fi, poate, cea mai mica din clasa, mai ramane trecerea de la sistemul privat la cel de stat. Locuim in Piatra Neamt si singura scoala privata de aici nu are review-uri asa de bune, e si foarte departe de noi, asa ca am exclus-o. Ma ingrijoreaza conditiile, nu va mai fi atat de curat si frumos ca la gradinita noastra, dar, nici cand am mers eu la scoala nu era si nu numai ca nu am murit, dar nici nu ma deranjau. Natalie e un copil simandicos, isi spala mainile des, papa doar cu servetel langa ea, se schimba din proprie initiativa daca se pateaza, nu ii plac mirosurile dubioase :). Sper ca lucrurile s-au mai schimbat fata de cand eram eu elev fiindca eu nu imi amintesc ca in scoala, liceu sau facultate sa fi vazut vreodata hartie igienica sau sapun la baie – niciodata!
Ma mai sperie ceva – bullying-ul! Cum fac sa o feresc de copii rautaciosi? Sau mai bine zis cum fac sa o invat sa se fereasca singura de ei! Banuiesc ca prima regula e sa o invat sa imi spuna mereu totul. I-am explicat ca orice cuvant urat ce i se adreseaza nu e normal si ca ar trebui sa ne spuna despre asta, nu e normal nici sa tipe nimeni la ea si in nici un caz nu e normal sa fie lovita. Nici un adult sau un alt copil nu ii pot spune sa faca ceva ce ea nu vrea, nici macar sa se joace altfel decat asa cum vrea ea. Mami si tati pot indrepta situatia daca ea ne spune, asa ca e foarte important sa vorbim mereu, despre orice!
Una peste alta, cartile sunt aruncate! Nati va merge la scoala si noi o vom ajuta cat de mult putem in etapa aceasta noua! Imi asum perioada ce urmeaza, imi asum temele facute impreuna, imi asum note mici sau mari, imi asum sa invat din nou cu ea… va fi frumos fiindca e super fain la scoala!
O sa revin cu informatii despre cum s-a adaptat Natalie in noua etapa, despre cum e la scoala in 2018, ce ne place si ce nu!

Succes in noul an scolar mamici si copilasi! E o etapa frumoasa, sa ne bucuram impreuna cu micutii nostri de ea!
MamiFlorentina

Poate te intrebi uneori mamico daca nu faci prea mult… Stai linistita eforturile tale vor genera beneficii la nivel macro! Rabdarea si blandetea ta se va vedea in societatea viitoare, despre care sunt convinsa ca va fi una mai buna!
Copii de azi crescuti altfel decat am fost crescuti noi vor forma adultii de maine… adulti care, daca specialistii nu vorbesc tampenii, vor fi mai echilibrati, increzatori, fericiti, sociabili, chiar mai buni decat suntem noi.
Nu vad altfel de viitor pentru micutii nostri decat unul minunat si gandul asta ma ajuta cand sunt obosita fiindca nu am dormit destul, cand sunt nauca de cap de la multa vorbaraie, cand as da orice pentru un film de oameni mari la cinema, cand le spun si a 10 oara ceva tot cu blandete desi imi vine sa ma rastesc, etc.
Suntem o generatia de copii nenorocosi, dar de parinti tare norocosi fiindca traim in aceeasi era cu Parentingul! E drept ca nu-i usor sa discerni atatea informatii, dar cu putin ajutor din partea instinctului matern si a informatiilor de la specialisti reusim sa le dam de cap acestor omuleti care au ajuns in viata noastra fara intructiuni de folosire. Cred si recomand sa luati in considerare doar sfatul persoanelor avizate in parenting&familie, multe de altfel, din fericire. Preferatele mele sunt Otilia Mantelers si Ioana Chicet Macoveiciuc. Le urmaresc, le citesc si le copiez in tot ce pot fiindca sfaturile lor sunt într-adevăr pertinente.
Am totala incredere in educatia cu blandete, vad in omuletii mei beneficiile acestui tip de educatie. De asemenea abordarea blanda bazata pe iubire neconditionata, declarata mereu, pe explicatii si multe-multe imbratisari ma ajuta si pe mine sa ma mentin calma, echilibrata, implinita, multuminta de mine ca si mama iar starea mea buna nu poate sa le faca decat tot bine copiilor!
Investiti blandete in viitorul copilui vostru, e gratuita si, asa cum am zis, va crea un adult echilibrat si fericit! Incercati, e un stil de viata, unul care va va aduce beneficii si in viata de zi cu zi, in viata de cuplu, in starea voastra de sanatate. Copii mei, ai tai si ai tai pot transforma lumea intr-una mai buna si totul incepe chiar azi cu noi!

O zi cu blandete!
MamiFlorentina

Da, o vreme buna am fost asa! Apoi mi-am dat seama ca nemultumirea si asteptarile mereu mari cauzeaza mult stres; si nu mai e nici o surpriza ca stresul ne imbolnaveste. Dupa ce am aterizat de cateva ori la urgenta cu palpitatii si stare de lesin mi-am propus sa devin mai scad pretentiile :)). Asa ca acum sunt genul „merge si asa” – nu-i frumos, da-i sanatos!
Cum adica eram vesnic nemultumita? Imi vine acum in cap o cearta care am avut-o mai demult cu sotul meu din cauza detergentului de vase. Omul, bine intentionat de altfel, facuse cumparaturile si a facut „prostia” sa cumpere detergent pentru vase cu miros de ceai verde. Nu suportam mirosul asta fiidca in sarcina ma intersectasem cu el si imi provocase greata, asa ca am ramas cu pata pusa pe saracul GreenTea! Am facut taraboi mare…si pentru ce?! Ma mir ca sotul nu a intentat divort :), avea motive intemeiate, doar ca nu si-a pus mintea cu mine, din fericire!
La fel am fost si cu prima fetita – totul trebuia sa fie perfect – sa pape fix la 3 ore, sa ii pun bepanthen dupa fiecare pipi, baita in fiecare seara, sa ii spal hainele doar separat, sa sterilizez pompa si biberoanele in fiecare zi, sa fie temperatura si umiditatea ideala (imi vine sa rad ca foloseam cand dezumidifiatorul, cand umidificatorul), sa ii fac mancare doar cu alimente bio (eu chiar fierbeam zilnic carne de gaina de tara pentru cea mica), etc. Cat stres si cata oboseala mi-a creat fuga asta dupa perfectiune! Si cat timp pretios si frumos am pierdut cu toate tampeniile astea, cand puteam pur si simplu sa ma bucur de mititica!
Apoi am construit, in jur de 2 ani… si acolo la fel totul trebuia sa iasa perfect! Ori asta e imposibil cand construiesti! Totul a fost facut ca in planul arhitectului, materialele trebuiau sa fie musai cele mai bune, totul sa se potriveasca…alti ani pierduti, pentru ce? Pentru niste pereti? Pentru niste proiectii idioate?! Doi ani in care as fi putut sa vizitez mai multe locuri frumoase, sa stau mai mult cu familia, sa pierd timpul prin parc sau prin mall…
Sunt altfel azi, sunt zen, vesela, senina pentru ca nu imi mai pasa decat de copilaria puilor, de casnicia mea frumoasa si de sanatatea mea! ATAT!
Cand va mai macina ganduri pana vi se face rau, ganditi-va daca „problemele” datatoare de palpitatii si nervi merita sa va aduca in starea asta! De cele mai multe ori nu! Cunosc, din pacate, prea multi oameni care fie nu mai sunt printre noi, fie au probleme cu inima…Si tu cunosti, sunt sigura, asa ca atunci cand te mai „agiti” degeaba gandeste-te la ei, gandeste-te ca ai putea sa fii in locul lor!
Stresul e un viciu, dar nici un viciu nu e fara de leac! Leacul meu a fost familia!

O duminica fara stres! 🙂
MamiFlorentina

Pentru mine aproape toate s-au schimbat de cand avem copiii, totusi nu stau sa pun avantaje si dezavantaje in balanta, nici n-as avea timp de asta(glumesc). Iau lucrurile asa cum sunt, ma bucur de minunatii, ma mai smiorcai pe ici pe colo cum ca sunt obosita si stresata, dar sfarsesc prin a spune ca tot efortul meu se merita, mai ales cand cele mici sunt sanatoase, istete si voioase…altceva nici nu mai conteaza.
Totusi ca sa ne amuzam putin o sa fac un top 10 lucruri de care nu-mi mai pasa de cand sunt mama:

1. Nu-mi pasa daca e luni, marti… sau duminica. Cei mici nu prea fac diferenta intre zilele de luni pana vineri si weekend, asa ca nici pentru mine nu mai conteaza.
2. Nu-mi mai pasa ce inmoi dimineata in cafea. Pot sa fie si niste biscuitei simpatici in forma de animalute. Alte dati as fi strambat din nas daca pe langa latte nu aveam un croissant cu unt, o tarta cu fructe, sau un covrig proaspat scos din cuptor.
3. Nu mai conteaza daca ma culc cu cineva si ma trezesc cu altcineva. Uneori chiar ma trezesc in alt pat. Partea buna e ca sotul meu nu se supara :))
4. Nu-mi pasa cu ce imi trec migrenele, chiar daca are gust a portocale si se ia cu seringa… cine are timp de mers la farmacie pentru un ibuprofen in toate mintile cand rezerva noastra de nurofen sirop functioneaza chiar bine si nu lipseste nicicand.
5. Nu conteaza cum arat in poza de profil. Oricum o impart cu alte doua mutrite simpatice, care mai mult ca sigur ma vor eclipsa si vor genera mai multe like-uri decat as fi putut atrage eu(chiar si cu o poza facuta la mare… la nudisti – glumesc!)
6. Nu conteaza daca am o pata pe haine. De obicei pot aseza vinovatul fix peste ea! 🙂
7. Nu conteaza daca am ratat numarul aniversar al revistei preferate. Oricum nu as fi apucat sa trec nici de coperta pana sa apara 2 vulturi mici care sa mi-o ceara spre cercetare, mazgalit ori decupat.
8. Nu-mi mai pasa de design interior. Ne-am tot mutat de cand avem mogaldetele si am ajuns la concluzia ca singurele cuvinte importante cand vine vorba de renovat/construit atunci cand ai copii mici sunt: lavabil, rotunjit, impermeabil.
9. Nu conteaza cine va concerta in oras, decat daca e vorba de Gasca Zurli. Candva nu ratam nici un concert live… acum nu as da ore din sfantul somn pentru nici un live!
10. Nu-mi pasa daca mi s-a terminat crema de dus(acum vreo 5 ani). De cand sunt mamica si un dus rapid mi se pare rasfat, sa am timp si de cremuit mi se pare demn de o dorinta in caz ca dau nas in nas cu pestisorul de aur!

Ei si ce! 🙂
MamiFlorentina