Nu stiu de unde vine vorba „copii mici – probleme mici, copii mari – probleme mare”, dar incet-incet incep sa ii inteleg sensul. Vacanta noastra de vara a debutat frumos cu o saptamana de balaceala la mare, acolo toate bune si frumoase, toata familia zen, ca de’ briza marii in afara de saruri, are si ceva substante aducatoare de liniste si bucurie. Apoi ne-am intors acasa, la munte, si am pus in aplicare planul „vacanta mare cu copiii acasa”. Cat erau mici fiecare se juca in legea ei, impreuna mai rar, poate doar cand ma jucam si eu cu ele. Si era destul de greu fiindca ma voiau mereu acolo cu ele pe covor… totusi atmosfera era mai putin tensionata ca in prezent, cand desi se joaca impreuna, 90% din timpul zilei, cam jumatate din timpul asta de joaca, se cearta. Nu genul acela de cearta la care nu le-ar strica sa poarte casca de protectie, dar se contrazic din orice si ne solicita pe noi ca si mediatori. Stiu ca e doar o perioada de acomodare, pana cand vor invata nu doar sa se joace impreuna, ci sa o faca frumos… sper, dar trebuia sa fac ceva ca sa nu mai creasca nivelul decibelilor din casa atat de des. Iata ce idee mi-a venit, una formidabila, care da roade:
– Am inventat un cuvant magic – ștop – i-am spus noi care folosit in timpul unei discutii in contradictoriu are rolul de a calma spiritele, de a readuce zenul in preajma, de a lipi un zambet pe fata, de a alunga norii de furtuna si a lasa in loc un cer cu o mandrete de curcubeu pe el, de a-l impaca pe x cu y, de a-l face pe vecin sa lase telefonul (cu 112 in apelare) jos… Sigur ati prins ideea! Sa detaliez – le-am invatat pe fete cat este de important ca membrii unei familii sa se inteleaga bine, cat este de importanta linistea si starea de bine din casa. Apoi le-am spus ca noua ni se pare ca ele se cearta cam des si uneori, noi adultii, ne molipsim de cearta si ne lasam angrenati in cearta lor si uite asa se ajunge la o nebunie in care ne certam cu totii, mari cu mici, mici cu mici, mari cu mari. Asa ca de fiecare data cand oricine din casa simte miros de cearta trebuie sa strige „ștop!”. Odata folosit cuvantul fermecat nimeni nu mai are voie sa mai spuna nimic in legatura cu subiectul de la care a pornit cearta. Practic inchidem subiectul, zambim – fiindca „ștop” suna asa nostim, nu? – si trecem la altceva: luam o carte, luam alta jucarie, mancam un mar, bem un pahar de apa, dansam, cantam, ne spalam pe maini, cerem o imbratisare, facem o tumba, etc.
Micutele au inteles rolul lui „ștop” si il folosesc exact cum le-am rugat, sau ii respecta regulile daca il rostesc eu sau tati. Avem o saptamana de cand il folosim si nimeni cu a mai scos fum pe nas sau flacari pe gura, asa ca sunt tare mandra de ideea mea si va poftesc sa o incercati daca si la voi in casa decibelii cresc cu usurinta si cu precadere in camera copiilor.
Inventatoarea metodei „ștop” :),
MamiFlorentina