Ce credeți că înseamnă „ștop”?

Nu stiu de unde vine vorba „copii mici – probleme mici, copii mari – probleme mare”, dar incet-incet incep sa ii inteleg sensul. Vacanta noastra de vara a debutat frumos cu o saptamana de balaceala la mare, acolo toate bune si frumoase, toata familia zen, ca de’ briza marii in afara de saruri, are si ceva substante aducatoare de liniste si bucurie. Apoi ne-am intors acasa, la munte, si am pus in aplicare planul „vacanta mare cu copiii acasa”. Cat erau mici fiecare se juca in legea ei, impreuna mai rar, poate doar cand ma jucam si eu cu ele. Si era destul de greu fiindca ma voiau mereu acolo cu ele pe covor… totusi atmosfera era mai putin tensionata ca in prezent, cand desi se joaca impreuna, 90% din timpul zilei, cam jumatate din timpul asta de joaca, se cearta. Nu genul acela de cearta la care nu le-ar strica sa poarte casca de protectie, dar se contrazic din orice si ne solicita pe noi ca si mediatori. Stiu ca e doar o perioada de acomodare, pana cand vor invata nu doar sa se joace impreuna, ci sa o faca frumos… sper, dar trebuia sa fac ceva ca sa nu mai creasca nivelul decibelilor din casa atat de des. Iata ce idee mi-a venit, una formidabila, care da roade:
– Am inventat un cuvant magic – ștop – i-am spus noi care folosit in timpul unei discutii in contradictoriu are rolul de a calma spiritele, de a readuce zenul in preajma, de a lipi un zambet pe fata, de a alunga norii de furtuna si a lasa in loc un cer cu o mandrete de curcubeu pe el, de a-l impaca pe x cu y, de a-l face pe vecin sa lase telefonul (cu 112 in apelare) jos… Sigur ati prins ideea! Sa detaliez – le-am invatat pe fete cat este de important ca membrii unei familii sa se inteleaga bine, cat este de importanta linistea si starea de bine din casa. Apoi le-am spus ca noua ni se pare ca ele se cearta cam des si uneori, noi adultii, ne molipsim de cearta si ne lasam angrenati in cearta lor si uite asa se ajunge la o nebunie in care ne certam cu totii, mari cu mici, mici cu mici, mari cu mari. Asa ca de fiecare data cand oricine din casa simte miros de cearta trebuie sa strige „ștop!”. Odata folosit cuvantul fermecat nimeni nu mai are voie sa mai spuna nimic in legatura cu subiectul de la care a pornit cearta. Practic inchidem subiectul, zambim – fiindca „ștop” suna asa nostim, nu? – si trecem la altceva: luam o carte, luam alta jucarie, mancam un mar, bem un pahar de apa, dansam, cantam, ne spalam pe maini, cerem o imbratisare, facem o tumba, etc.
Micutele au inteles rolul lui „ștop” si il folosesc exact cum le-am rugat, sau ii respecta regulile daca il rostesc eu sau tati. Avem o saptamana de cand il folosim si nimeni cu a mai scos fum pe nas sau flacari pe gura, asa ca sunt tare mandra de ideea mea si va poftesc sa o incercati daca si la voi in casa decibelii cresc cu usurinta si cu precadere in camera copiilor.

Inventatoarea metodei „ștop” :),
MamiFlorentina

Placa curbata – jucaria zilelor noastre

Vremea lui „nu e voie” a apus, copiii din ziua de azi sunt incurajati sa experimenteze, sa exploreze, sa incerce, sa faca singuri! Specialistii in pediatrie au ajuns la concluzia ca numai asa copiii vor creste mai increzatori, mai curajosi, creativi si inteligenti. Trebuie sa recunosc ca o vreme am fost o mama-closca care se urca sus in tobogan cu copilul, care isi averiza puiul la toate bordurile, care striga dupa mica stregarita „stai mai incet, nu mai alerga!”… pana cand am realizat ca nu faceam deloc bine. Copiii isi stiu limitele foarte bine, daca toboganul e prea inalt, nu se vor juca acolo, cel mult vor intinde manuta sa ii ajutati, alergatul are beneficii enorme pentru copii, cataratul le imbunatateste motricitatea, mersul pe trotineta/bicicleta ii ajuta sa isi dezvolte echilibrul si sa invete sa isi coordoneze manutele si picioarele. Azi sunt mamica-vultur 🙂 – care isi suprvegheaza fara incetare puisorii dar intervine doar daca e cazul, si nu prea e cazul!
Si fiindca imi place sa le vad testandu-si echilibrul si flexibilitatea m-am bucurat enorm cand curierul ne-a batut la usa cu o Placa curbata – echilibru si balans, de la decorpentrucopii.ro. Placa respecta principiile jucariilor de tip Montessori, este fabricata din lemn stratificat in 4 straturi si ii ajuta pe cei mici sa-si imbunatateasca echilibrul, concentrarea, atentia si coordonarea. Este o jucaria versatila care pare sa-ti puna intrebarea „ia sa vedem ce o sa mai faci cu mine?”. Ami si Nati s-au jucat cu placa atat afara cat si in casa si va spun sincer ca a devenit jucaria preferata cand e vorba de joaca – impreuna, cum se duce una din ele la placa, hop, apare si cealalta. S-au amuzat teribil sa se balanseze impreuna pe ea in toate formele posibile, s-au cocotat pe ea ca sa culeaga mere, si au folosit-o pe post de bancuta ca sa le pape. Au facut din placa un pod peste un rau imaginar si apoi un mic tobogan de pe care au aterizat amuzandu-se in iarba. Cam asa:


Si in interior posibilitatile de distractie sunt infinite: fetele au folosit-o pe post de scena ca sa cante, pe post de sezlong ca sa se relaxeze cu o carte buna in mana, pe post de birou numai bun de completat in jurnalul de vacanta, pe post de pat de spital pentru dinozaurul racit, au transformat-o in scarita ca sa isi ia rochitele din dressing si s-au balansat in toate pozitiile posibile:

Fetele sunt foarte incantate de placa, o alinta „Placuta” si, spre surprinderea mea, inca nu s-au certat de la ea – pur si simplu gasesc o forma sa se joace impreuna cu ea. Desi pare mare, nu ne incurca deloc prin casa, pur si simplu arata bine oriunde o pui, si cum sa nu infrumuseteze camera celor mici cand e din lemn natur?! Si nu e deloc periculoasa, Ami are 4 ani si nu am simtit niciodata ca ar fi in pericol pe placa, e rotunjita si foarte bine finisata, curbata exact cat trebuie pentru a nu fi nici prea inalta si nici periculoasa in timpul balansului, deci nu-mi fac deloc griji cand puii se joaca cu placa pentru balans si echilibru de la Decor Pentru Copii.
M-am bucurat mult sa aflu ca e fabricata in Romania, la fel ca toate celelalte produse de pe decorpentrucopii.ro. Gasiti aici mobilier Montessori din lemn adevarat, textile din materiale kids friendly in culori si forme diverse, litere decorative si corturi, numai bune pentru camera puisorilor, dar si cele mai frumoase jocuri si jucarioare din lemn. Ii gasiti si pe facebook – DecorPentruCopii – cu multe fotografii de la clienti multumiti si copilasi fericiti!

Multumim Decorpentrucopii pentru placa curbata, pentru ca sustii producatorii romani si pentru ca aduci in camerele romanasilor numai lucrusoare din materiale non-toxice, lucrate cu migala si infrumusetate cu talent!

Placă curbată

Ghici cum mă joc eu cu placa?
Cu balansat îți începi joaca,
Apoi îți faci un tobogan,
Ori scăunel pentru pian!
Îți mai poți face o scăriță
De ajuns până la rochiță,
Sau un pat pentru ponei,
Ori căsuță lui Grivei.
Te urci în ea că-ntr-o bărcuță,
Te-așezi la ea că la măsuță,
O folosești că pe-un podeț,
Sau scenă unui cântăreț.
Și încă multe mai poți face,
De asta Placa mult îmi place!
Cu ea copii se distrează,
Iar mami doar se relaxează!

Incantata de jucariile produse in Romania,
MamiFlorentina