Frații se ceartă și-apoi se iartă

Ce liniște e-n casă, bucuroasă-mi zic!
Doar findca acum doarme puiul mic,
Dar peste 30 de minute
Îmi vine să mă duc pe munte!
Începe competiția în care
Mami e arbitrul din dotare!
Se ceartă de la cartea cu foi rupte,
De la păpuși deși au multe, multe,
De la un creion neascuțit
Sau de la poneiul spălăcit.
De la cele 5000 de cuburi colorate
Și de la cele 2 mere în felii tăiate,
De la telecomanda de la televizor
Ori de la ursulețul care spune „mor”.
Se ceartă mult, se ceartă des,
De la orice și mai ales
De la câte o prostioară,
De dimineață până seară!
… apoi ‘nainte de culcare
Își dau pupic și-o-mbrățișare mare
Și-adorm ținându-se de mână
-Somn ușor, sora mea bună!