Vis

Ce vis frumos am avut aseară:
Parcă mergeai la gradi iară
Și te lăsăm voioasă-n clasă
Și Doamna îmi ură o zi frumoasă!
Apoi mă întâlneam cu cineva
În oraș la o cafea
Și după ce bârfeam pământul tot
Plecam și mă schimbam-n capot
Și-n liniște trebăluiam prin casă
Gândindu-mă „ce zi frumoasă!”
-Dar nu-ți era, mami, dor de mine?
-Ba da, dar puțin dor ne prinde bine!

Rugă

Un om ce nu avea copii,
Un om cu brațele pustii,
Cu ochii neinduioșați
Și mii de pupici nedați,
I-a spus plângând lui Dumnezeu,
De ce Doamne n-am și eu
Un prunc să-mi lumineze fața
Când mă trezește dimineața,
Să-mi umple inima de fericire
Cu-a lui miros, cu-a sa privire!
Să-mi facă inima să bată
Cu-a sa voce minunată?!

Între noi

Mai știi cum dormeam noi doi?
Un fir de praf nu-ncăpea între noi!
Se pare că n-a fost un fir ca orișicare
Fiindc-a crescut din ce în ce mai mare!
Și uite-i rozalie și miroase a lapte,
Doarme doar între noi, învelită-n șoapte!

Norocoasă

O liniște apăsătoare,
O inimă ce nu tresare,
O minte goală, fără gânduri,
O rugăciune fără multe rânduri.

O viață fără copii
Cam așa ar fi, să știi!

În schimb inima ta tresaltă
Și mintea ți-e într-una ocupată,
Și-n casă pui-ți chicotesc,
Și-n rugăciune ai pentru ce zice mulțumesc.

Sper că știi cât ești de norocoasă:
Asta înseamnă o viață frumoasă!