Despre conceptie, ovulatie si test de sarcina

Ambii nostri copii au fost programati. Adica ne-am pus de acord ca vrem un bebe, respectiv ca mai vrem unul si am trecut la actiune. Din fericire am reusit de ambele dati sa raman insarcinata din pima incercare. De ce nu am lasat venirea unui copil la voia intamplarii? Am vrut sa ne asiguram ca vom putea sa ii oferim cam tot ce ar putea avea nevoie, ca va avea casa lui (desi e supraestimata si chiar gresita ideea ca o casa a ta iti aduce linistea – o sa detaliez subiectul intr-un post viitor) si, de ce nu, sa ne fi bucurat de tinerete. Poate e gresit modul nostru de a gandi in privinta asta, dar astia am fost si suntem si nu regret abordarea :). Un alt motiv pentru care mie mi s-a parut important sa stiu ca as putea fi insarcinata tine de siguranta sarcinii si sanatatea bebelusului din burtica. Nu-mi inchipui ce paranoia as fi fost daca as fi aflat de sarcina pe la 4 luni – „Daca am luat mai stiu eu ce medicament, daca am fost la dentist si am facut anestezie, am facut curatenie cu cine stie ce substante, etc.”
Cum am facut? Mi-am tinut mereu o evidenta a menstruatiei, am in telefon un tabel cu data la care imi vine menstruatie luna de luna. La mine a fost mereu regulat, la 28 de zile. Am calculat perioada fertila, adica ovulatia. La ciclu de 28 de zile ovulatia va fi in ziua 14, la unul de 29 de zile in ziua 15, la unul de 30 de zile in ziua 16, si tot asa. Spre exemplu daca in luna martie am avut ciclu pe data de 8, in luna aprilie ar trebui sa am menstruatie incepand cu data de 4, iar ovulatia pe data de 17 aprilie, adica luam in calcul pentru conceptie zilele 15, 16, 17, 18 aprilie. Am luat in calcul doua zile inainte de aceasta data si doua zile dupa. Inainte deoarece spermatozoizii supravietuiesc cateva zile in mediul vaginal, asa ca m-am gandit sa fie cativa acolo cand ovulul va fi gata si doua zile dupa in caz ca ovulatia apare cu intarziere. Nu am incercat cine stie ce pozitie speciala, nu am stat cu picioarele pe pereti, nu am facut nimic altceva sau altfel decat sex. 🙂
Odata treaba facuta ramane sa asteptam rezultatul. Cat? La prima sarcina eu am asteptat pana in ziua cand trebuia sa imi vina menstruatia, adica 2 saptamani. In dimineata zilei cu pricina, am folosit testul de sarcina, Surecheck, conform intructiunilor de pe ambalaj si am primit vestea cea mare. A fost un moment tare special care mi-a ramas bine intiparit in minte, niste emotii pe care nu le-am mai trait pana atunci. La a doua sarcina nu am avut rabdare pana in a 14 a zi asa ca l-am facut cu doua zile mai devreme, tot Surecheck, si s-a pozitivat frumos cu doua dungulite.
Daca am avut simptome pana sa fac testele? Da, senzatie de exces de saliva in gura, gust metalic si usoara greata, deasemeni o senzatie pe care nu as putea sa o caracterizez exact, poate amorteala sau intepaturi mici in zona ovarelor. M-am intalnit cu simptomele acestea la ambele sarcini, asa ca la a 2 a as fi bagat mana in foc ca a fost cu noroc.
Mi-a placut sa raman insarcinata si ma refer la intrega „procedura” de la stabilirea perioadei la citirea rezultatului. Noi am asteptat dungulitele impreuna si a fost foarte frumos si emotionant.

Spor la treaba! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *